Dacă pastorul Jim Ayer era într-o sală cu o mie de oameni, nu aveai cum să nu-l vezi. Cu un cap deasupra celor mai mulţi și cu o pălărie neagră, cu boruri largi, mereu pe cap. Știam că era, de mulţi ani, gazda simpatică a unei emisiuni despre Radio Mondial Adventist, pentru care călătorea în cele mai neobișnuite locuri de pe faţa pământului. Dar nu știam nimic despre povestea lui de viaţă. Până am avut șansa să-l intervievez.

În ultimii ani v-am văzut la diferite convenţii și conferinţe internaţionale. Sunteţi uşor de remarcat, la fel ca și acum.

Datorită pălăriei pe care o port!

Da, și nu numai. Sunteţi întotdeauna cu zâmbetul pe buze şi mereu povestiţi o întâmplare sau spuneţi ceva vesel. Există vreun motiv pentru care aţi ales aceste haine?

Da. Călătoresc în multe ţări de pe tot cuprinsul lumii şi nu am considerat niciodată costumul ca vestimentaţia potrivită pentru acele locuri. Ne-am dus în aşezările masailor în Tanzania, în India şi în multe alte locuri, şi n-am văzut costum şi cravată.

Aceasta este încă prima pălărie pe care aţi folosit-o la filmări?

Nu, probabil că e cea de-a treia. În India am purtat o altă pălărie, dar ploile musonice ne-au udat foarte tare. Pălăria a început să se strângă din cauza apei, aşa că trebuia să o îndes mereu pe cap. Apoi am înlocuit-o cu una australiană, foarte bună.

Pastorul Jim Ayer

Vă rog să ne vorbiţi despre punctul dumneavoastră de plecare în viaţă.

Am crescut într-o familie foarte iubitoare. Părinţii mei erau oameni buni, care mă iubeau foarte mult. Ei nu practicau nicio religie. Probabil credeau în Dumnezeu, credeau cel puţin în existenţa Sa, însă nu mergeam la biserică, iar acasă nu ne rugam niciodată. Mai târziu au început să mă trimită la biserică, aşa că atunci când eram mic am mers la bisericile mai multor confesiuni. Pentru o vreme, am mers la biserica baptistă, iar după aceea am mers, cred, la biserica metodistă. Însă după ce am ajuns la liceu, mi-am spus: „Nu vreau să mai merg.” Mă duceam la biserică doar când aveam ocazia să fiu însoţit de o fată frumoasă.

Luam mereu note mari, mă aflam mereu pe lista elevilor foarte silitori. Mai târziu, în anii de liceu, am și lucrat, cu normă aproape întreagă, la o companie care îmbutelia Pepsi-Cola. Firma distribuia, totodată, bere şi vin, astfel că aveam mereu la dispoziţie diverse sortimente de bere şi vin şi am început să beau mult, în secret, în timpul serviciului.

Cred că era ilegal, la vârsta pe care o aveaţi atunci.

Aşa este. Au început să-mi placă băuturile alcoolice şi, în ultimul an de liceu, devenisem probabil deja alcoolic. Mergeam mereu la petreceri, însă continuam să iau note bune. Nu învăţam, ci reuşeam pur şi simplu să iau note mari.

Aveaţi o minte ascuţită.

Da, dar începusem să o distrug din pricina alcoolului și a celorlalte lucruri rele pe care le consumam. Apoi, cineva mi-a oferit nişte marijuana. Mi-a plăcut.

În Statele Unite se încearcă legalizarea unor droguri, iar unii spun că ele nu sunt nocive şi nu îl schimbă pe cel ce le consumă, însă acestea sunt minciuni, căci consumul de droguri te schimbă complet. Ajunsesem în punctul în care nu mai voiam să fac altceva în viaţă decât să mă droghez. Nu voiam să mai lucrez, deși fusesem foarte ambiţios. Îmi dorisem să devin medic veterinar. Însă după ce am început să iau droguri, nu mi-am mai dorit să fac altceva decât să mă droghez.

Într-o zi mă aflam într-o încăpere mică, mai mică decât acest studio, am aprins o ţigară cu marijuana şi am început să fumez. Dintr-o dată, acea încăpere s-a transformat într-o sală foarte mare, iar eu stăteam sus, pe un balcon, şi priveam jos, unde se aflau Dumnezeu şi Diavolul. Nu a fost nevoie să mi se spună cine erau cei doi; nu ştiu cum, dar am realizat că discutau despre mine. Fiecare argument pe care îl folosisem pentru a convinge pe cineva să ia droguri – şi făceam asta mereu – era folosit în faţa lui Dumnezeu de Diavol pentru a-I arăta că trebuia să fiu al lui. Apoi Dumnezeu a spus ceva, dar nu am auzit cuvintele Sale, însă ele l-au redus la tăcere pe Diavol. Diavolul a venit cu un alt argument, iar Dumnezeu a spus din nou ceva și l-a făcut iarăşi pe Diavol să tacă. Acest schimb de replici a continuat pentru o vreme. Apoi dintr-o dată am revenit în mica mea cameră, complet trezit din beţie. Efectele drogului trecuseră pe deplin.

M-am întrebat: „Ce s-a întâmplat?” Mă dădeam mare că niciun drog nu îmi putea provoca halucinaţii. Prietenii mei aveau halucinaţii oribile după ce luau droguri, dar niciun drog nu avusese asemenea efecte asupra mea. În timp ce stăteam în acea încăpere şi mă întrebam ce se întâmplase, o voce mi-a spus: Jim, ai foarte puţin timp la dispoziţie să iei o decizie.”

În legătură cu ce?!

De fiecare dată când mă drogam, vocea aceea îmi spunea acelaşi lucru: „Jim, ai puţin timp

la dispoziţie să iei o decizie.” După o vreme nu am mai putut face nimic altceva, fiindcă

această situaţie îmi alungase complet…

… plăcerea de a vă droga.

Da. Mi-am spus: „Trebuie să renunţ la droguri.” Şi așa am făcut. După aceea m-am întrebat: „Ce voi face acum?” În cele din urmă, i-am sunat pe părinţii mei, pe care nu îi mai văzusem de multă vreme, fiindcă nu îmi mai dorisem să fiu în preajma lor, şi i-am întrebat: „Pot veni acasă să stau cu voi?” Părinţii mei mă iubeau, aşa că mi-au spus: „Da, vino acasă!” Părinţii mei îşi doreau nespus să revin la normal.

Însă, timp de opt luni, m-am purtat ciudat, adormeam plângând, căci situaţia prin care treceam era îngrozitoare şi nu găseam puterea de a o depăşi pe cont propriu. Sunt ferm convins că Diavolul era atunci la lucru în viaţa mea și mă îndemna: „Continuă să te droghezi, e bine.”

Dar în acea perioadă nu v-aţi mai drogat…

Nu și nici nu am mai băut, dar într-o zi mi-am spus: „Mă duc la bar, alcoolul este acceptat în societate, nu?” În timp ce beam ceva, în local a intrat un bărbat şi, fiindcă îi poţi recunoaşte pe cei asemenea ţie, mi-am spus: „Ăsta se droghează.”

El a zis: „Am nevoie de cineva să mă ducă cu maşina în oraşul vecin.” I-am spus: „Te duc eu.” Bărbatul a urcat în maşina mea, am pornit la drum, iar el și-a aprins o ţigară cu marijuana. Înainte să apuce să spună ceva, i-am smuls ţigara din gură şi am început să fumez din ea. De această dată, nu am mai auzit vocea. Trecuseră aproape doi ani de când nu o mai auzisem.

Aveam o relaţie romantică cu o tânără foarte drăguţă, dar eu am convins-o să înceapă să se drogheze. Ne-am căsătorit şi am avut un copil. Într-o ocazie eram în Sacramento, California, la o petrecere alături de nişte prieteni, iar eu eram atât de drogat, încât soţia mea a trebuit să conducă până acasă. După ce am ajuns acasă, dintr-o dată vocea pe care nu o mai auzisem de multă vreme mi-a spus: „Jim, aceasta e ultima noapte în care mai poţi să iei o decizie.”

Era ca şi cum m-aş fi aflat la răscrucea eternităţii. Nu ştiam exact cu ce mă confruntam, dar ştiam că era vorba de o decizie care avea să-mi influenţeze viaţa pentru totdeauna. Am luat toate drogurile, m-am dus în bucătărie şi i-am spus soţiei mele: „Draga mea, trebuie să arunc toate drogurile.” În acel moment, şi soţia mea era drogată. M-am dus la baie, am aruncat toate drogurile în toaletă şi m-am simţit ca şi cum o greutate imensă pe care nu o conştientizasem niciodată s-a ridicat de pe mine.

Dintr-o dată m-a cuprins un sentiment minunat de bucurie şi eram aşa emoţionat că am început să plâng sprijinit cu mâna de vasul de toaletă din porţelan alb. M-am întors şi am văzut-o pe Janine, care stătea în dreptul uşii şi plângea, căci Dumnezeu lucrase şi la inima ei. Am întrebat-o: „Ai vrea să ne rugăm împreună?” Nu am spus decât: „Doamne, îmi pare rău că a durat aşa mult să iau o decizie.” Acela a fost punctul de plecare al unei vieţi complet diferite.

Cum aţi reuşit să înţelegeţi că Dumnezeu vrea să vă dăruiască o viaţă nouă?

Nu ştiu dacă pot răspunde la această întrebare, nimeni nu mi-a mai pus-o până acum. Singurul lucru pe care vi-l pot spune e că Dumnezeu există cu adevărat. El m-a ajutat să văd acest lucru foarte clar, fără vreo urmă de îndoială. Am simţit atunci prezenţa Lui foarte reală în viaţa mea. Știu că, pentru unii telespectatori, să se gândească la prezenţa lui Dumnezeu e dincolo de orice imaginaţie. Dar atunci am înţeles că Dumnezeu există cu adevărat, că vrea să aibă o relaţie personală cu mine, că mă iubeşte şi am simţit nevoia să Îi predau inima. Asta e tot ce pot spune.

A fost vorba de ceva dincolo de o informaţie raţională. Influenţa Duhului Sfânt asupra dumneavoastră.

Da. Mai târziu, relaţia mea cu Dumnezeu a cunoscut şi perioade când m-am îndepărtat de El şi cred acum că Dumnezeu lucrează la inima fiecărui om în parte astfel încât să realizăm, dacă ne deschidem inima şi mintea, că există Cineva mai presus de noi care ne vorbeşte, îndemnându-ne: „Aceasta e calea, vino la Mine!”

Ce aţi făcut după aceea?

Soţia mea şi cu mine ne-am spus: „Acum suntem creştini şi poate că ar trebui să mergem la biserică.” Și am mers o vreme, însă pastorul vorbea în fiecare săptămână despre aceleaşi lucruri, iar eu am început să studiez Biblia, căci simţeam nevoia de ceva mai substanţial. După vreo şase luni ne-am dus la altă biserică, iar eu continuam să studiez Biblia. Am mers la mai multe biserici, însă uneori lucrurile predicate acolo nu erau în concordanţă cu învăţăturile Bibliei. Ne-am dus la o biserică unde se spunea că cei păcătoşi vor arde în iad pentru totdeauna şi le-am spus: „Unde scrie asta în Biblie? Arătaţi-mi, vă rog.” Întâlnirea s-a încheiat imediat şi toţi au plecat acasă fără să răspundă la întrebare. În ocazia următoare m-am dus la pastor şi i-am spus: „Toţi din biserică spun că cei păcătoşi vor arde pentru totdeauna în iad. Vă rog să-mi spuneţi unde stă scris în Biblie acest lucru.” El mi-a zis: „Jim, Dumnezeu mi i-a arătat într-o viziune pe cei ce vor arde în iad pentru totdeauna şi pe cei ce vor fi mântuiţi pentru eternitate. Dar cred că trebuie să găseşti altă biserică la care să mergi.”

Pastorul Jim Ayer

Acesta a fost răspunsul – m-a invitat să mă duc la altă biserică! Începusem să mă simt foarte descurajat. Într-o zi am avut o urgenţă şi cunoşteam un dentist despre care toată lumea ştia că era extrem de credincios. L-am sunat şi l-am întrebat: „Pot veni la dumneavoastră pentru o plombă?” M-am dus la cabinetul lui, m-am aşezat pe scaunul stomatologic şi i-am spus: „Domnule doctor, toată lumea din oraş crede că sunteţi un fanatic religios. Care sunt convingerile dumneavoastră?” A început să îmi vorbească despre credinţa sa în timp ce lucra.

Dentistul acela mi-a vorbit timp de 45 de minute despre credinţa sa şi tot ceea ce îmi spunea era în concordanţă cu ceea ce citisem în Biblie. Mi se răspundea la toate întrebările pe care le aveam. L-am întrebat: „La ce biserică mergeţi?” „La biserica adventistă.” Mi-am spus: Am mai auzit de adventiştii aceştia fanatici şi nu vreau să am de-a face cu ei. Cred că dentistul a văzut expresia feţei mele, căci nu am reuşit s-o maschez prea bine. El mi-a spus: „Dacă doriţi, veniţi într-o zi la biserică, serviciile de închinare au loc sâmbăta.” Soţia mea şi cu mine tocmai avuseserăm o discuţie despre ce scrie în Biblie privitor la ziua pe care Dumnezeu ne cere s-o păzim.

Chiar?! Fără să ştiţi de vreo biserică unde să se păzească ziua aceea.

Aşa este. Dar soţia mea spunea: „Nu trebuie decât să te uiţi în calendar şi vei vedea care e a şaptea zi a săptămânii potrivit poruncii lui Dumnezeu.” Mă tot gândeam la acest subiect, iar apoi dentistul m-a invitat să merg la biserica lui într-o sâmbătă. În cele din urmă, după câteva săptămâni, am decis să merg la biserica lui. Ei bine, în ziua când m-am dus la biserica adventistă, primul subiect despre care s-a vorbit a fost Sabatul. Devenisem cam arogant şi mi-am spus: „Am găsit greşeli la pastorii celorlalte biserici, voi găsi și aici.” Am început să iau notiţe.

După aceea m-am dus la bibliotecă cu notiţele din timpul predicii şi am început să mă documentez. Am citit toate materialele pe care le-am găsit, pentru a găsi greşeli. M-am întors la biserică în Sabatul următor, am luat mai multe notiţe, dar tot nu am găsit greşeli în privinţa lucrurilor spuse de acel pastor. De atunci m-am dus mereu la biserica adventistă, căci niciun lucru spus de pastorul de acolo nu era în contradicţie cu Biblia. Dacă Domnul îmi va arăta că o altă biserică este cea adevărată, atunci voi merge la acea biserică.

Dar care a fost impactul acestui lucru asupra vieţii dumneavoastră personale şi asupra vieţii dumneavoastră de familie?

A fost foarte interesant. Am renunţat la ce aveam şi am mers să studiez pentru a deveni pastor.

Dar în timpul anilor de facultate nu am mai citit aşa mult Biblia şi nu m-am mai rugat aşa mult, nu I-am mai vorbit lui Dumnezeu ca unui prieten. Citeam, desigur, cărţile cerute pentru cursurile de teologie, dar nu aveam o relaţie cu Dumnezeu, lucrul pe care El îl doreşte cu adevărat pentru noi.

În acea perioadă, un prieten mi-a spus: „Vreau să pornesc o agenţie imobiliară. Vii și tu?” Afacerea s-a bucurat de atâta succes, încât numele meu apărea în top 400 pentru toată America de Nord. După doar câţiva ani, aveam câteva case, terenuri şi alte lucruri. Soţia mea se ocupa de o altă afacere, iar eu eram moderatorul unei emisiuni radio, făcând lobby la Capitoliu, în Washington D.C.

Ce teme abordaţi?

Era un talk-show, discutam în principal politică şi subiecte înrudite. Aveam foarte mult succes,

potrivit standardelor umane. Într-o zi mă aflam la biserică, eram îmbrăcat în costum, făcusem toate lucrurile pe care le face un bun creştin, când, vocea pe care nu o mai auzisem de câţiva ani, mi-a spus: „Jim, Domnul va revărsa Spiritul Său asupra multor persoane din jurul tău, dar tu nu îţi vei da seama de asta şi nu vei avea parte de El. Acesta a fost un adevărat punct de cotitură în viaţa mea şi a soţiei mele.

Dar ce anume a determinat această schimbare? A fost un răspuns emoţional? Sau un nou mod de înţelegere a Scripturii? Vorbiţi-ne mai mult despre acest subiect. Credeţi că toţi oamenii care au nevoie de o experienţă cu Dumnezeu vor auzi o voce, aşa cum vi s-a întâmplat dumneavoastră?

Probabil că nu. Dar Dumnezeu va încerca să ajungă în diverse moduri la inima tuturor celor ce au nevoie de o astfel de experienţă. Probabil că foarte puţine persoane vor avea parte de o experienţă similară cu a mea, însă Dumnezeu Se descoperă tuturor oamenilor în diverse moduri – cu ajutorul evenimentelor şi al situaţiilor din viaţa lor.

Care a fost răspunsul dumneavoastră la mesajul primit de la Dumnezeu?

M-am dus la un prieten de-al meu, chirurg ortoped, şi i-am vorbit despre experienţa mea, iar el mi-a spus: „Şi eu am avut ceva similar.” Domnul nu îi vorbise direct, dar era același mesaj. Ne-am întrebat ce ar trebui să facem în privinţa asta. Ne-am hotărât să ne întâlnim vinerea seara pentru a studia împreună Biblia. Ghidul de studiu cuprindea un legământ prin care te angajai să petreci circa 45 de minute pe zi rugându-te şi studiind Scriptura. Toţi cei din grupul nostru de studiu biblic au semnat angajamentul, dar eu nu, căci mi-am spus: „Nu am atâta timp.”

La finalul întâlnirii de studiu, ne-am uitat la un material video şi predicatorul părea că îmi vorbește direct mie, spunând: „Ai adunat atâtea lucruri în faţa uşii tale, încât chiar dacă Dumnezeu va bate la uşă, nu vei putea niciodată să ajungi la ea pentru a o deschide.” Am început din nou să plâng. În timp ce toată lumea se pregătea de plecare, eu mă uitam la acel angajament, pe care nu îl semnasem, şi, în cele din urmă, l-am semnat. A fost ca atunci când am plâns sprijinit de vasul de toaletă, căci am simţit din nou cum o greutate se ridica de pe umerii mei.

Dumnezeu vrea să ne ajute să scăpăm de povara aşezată asupra noastră şi să ne ofere libertate. El vrea să avem o relaţie personală cu El, doreşte să fie cel mai bun prieten al nostru – aceasta e relaţia pe care Dumnezeul universului doreşte s-o aibă cu noi. Ştiu că multor persoane le e greu să înţeleagă acest lucru, dar El vrea să ne fie cel mai bun prieten. Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu pentru ca noi să putem avea o relaţie cu El.

Îmi doresc ca oamenii să realizeze că Dumnezeu există şi că ne iubeşte. Nu aş vrea niciodată să mă întorc la vremea când nu credeam în El.

Puteţi urmări în întregime interviul cu Jim Ayer la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-jim-ayers-28-01-2017/