Aproape toate poveştile dramatice ale consumatorilor de droguri încep la fel: „eram profund nemulţumit de viaţa mea“, „îmi doream altceva“, „voiam să mă sinucid“. Şi, din păcate, destul de frecvent aceste poveşti ajung să se încheie în faţa acelorași cuvinte. Pentru cei care nu reuşesc să se elibereze de droguri, moartea accidentală sau premeditată ajunge să pară cea mai uşoară ieşire din situaţie.
Din nefericire, cei care reuşesc să se elibereze sunt mult mai puţini decât cei care rămân sclavii dependenţei de droguri. Şi, adeseori, sclavia se transformă în moarte subită. Este cazul recent al actorului Cory Monteith (31 de ani), cunoscut din serialul de televiziune Glee, care, pe 14 iulie 2013, a fost găsit mort în camera lui de hotel din Vancouver, după ce s-a intoxicat cu heroină şi alcool, potrivit raportului autorităţilor.[1]
Monteith este doar ultima victimă din lungul lanţ al celebrităţilor ucise de o supradoză de droguri sau de un coctail de substanţe interzise. Tiparul a fost creat de personalităţi marcante din show biz şi nu numai. Actriţa Judy Garland, cunoscută mai ales pentru rolul Dorothy din Vrăjitorul din Oz, a decedat la 47 de ani, în urma unei supradoze de barbiturice (sedative). Actriţa Marilyn Monroe a decedat din aceeaşi cauză la doar 36 de ani. Creatoarea de modă Coco Chanel a decedat la 88 de ani în urma extenuării fizice cauzate de ani de abuz de opiacee şi heroină. Actorul Heath Ledger, câştigător al unui Oscar oferit postum pentru rolul Joker din filmul The Dark Knight, a decedat la numai 28 de ani după ce a combinat accidental medicamente (oxicodonă, Valium, Xanax) şi alcool. Cântăreţul Elvis Presley a decedat la 42 de ani, ca urmare a unei supradoze de barbiturice şi narcotice. Faimosul chitarist Jimi Hendrix a decedat la numai 27 de ani (supradoză de barbiturice), la fel ca şi solistul trupei The Doors, Jim Morrison, şi cântăreaţa Janis Joplin (ambii ucişi de o supradoză de heroină). În 2011 şi 2012, alte două cântăreţe şi-au găsit sfârşitul din cauza drogurilor: Amy Winehouse (consum excesiv de droguri şi alcool) şi Whitney Houston (supradoză de heroină).
Moartea albă nu discriminează
Însă dincolo de povara celebrităţii, considerată un blestem pentru toţi cei enumeraţi anterior, anual circa 200000 de necunoscuţi îşi pierd viaţa din cauza consumului de droguri, potrivit unui raport realizat de ONU în anul 2010 şi publicat în 2012.[2] Raportul estimează că aproximativ 230 de milioane de persoane din întrega lume (cca 3,5% din totalul locuitorilor planetei) au folosit droguri ilegale cel puţin o dată în cursul anului 2010.
În ciuda numărului mare de victime, în medie mai puţin de una din cinci persoane care au nevoie de tratament împotriva dependenţei îl și primește. În cazul în care toţi dependenţii de droguri ar primi tratament, costul total ar depăşi suma de 250 de miliarde de dolari în fiecare an.
În plus, tendinţa este de creştere a consumului, din două motive. Primul motiv este creşterea producţiei şi a consumului de droguri la nivel global, cel mai popular drog fiind marijuana (cannabis). Posesia, traficul şi consumul acestui drog sunt legale în doar două ţări din lume (Olanda şi Coreea de Nord) şi în două state din SUA (Washington şi Colorado). Însă folosirea extinsă este încurajată de catalogarea drogului ca fiind unul uşor, care poate fi utilizat şi în scop medical.
Însă atât efectele pe termen scurt (confuzie, mărirea sensibilităţii vizuale şi auditive, panică, paranoia), cât şi cele pe termen lung (probleme respiratorii, afecţiuni cerebrale sau pierderea memoriei, dedublarea personalităţii, halucinaţii, cancer) pun probleme serioase de sănătate şi depăşesc beneficiile promovate (relaxare, calmare a durerii, prevenirea bolii Alzheimer).[3]
În general, medicii sunt de părere că nu există drog ilicit care ar putea fi considerat sigur pentru că, într-un fel sau altul, utilizarea substanţelor psihoactive modifică uneori iremediabil funcţionarea normală a organismului uman.[4] Al doilea motiv este tendinţa statelor în curs de dezvoltare de a imita statele industrializate în toate privinţele, dar mai ales în cele negative, avertizează reprezentanţii Oficiului pentru Droguri şi Criminalitate de la ONU. În primul rand, media de vârstă a consumatorilor de droguri ilegale a scăzut în ultimii ani de la 20-25 de ani la 15 ani, iar alarmant este şi faptul că mulţi dintre tineri se înscriu din start în categoria „greilor“ – trec într-un timp relativ scurt de la consumul de droguri uşoare (cannabis, marijuana) la consumul de droguri tari (heroina, drogurile de sinteză). În al doilea rând, se estimează că între 10 şi 13 procente dintre consumatorii de droguri sunt purtătoare ale unor virusuri precum HIV (aproximativ 20%), hepatită C (46,7%) şi hepatită B (14,6%), arată sursa citată.
Războiul împotriva drogurilor
Criza prezentă asociată vânzării şi consumului de stupefiante, dar şi lupta acerbă care se dă cu o industrie din ce în ce mai bine pusă la punct au inspirat realizarea unui documentar considerat cel mai important film al anului 2013 de către publicaţia Huffington Post.[5] Filmul se numeşte Cum poţi câştiga bani din traficul de droguri şi explică, în şapte paşi, cum un simplu consumator poate ajunge să câştige un milion de dolari pe săptămână.
Filmul este un ghid prezentat de cei din interiorul războiului – consumatori, traficanţi sau poliţişti – despre ipocrizia, nebunia şi potenţialul enorm de distrugere pe care care îl prezintă industria drogurilor. Expunerea şocant de transparentă şi brutal de sinceră te determină să nu poţi să ieşi din cinematograf la fel cum ai intrat, ci şocat sau revoltat de ceea ce tocmai ai aflat, mărturisește Arrianna Huffington în articolul menţionat mai sus.
Începutul modest, modelele greşite în viaţă şi un anturaj greşit sunt suficiente pentru ca oricine să fie atras în această industrie ale cărei profituri sunt estimate la 400 de miliarde de dolari pe an. Cifra vehiculată în documentar este aceeaşi cu cea prezentată şi de ONU în 1998 – „Consecinţe economice şi sociale ale dependenţei de droguri şi ale traficului ilegal“.[6]
Provocarea în România
În ceea ce priveşte rolul ţării noastre în comerţul cu droguri, cu toate că România nu este o ţară producătoare, rămânem o ţară de tranzit pe ruta balcanică de traficare a drogurilor (Afganistan-Balcani-Europa Centrală) şi un punct pe o rută secundară de introducere a cocainei în Europa, prin portul Constanţa, conform unui raport[7] preliminar al Agenţiei Naţionale Antidrog (A.N.A.). Litoralul Mării Negre şi portul Constanţa se constituie în cel de-al doilea punct de intrare a cocainei în Europa.
În ceea ce priveşte vârsta consumatorilor de droguri, România se încadrează cu succes într-o tendinţă tristă, deoarece vârsta medie de începere a consumului de droguri a ajuns, în ultimii doi ani, la 14-15 ani, adică la jumătate faţă de perioada imediat de după 1990, potrivit unui studiu al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului.[8]
Astfel, cel mai mare număr de consumatori români se regăsește în categoria de vârstă situată sub 18 ani, 47,5% dintre ei fiind elevi, categorie urmată de şomeri sau de cei fără ocupaţie, care însumează alte 25 de procente din totalul consumatorilor, arată raportul A.N.A.
Tocmai din cauza vârstei mici la care începe consumul de droguri, cea mai mare parte a studiilor efectuate de Agenţia Naţională Antidrog vizează în special populaţia tânără – cu subgrupurile specifice: populaţia şcolară de 14-18 ani şi cea universitară (18-23 ani) – şi include programe pentru împiedicarea consumului.
La nivel european, România se află pe locul 20 din 30 de state, ca nivel al prevalenţei consumului oricărui tip de drog ilicit cel puţin o dată în viaţă în rândul elevilor de 16 ani, arată un studiu ESPAD din 2012[9] (studiu derulat la nivel internaţional din 4 în 4 ani, începând cu anul 1995). Însă locul mai bun comparativ cu cel al altor state nu ne expune mai puţin provocărilor.
Cel mai important şi cu efecte grave pe termen lung este fenomenul policonsumului de droguri, a remarcat directorul Agenţiei, Sorin Oprea, care a explicat că mulţi dependenţi amestecă stupefiantele.[10] Cele mai frecvente combinaţii sunt amestecul de canabis şi etnobotanice (44% dintre consumatorii români de canabis recurg la acest amestec) şi amestecul de canabis şi alcool (22% dintre românii consumatori de canabis).
Cum poate fi anihilată ispita drogurilor
Privind cifrele, e imposibil să nu apară o întrebare: ce anume îi face pe tinerii români aşa de vulnerabili în faţa drogurilor? Iar răspunsul îl dau tot ei: cei mai mulţi dintre consumatorii de droguri cred că nu ar fi început să consume dacă nu ar fi fost influenţa anturajului sau a prietenilor (22,2%), urmată de dorinţa de senzaţii tari (18,8%), de curiozitate sau tentaţie (13,7%) şi de problemele personale/familiale (6,6%). Doar un procent nesemnificativ dintre tineri au devenit consumatori din cauza situaţiei financiare foarte bune (2,9%) sau pentru că au fost obligaţi de altcineva (0,1%).[11]
De altfel, adolescenţii au fost întotdeauna influenţaţi de presiunea anturajului, dar presiunile moderne ,,se pot dovedi mai puternice decât copilul care nu este pregătit să acţioneze pentru a preveni sau evita pericolele“, explică Sharon Scott, fosta directoare a Departamentului de Poliţie Dallas şi autoarea unor seminarii despre presiunea de grup.[12]
În lumina acestei situaţii, experţii A.N.A. arată că cea mai eficientă formă de prevenire a consumului de droguri este prevenirea primară, adică cea adresată persoanelor care nu au fost încă expuse consumului de droguri. O prevenţie sănătoasă începe cu o informare bună, din surse sigure, cu privire la aspectul drogurilor naturale sau artificiale, la modul în care se consumă şi la riscurile asociate fiecărui tip de drog. Apoi, tinerii care doresc să nu fie vulnerabili ar trebui să evite locurile în care consumul de droguri este ceva obişnuit. Tinerii chestionaţi declară că locurile preferate pentru consumul de droguri sunt petrecerile private (24,7%), discoteca (20,8%), barurile (13,2%) şi acasă la prieteni (8,1%).
Pentru combaterea curiozităţii şi a necesităţii obţinerii unei stări de bine (primele două cauze care îi determină pe tineri să ia droguri), tinerii ar trebui să se implice în activităţi care să le facă plăcere şi să-i menţină sănătoşi, pentru a nu fi tentaţi să încerce. Încurajarea activităţilor din timpul liber şi o relaţie bună cu părinţii îi ajută pe tineri să capete respect de sine, să aibă o conştiinţă vie şi să-şi dorească să se bucure de sănătate. De altfel, acestea sunt cele mai puternice argumente ale tinerilor care nu au încercat şi nici nu intenţionează să încerce vreodată droguri, potrivit raportului A.N.A. citat mai sus.
Există viaţă după droguri
Și, în final, un lucru trebuie clar precizat. Deşi pentru cei care au dezvoltat deja dependenţa, lupta de a renunţa poate părea prea grea, există viaţă după droguri. Aceasta este mărturia puternică a lui Barry, abandonat de mama lui la doar două zile după naştere. Din fericire, Barry a fost ulterior adoptat de soţii Washington, o familie de oameni modești care i-au dat numele lor şi l-au crescut ca pe propriul fiu. Însă lucrurile au degenerat atunci când băiatul a început să aibă probleme la şcoală. Nu reuşise să ţină pasul şi să înveţe să citească, aşadar a renunţat la şcoală în clasa a IX-a.
După abandonul şcolar, Barry a început să vândă marijuana şi, după puţină, vreme a trecut la droguri mai tari, precum cocaina şi heroina. Cu toate că avea un venit zilnic de peste 5.000 de dolari, tânărul simţea că sufletul său era în permanenţă gol. Începuse deja să aibă gânduri de sinucidere.
La 21 de ani ajunsese să îşi petreacă mai mult timp în arest decât în libertate, iar după moartea tatălui său adoptiv a început să răpească traficanţi de droguri importanţi şi să ceară recompensă pentru eliberarea lor.
În urma unui asemenea episod riscant, Barry a fost înjunghiat de 41 de ori. Surpriza de a fi scăpat cu viaţă nu l-a făcut să îşi evalueze viaţa, ci – dimpotrivă – să creadă că este invincibil şi să trăiască o viaţă şi mai riscantă decât până atunci.
Totul până într-o zi, când Barry a fost eliberat din închisoare şi nu a mai avut unde să se întoarcă, din cauza câtorva altercaţii cu alţi traficanţi. Îşi aminteşte că era pe străzi de câteva săptămâni, era decembrie, îi era frig şi foame şi nici nu îşi mai amintea de cât timp nu se mai spălase când a îndrăznit să le ceară ceva de mâncare unor bărbaţi de pe stradă. Iar aceştia i-au dat mult mai mult decât doi dolari pentru o masă: i-au făcut o invitaţie la biserică. „Am mers acolo şi am fost foarte surprins“, povesteşte Barry într-un interviu pentru site-ul creştin CBN.[13] „De fiecare dată când auzeam că Dumnezeu salvează vieţi, parcă auzeam direct vocea lui Dumnezeu care îmi vorbea.“ Nu fără dificultăţi, Barry a reuşit să se convertească, iar astăzi este pastorul bisericii creştine „Redeemed“[14] din Kentucky, unde îi ajută pe cei care sunt exact cum era şi el. „Mă uit la braţele mele, pline de cicatrice, şi îmi amintesc de viaţa mea ca dependent de droguri. Dar Iisus m-a salvat şi m-a eliberat“, declară el.
