Influenţa distructivă a consumului zilnic de marijuana asupra creierului

1427

Consumul zilnic de marijuana, timp de trei ani, poate afecta pe termen lung acele regiuni ale creierului implicate în procesele memoriei pe termen scurt, susţin cercetătorii de la Northwestern Medicine, într-un comunicat publicat de Eurek Alert.

La studiu au participat aproape 100 de subiecţi, împărţiţi în patru grupe. Astfel, o parte erau sănătoși și fără antecedente de consum de canabis, un alt grup suferea de schizofrenie, însă fără a fi consumat droguri, altă parte era compusă din foști consumatori, iar ultimul grup era format din bolnavi de schizofrenie care au consumat canabis. Participanţii care au consumat marijuana au practicat acest obicei de la vârsta de 16, 17 ani, timp de trei ani, zilnic. Însă nici unul dintre ei nu a mai folosit drogul pe o perioadă de circa doi ani înainte de începerea studiului.

Pentru a observa efectele consumului de marijuana asupra creierului, experţii au analizat comparativ creierele voluntarilor folosind tehnologia de imagistică prin rezonanţă magnetică. În urma procesului, ei au putut observa modificări ale creierului cauzate de consumul de droguri în cazul tuturor voluntarilor care au folosit aceste substanţe. Însă deteriorarea cerebrală a fost mult mai pronunţată în rândul foștilor consumatori care sufereau și de schizofrenie. Regiunile creierului alterate în urma consumului de marijuana erau implicate în procesele de învăţare, memorare, dar și motivare.

Pe lângă faptul că abuzul de marijuana a produs anomalii la nivelul creierului tuturor consumatorilor, care a condus la slăbirea abilităţilor memoriei pe termen scurt, experţii au observat că aceste modificări sunt similare cu cele întâlnite la pacienţii cu schizofrenie. De asemenea, cu cât individul a început să fumeze marijuana mai devreme în viaţă, cu atât au fost semnalate mai multe anomalii cerebrale.

Mai mult, „studiul este printre primele care arată că un consum de marijuana poate contribui la modificările din structura creierului care au fost asociate cu schizofrenie", a declarat coautorul studiului, dr. John Csernansky, directorul departamentului de psihiatrie și știinţe comportamentale de la Universitatea Northwestern. Cercetările aterioare au descoperit o legătură între consumul de droguri și dezvoltarea tulburării, iar rezultatele obţinute în studiul de faţă arată că 90% dintre voluntarii foști consumatori, bolnavi de schizofrenie, au început să folosească drogurile înainte de dezvoltarea afecţiunii. „Dacă un individ are în istoricul familiei cazuri de schizofrenie, riscul său de a dezvolta afecţiunea crește dacă abuzează de marijuana", punctează coordonatorul experimentului, dr. Maatthew Smith, profesor asistent de psihiatrie și știinţe comportamentale.

Cercetătorii susţin că este nevoie de studii longitudinale ulterioare pentru a observa dacă drogurile sunt responsabile de modificările observate la nivelul creierului și în ceea ce privește abilităţile memoriei.

Studiul a fost publicat în jurnalul Schizophrenia Bulletin.