Suplimentele alimentare sunt o „risipă de bani”

722

Trei studii arată că o mare parte din suplimentele alimentare sunt ineficiente în lupta împotriva afecţiunilor cronice, iar unele dintre acestea ar putea fi chiar dăunătoare organismului, susţin autorii articolului publicat în cel mai recent număr al jurnalului Annals of Internal Medicine.

„Considerăm că acest caz este închis – adăugarea de suplimente minerale și vitamine în dietele adulţilor care se hrănesc atent nu aduce nici un beneficiu clar și ar putea fi chiar dăunătoare”, scriu autorii, citaţi de CBS News.

Încă din titlul articolului, experţii îi sfătuiesc pe consumatori să „nu mai arunce banii pe suplimente, minerale și vitamine”, deoarece există riscul ca acestea să nu contribuie la protejarea sănătăţii pe termen lung, a explicat unul dintre coautori, dr. Edgar Miller, profesor de medicină și epidemiologie la Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins. În schimb, expertul recomandă investirea într-o dietă alimentară sănătoasă, care să includă fructe și legume proaspete, oleaginoase și produse lactate sărace în grăsimi. Totodată, el încurajează practicarea spportului în scopul protejării sănătăţii.

Primul studiu la care fac referire experţii este o meta-analiză a peste 20 de studii și experimente la care au participat mai mult de 400.000 de voluntari. În urma evaluării cercetărilor, care au analizat efectul suplimentelor alimentare asupra prevenirii bolilor cronice, nu au fost găsite dovezi solide care să arate că vitaminele pot diminua riscul dezvoltării cancerului sau a bolilor cardiovasculare. Numai două dintre studiile incluse au descoperit ușoare beneficii privind micșorarea pericolului apariţiei cancerului, dar numai în cazul bărbaţilor. Pe de altă parte, însă, suplimentele de vitamina E și betacaroten au condus la creșterea riscului de dezvoltare a cancerului la plămâni, în cazul pacienţilor predispuși acestui risc.

Cel de-al doilea studiu a cuprins un eșantion de aproape 6.000 de persoane cu vârste de peste 65 de ani care au consumat, timp de 12 ani, fie un medicament placebo, fie multivitamine. Obiectivul experimentului a fost evaluarea efectelor suplimentelor alimentare în prevenirea dezvoltării tulburărilor cognitive. În urma rezultatelor obţinute, nu au fost observate efecte benefice asupra abilităţilor cognitive ale voluntarilor.

Cel de-al treilea studiu s-a concentrat asupra efectului unei doze mari de multivitamine asupra prevenirii riscului apariţiei unui infarct. Cercetarea a urmărit, pe o perioadă de peste patru ani, starea de sănătate a circa 1.700 de pacienţi care suferiseră deja un atac de cord. O parte dintre aceștia au primit un medicament placebo, iar o parte suplimente cu multivitamine. Nici de această dată nu au fost înregistrate diferenţe în ceea riscul apariţiei unui nou infarct în cazul voluntarilor care au urmat tratamentul cu multivitamine, comparativ cu cei care au luat un placebo.

„Cele mai multe suplimente alimentare nu previn bolile cronice sau moartea, folosirea lor este nejustificată și ar trebui evitate. Mesajul este valabil în special în cazul populaţiei generale, care nu prezintă semne clare de deficit de micronutrienţi, care reprezintă majoritatea consumatorilor de suplimente alimentare din Statele Unite și din alte ţări”, punctează autorii editorialului.

Există însă și voci care critică argumentele și dovezile oferite în articol. Steve Mister, președinte și CEO la Consiliul pentru Nutriţie Responsabilă a declarat că „acest editorial demonstrează o abordare unilaterală și limitată care încearcă să respingă chiar și beneficiile demonstrate ale vitaminelor și mineralelor. Este păcat pentru consumatori că autorii refuză să recunoască nevoia suplimentării de vitamine și minerale din viaţa reală, trăind într-o lume de basm în care se presupune incorect că noi toţi adoptăm diete alimentare sănătoase și ne procurăm toate cele necesare numai din alimente”.