Mike Thornton, de la prostituţie şi droguri la salvarea prin Iisus

158

Totul a început de la o ţigară de marijuana, fumată la invitaţia unui prieten, din dorinţa de a fi acceptat în grupul acela. Ştia că nu este bine să facă aceasta, deoarece crescuse într-un cămin creştin, dar totuşi a făcut-o.

Însă ţigara de marijuana a devenit, în timp, cocaină, metamfetamină, ecstasy şi chiar medicamente. Cocaina, drogul lui preferat, alcoolul şi petrecerile au început să îi ocupe cea mai mare parte a timpului, dar totul în jurul lui începuse să se destrame şi a simţit nevoia unei schimbări.

Atunci, Mike a luat decizia de a se înrola în armată, pentru a se despărţi de anturaj şi de a deveni un bărbat onorabil. Însă lucrurile au degenerat atunci când el a devenit traficant de droguri pentru colegii săi, iar banii a început să îi folosească pentru a face rost de propriile doze de cocaină.

Ulterior a fost descoperit de superiorii săi, în urma unui test de urină neanunţat, ale cărui rezultate au surprins pe toată lumea. Cantitatea de cocaină pe care Mike o avea în sânge ar fi fost suficientă să îi provoace moartea şi totuşi el trăia. După o recidivă, Mike a fost trecut în rezervă şi a trăit pe străzi.

Fiind încă dependent şi neavând bani, Mike a decis să îşi vândă corpul pentru a putea face rost de bani pentru droguri. Deciziile proaste au continuat, până ce viaţa sa a fost pusă în pericol de un alt traficant de droguri, care voia să îl omoare pentru 400 de dolari.

Salvarea i-a venit de la tatăl său, care i-a promis că plăteşte suma respectivă, cu condiţia ca Mike să promită că va face o schimbare radicală în viaţa sa. Pe drumul spre casă, Mike s-a oprit la o biserică, unde şi-a amintit tot ce făcuse în viaţa sa. „Toată greutatea care apăsa pe umerii mei, toată vinovăţia, apăsau asupra mea ca o tonă de cărămizi", explică Mike. Atunci a cerut prezenţa lui Iisus în viaţa lui, a cerut să fie salvat.

„Atunci a fost prima dată în viaţa mea când am simţit că nu sunt singur şi că cineva mă iubeşte", explică el ceea ce a simţit.