Grăsimea de pe abdomen creşte riscul bolilor renale

65

Grăsimea excesivă de pe abdomen este unul din factorii care cauzează apariţiei bolilor de rinichi, arată un studiu apărut în jurnalul Societăţii Americane de Nefrologie, potrivit BBC.

Arjan Kwakernaak, coordonatorul studiului, susţine că persoanele la care s-a depus o cantitate mare de grăsime pe burtă, dezvoltând aşa-numita „formă de măr”, au acumulat un nivel ridicat de tensiune arterială în zona rinichilor, în ciuda faptului că starea lor de sănătate se încadrează în limitele normale.

Cercetarea a arătat că urmarea unui tratament medical potrivit şi reducerea cantităţii de sare pot conduce la scăderea tensiunii arteriale a rinichilor. De asemenea, scoate în evidenţă importanţa care trebuie acordată măsurilor pe care oamenii trebuie să le ia pentru a păstra aceste organe sănătoase.

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Cercetare Renală din Marea Britanie a declarat că studiul reprezintă o dovadă a legăturii dintre obezitate şi problemele renale.

Problemele de greutate şi excesul de grăsime din zona abdominală sunt, de asemenea, responsabile pentru dezvoltarea problemelor cardiovasculare.