Atunci când suntem stresaţi sistemul nervos simpatic ia control asupra organismului şi rămânem cu două opţiuni: lupta sau fuga. Atunci când corpul identifică o ameninţare, ori ne pregătim să fugim, ori ne pregătim să ripostăm: muşchii sunt tensionaţi, inima bate mai repede şi circulaţia sângelui se concentrează în părţile esenţiale ale organismului.

Dacă în trecut factorii stresanţi erau în majoritatea lor fizici, acum cei mai mulţi sunt psihologici. Însă răspunsul organismului la aceşti factori nu s-a schimbat, este tot unul fizic. Huffington Post a folosit informaţii de la Clinica Mayo, Enciclopedia Medicală A.D.A.M., revista Proceedings of the National Academy of Sciences, date de la Universitatea de Medicină Stanford şi Asociaţa Americană a Inimii, pentru a crea un infografic care explică fiecare etapă prin care trece organismul pentru a răspunde la stres.

Ce se întâmplă în organism când eşti stresat

Răspunsul începe în amigdala creierului, un fel de senzor care sesizează potenţialele ameninţări şi pregăteşte corpul să scoată la iveală resursele pentru supravieţuire, făcându-ne să acţionăm înainte să ne gândim. Atunci când stresul este constant, amigdala devine sensibilă şi extra vigilentă, motiv pentru care chiar şi evenimentele inofensive ajung să fie tratate ca ameninţări. Aceasta explică reacţiile exagerate pe care le avem câteodată.

După identificarea unei ameninţări, amigdala trimite impulsuri într-o zonă a creierului numită locus coeruleus, care setează organismul pentru luptă sau pentru fugă. „Este ca şi cum ai lua patru cafele şi le-ai vărsa direct în creier,” scrie în infografic. Se eliberează norepinefrină, care foloseşte zahărul din corp pentru a alimenta un răspuns eficient şi pentru a activa sistemul nervos impatic.

Semnalul este trimis mai departe către cortexul prefrontal care este raţional şi ne ajută să evaluăm cât de reală este ameninţarea. Cortexul prefrontal învaţă din experienţă şi alertează amigdala atunci când un răspuns este nefondant. De asemenea, cortexul prefrontal poate fi ajutat să evite reacţiile exagerate, prin practici precum meditaţia.

Atunci când suntem stresaţi, cortexul cingular anterior acţionează ca o lupă, permiţându-ne să ne concentrăm pe problemă, ignorând ce se întâmplă în jur. Această zonă din creier ne ajută să ne detaşăm şi să ne concentrăm pe ce e de făcut. Aceasta explică şi cum unele persoane reuşesc să rămână calme şi strategice într-o adevărată criză.

Hipocampusul este „dirijorul orchestrei”, care hotărăşte unde se stochează amintirile. Atunci când nivelul de cortizol (hormon de stres) este prea mare, celulele nervoase din hipocampus încep să moară, ceea ce duce la pierderi de memorie, ca atunci când suntem foarte grăbiţi de ceva şi nu ne aducem aminte unde am pus cheile.

Riscurile unui stres prea mare

Amigdala comunică de asemenea cu hipotalamusul, care eliberează chimicale ce activează glanda pituitară (glandă endocrină). Aceasta le comunică glandelor suprarenale să elibereze hormoni steroizi şi adrenalină pentru a energiza sistemul nervos simpatic. Cortizolul eliberat de glandele suprarenale foloseşte în principal pentru a ridica nivelul de glucoză care energizează organismul. Glucoza este secretată de rinichi.

Reacţia de fugă sau luptă redistribuie circulaţia sângelui de la piele spre muşchi. Redistribuţia depinde de fiecare persoană, unii pălesc, iar alţii se înroşesc. Dacă acest proces se întâmplă des, din cauza stresului cronic, poate face ca pielea să îmbătrânească mai repede, poate stimula acnea, înrăutăţi psoriazisul sau urticariile.

În momentele de stres acut, funcţia gastrointestinală scade, pentru ca energia corpului să nu fie folosită pentru digestie. Asta înseamnă că organismul nu mai procesează bine mâncarea, iar în caz de stres cronic poate duce la constipaţie, diaree, balonare sau reflux gastric.

Stresul poate induce nevoia de ciocolată sau carbohidraţi

Stresul poate induce nevoia de ciocolată sau carbohidraţi, din cauza eliberării de serotonină în creier. Aceste calorii ne pot face să ne simţin mai bine pe moment, dar când este vorba de o stare permanentă, duc la îngrăşare şi depozitarea grăsimii pe abdomen, un factor pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare.

Muşchii se tensionează, lucru care poate agrava probleme musculare existente deja, iar tensiunea constantă din muşchii gâtului poate da dureri de cap.

Odată cu activarea sistemul nervos simpatic, inima începe să pompeze sânge mai repede, pregătind corpul pentru acţiune. „Iniţial schimbările sunt funcţionale şi reversibile. În final însă, devin structurale şi ireversibile.” În caz de stres cronic, corpul va înţelege că trebuie să menţină tensiunea arterială la cote înalte, iar muşchii inimii se pot subţia. Aceasta explică de ce stresul cronic este legat de boli cardiovasculare, atac de cord şi atac cerebral.