Los Angeles propune interzicerea organismelor modificate genetic

104

Autorităţile din Los Angeles, SUA, vor să interzică cultivarea și vânzarea organismelor modificate genetic (OMG). Dacă ar reuși să facă asta, Los Angeles ar deveni al doilea cel mai mare oraș din State „liber" de OMG-uri.

Cei doi consilieri care au introdus moţiunea au spus că măsura este făcută să îi protejeze pe producătorii locali de „contaminarea” cu seminţele modificate genetic. Moţiunea nu ar afecta și vânzarea alimentelor care conţin ingrediente modificate genetic, scrie Huffington Post.

Seminţele de acest tip sunt preponderent folosite în agricultura de masă, de către marii producători, de care nu există momentan în LA. „Dar dacă încep să fie vândute agricultorilor locali, le vom scoate în afara legii", a declarat Mitch O'Farrell, unul dintre iniţiatori.

Citiţi și Tot ce trebuie să știi despre alimentele modificate genetic

Autorităţile încearcă să salveze diversitatea produselor locale, prin plantarea seminţelor naturale în grădini gândite pentru acest scop. În ultimii ani, s-au descoperit o diversitate de probleme care ar fi cauzate de răspândirea legumelor și fructelor modificate genetic. Una dintre ele ar fi dispariţia albinelor comerciale, care cel puţin în Statele Unite s-au împuţinat cu până la 50% în 2012. Unii apicultori și cercetători cred că de vină sunt pesticidele incorporate direct în plante.

Argumentele companiilor care folosesc produse modificate genetic spun că încă nu există dovezi care să arate că alimentele modificate au mai puţine calităţi nutritive decât cele naturale, și că modificările care se fac ajută la suplinirea cererii mondiale de mâncare, care este în creștere, prin faptul că produsele rezistă la atacurile insectelor și la intemperii.