Bogat, deci obez? Un mit!

236

Oamenii de știinţă spun că obezitatea în creștere ar putea avea același impact asupra resurselor naturale precum adăugarea unui miliard în plus la numărul populaţiei globale.

Mai mulţi cercetători de la London School of Hygiene and Tropical Medicine a calculat greutatea totală a oamenilor de pe planetă și a concluzionat că locuitorii Americii de Nord au cel mai ridicat nivel de greutate. Deși doar 6% din populaţia Globului trăiește în America de Nord, acest segment însumează mai mult de o treime din totalul obezităţii mondiale. Cercetarea a fost publicată în jurnalul BMC Public Health.

Cât cântărim?

Oamenii de știinţă au estimat că populaţia globală cântărește nu mai puţin de 287 de milioane de tone. Din acestea, 15 milioane de tone reprezintă excesul de grăsime al persoanelor supraponderale, iar 3,5 milioane de tone îl constituie excesul provocat de obezitate.

Folosind datele furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2005, cercetătorii au descoperit că greutatea medie ar fi, la nivel global, de 62kg. Însă diferenţele dintre regiuni sunt uriașe. Dacă în Asia, greutatea medie a unui locuitor este de 57,7kh, în America de Nord, un locuitor cântărește, în medie, 80,7kg.

Interesant, deși Asia găzduiește 61% din populaţia Globului, locuitorii continentului cântăresc doar 13% din greutatea generată de obezitate din lume.

Abordarea corectă

Cercetătorii spun că a ne concentra strict pe obezitate nu este o abordare constructivă a problemei. „Una dintre problemele noastre cu definirea obezităţii este că aceasta hrănește un ideal de tip 'noi vs. ei' când, de fapt, noi toţi ne îngrășăm," a declarat coordonatorul studiului, Ian Roberts, pentru BBC.

În plus, privind la distribuirea nivelului de obezitate pe Glob, oamenii de știinţă au apreciat că e greșită asocierea sărăciei cu o greutate scăzută și a bogăţiei cu obezitatea. „Japonezii sunt un exemplu destul de puternic. În 2005, indicele de masă corporală mediu în SUA, era de 28,7 în SUA. În Japonia, era 22. Poţi să fii suplu și fără să fii foarte sărac, iar japonezii par să se descurce foarte bine cu asta," a explicat profesorul Roberts.

Prezenţa unor ţări precum Kuweitul, Croaţia, Qatarul și Egiptul pe lista primelor 10 ţări care se confruntă cu obezitatea a constituit o altă descoperire contraintuitivă a studiului. Profesorul Roberts spune că obezitatea în ţările arabe este rezultatul impactului pe care îl au automobilele.

Cercetătorii speră ca studiul lor să aducă în atenţie și alţi factori care cântăresc greu în ecuaţia echilibrului planetar, și care ţin de consumarea resurselor naturale.

Situaţia americanilor

Astăzi, doar o treime din adulţii americani sunt obezi. Până în 2030, aproape jumătate din populaţia adultă a Statelor Unite (42%) va avea această problemă, conform unei previziune lansate la o întâlnire a Centrului pentru Controlul Bolilor (CBC) din SUA.

O veste mai rea este că cei deja obezi devin şi mai graşi. Obezitatea severă se va dubla până în 2030, când 11% din adulţi vor fi supraponderali, conform cercetării realizate de cei de la Universitatea Duke.

Asta ar putea fi o consecinţă ameninţătoare a obezităţii apărute în copilărie. Jumătate dintre adulţi au fost obezi încă de copii şi s-au îngrăşat mai mult ulterior, a spus Dietz.

Excesul de greutate creşte riscul de diabet zaharat, boli de inimă şi o serie de alte afecţiuni, iar cei care suferă de obezitate severă sunt cei mai expuşi la aceste riscuri şi cei mai scump de tratat. Estimările conservatoare sugerează că suma cheltuită cu probleme de sănătate legate de obezitate a ajuns la 150 miliarde dolari pe an, în Statele Unite.România, ţara cu cei mai puţini obezi din UE.

Obezitatea în România

România este ţara cu cel mai mic procent de obezi din Uniunea Europeană. Vestea bună a fost oferită joi de un raport al Eurostat, care a indicat totodată că în Marea Britanie aproape un sfert dintre cetăţeni suferă din pricina supraponderalităţii majore.

Ţările cel mai afectate de problema obezităţii sunt Marea Britanie (unde 23,9% dintre femei şi 22,1% dintre bărbaţi sunt obezi), Malta (21,1% şi 24,7%), Ungaria, Letonia şi Estonia. În aceste state, numărul obezilor se apropie de cel din SUA, unde aceste procentul persoanelor obeze este de 26,8%, în rândul femeilor, şi 27,6%, în rândul bărbaţilor.

În România s-a înregistrat cea mai redusă rată a obezităţii: 8% pentru femei și 7,6% pentru bărbaţi, Pe următorul loc este Italia, cu 9,3% rata la femei și 11,3% la bărbaţi, urmată de Bulgaria (11,3% și 11,6%) și Franţa (12,7 și 11,7%).

Niciun articol afișat