Chimicalele din plastic şi aluminiu determină obezitatea

62

Compuşii chimici, în special bisfenol-A (BPA), din compoziţia ambalajelor de plastic şi cutiilor de conserve din aluminiu, folosite în alimentaţie, pot afecta sănătatea şi pot determina apariţia obezităţii, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii New York.

Studiul este primul care realizează o asociere între factorii de mediu şi obezitate, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional. Analizând concentraţia de BPA din urină, în rândul a 2.838 de copii americani cu vârste între şase şi 19 ani, cercetătorii au descoperit o legătură clară între BPA şi incidenţa obezităţii.

Copiii sau adolescenţii cu cele mai ridicate niveluri de BPA prezentau un risc de 2,6 ori mai mare de a fi obezi şi, în total, 22,3% dintre cei care aveau un nivel ridicat de BPA în urină erau deja obezi.

Nivelul ridicat de BPA este asociat şi cu incidenţa diabetului, a bolilor cardiovasculare şi cu funcţionarea anormală a ficatului la adulţi. Concluziile vin să completeze descoperirile unui studiu recent, care a relevat că absorbţia grăsimilor este dependentă de microbii intestinali. Astfel, cercetările arată că obezitatea este cauzată nu doar de un consum mai mare de calorii, ci şi de un complex de factori, care includ chimicalele din plastic şi microbii abdominali.