Sandwich-ul care rămâne proaspăt ani de zile

280

Oamenii de știinţă au anunţat că au descoperit un ingredient care ar face de râs mâncarea de la McDonalds, despre care se știe deja că se descompune mai greu decât alte alimente. Conservantul natural descoperit de cercetători ar putea ajuta la prezervarea alimentelor pentru mai mulţi ani.

Experţii de la o universitate din Marea Britanie spun că bisinul, o bacterie descoperită în intestinul uman, este capabil să să distrugă bacteria care provoacă descompunerea cărnurilor, ouălelor sau produselor lactate.

Potrivit Daily Mail, substanţa nu poate menţine prospeţimea legumelor şi fructelor, întrucât acestea se descompun diferit de alimentele bogate în proteine. Cu toate acestea, capacitatea sa de conservare a alimentelor este atât de mare încât nu necesită refrigerarea lor.

Cercetătorii care au înregistrat descoperirea sunt deja în negocieri cu producătorii de alimente. Primele produse tratate cu bisin sunt așteptate pe piaţă în următorii trei ani.