Obiceiuri banale care îţi periclitează sănătatea mintală

2924

Nu numai evenimentele dramatice majore pot produce dezechilibre la nivel mintal. Unele acţiuni zilnice aparent inofensive pot fi la fel de periculoase pentru sănătatea psihică, dar și a creierului.

Felul în care mergi are o influenţă semnificativă asupra stării tale mintale. Experţii de la Institutul Canadian pentru Cercetări Avansate au descoperit că o poziţie a corpului asociată cu depresia (umerii lăsaţi și slabe mișcări ale braţelor) a afectat într-o proporţie mult mai mare dispoziţia participanţilor, comparativ cu un stil optimist de a merge. Mai mult, ei au rugat voluntarii să reţină un set de cuvinte cu sens pozitiv și negativ. Rezultatele au arătat că cei care au adoptat postura depresivă în timpul mersului au avut tendinţa de a reţine mai degrabă termenii care aveau conotaţie negativă.

Lipsa unei vieţi sociale și singurătatea au, de asemenea, un impact negativ asupra sănătăţii psihice. Este o capcană în care mulţi cad, din cauza programului încărcat la muncă, a oboselii acumulate și a multitudinii de sarcini pe care le mai au de rezolvat acasă. Acest lucru poate duce la apariţia de episoade de depresie, în cazul adulţilor, și la dezvoltarea de tulburări psihosociale, în cazul copiilor, au arătat studiile.

Aparent, mijloacele de comunicare online sunt o metodă bună de a evita colapsul vieţii sociale, însă acest obicei scade considerabil șansele de a iniţia relaţii de calitate și diminuează trăirile și experienţa relaţionării interumane. „Dispozitivele electronice personale (precum smartphone-urile) ne-au afectat atenţia, nevoia de a primi recompense imediate și așteptările potrivit cărora apăsarea unui buton poate duce la o conexiune instantanee. Am învăţat, de asemenea, să nu avem legături faţă în faţă, ci doar virtual. Acest lucru ne afectează abilitatea și interesul de a sta în aceeași încăpere cu cineva și de a avea o discuţie directă, nemijlocită”, explică dr. Michael Mantell, expert în știinţe comportamentale, pentru Health. Pe de altă parte, conform principiului „ce e prea mult strică”, persoanele care nu își oferă momente de singurătate riscă și ele să se confrunte cu episoade de depresie și anxietate, punctează dr. psihoterapeut Erin K. Leonard.

Un alt obicei intens practicat, realizarea de fotografii în orice moment, reprezintă o ameninţare pentru sănătatea creierului. Experţii de la Universitatea Fairfield au descoperit că tendinţa oamenilor de a imortaliza imaginile poate avea un impact negativ asupra abilităţii lor de memorare. „Faptul că oamenii depind de tehnologie pentru a ţine minte lucrurile în locul lor și nu mai au nevoie să ia parte ei înșiși la acest proces poate avea un impact negativ asupra procesului de memorare a diferitelor experienţe”, explică autoarea studiului, Linda Henkel.