Pilulele Diane 35 nu vor mai fi prescrise ca şi anticoncepţionale

109

Agenţia Europeană a Medicamentului cere ca pe teritoriul ţărilor ce fac parte din UE prospectul pilulelor Diane 35 să fie modificat și să nu mai fie prescrise ca anticoncepţionale.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) au anunţat că și România va fi afectată de aceste schimbări. De acum încolo pilulele vor fi prescrise doar pentru acnee, nu și ca anticoncepţionale, așa cum era până acum.

Decizia a fost luată după ce în mai multe ţări, printre care Franţa și Canada, s-au raportat decese ale femeilor care foloseau acest contraceptiv, ce predispune la apariţia cheagurilor de sânge şi chiar a accidentelor vasculare, mai mult decât alte tipuri de contraceptive orale. Diane 35 nu se recomandă a fi folosite mai mult de șase luni de zile.

Conform Gândul, ce a obţinut date de la IMS Health România, doar anul trecut peste 28. 700 de românce au urmat un tratament cu anticoncepţionalele Diane 35.