Șansa la frumuseţe, hazard sau biologie?

497

„Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie," spune un vechi proverb românesc. Știinţa, se pare, tinde totuși să contrazică înţelepciunea populară. Tot mai multe studii arată că frumuseţea nu este atât de subiectivă cum ne-ar plăcea să credem.

„Frumuseţea este, în general, o anume calitate a corpurilor, care acţionează mecanic asupra minţii umane, prin intervenţia simţurilor,” nota filosoful Edmund Burke, trasând o direcţie care s-a păstrat ulterior în cele mai multe discuţii despre frumuseţe. Astăzi antropologii, psihologii și sociologii sunt interesaţi, deopotrivă, să afle ce anume consideră oamenii frumoși, cum își evaluează propria frumuseţe și ce rol joacă frumuseţea în societate azi.

E adevărat că toate aceste elemente variază în funcţie de cultură, însă ce oamenii de știinţă arată tot mai des este că există anumite tipare după care oamenii percep frumuseţea, și că acestea se observă în activitatea cerebrală. Se știe, de exemplu, că în ceea ce privește arta, frumuseţea se traduce la nivel cerebral într-o activitate sporită a regiunii corticale orbital-frontale – acea zonă a creierului în care este localizat centrul recompensei și al plăcerii.

Există, desigur, variaţii și tendinţe în ceea ce privește frumuseţea în pictură sau muzică. De exemplu scriu jurnaliștii de la CNN, japonezii preferă asimetria, iar occidentalii idealizează simetria. Însă aceste diferenţe nu se păstrează și în privinţa feţelor. Aici se pare că oameni preferă simetria, la nivel universal.

Ce nu se înţelege prea bine încă este de ce oamenii se pot adapta, după un număr de expuneri repetate, la anumite obiecte pe care le consideră frumoase, în vreme ce la altele nu. De exemplu, de ce unii se plictisesc după ce ascultă de câteva ori un cântec pop, dar pot asculta o arie de operă de zeci de ori și să fie la fel de atinși de ea.

O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că prin expunere oamenii se familiarizează și cu defectele. Fiindcă pe noi înșine ne știm… dintotdeauna este normal să ne cunoaștem defectele mult mai în detaliu decât pe cele ale unui străin pe care, de la distanţă, îl considerăm frumos. Frumuseţea percepută se poate diminua atunci când începem să sesizăm aceste defecte, este de părere Semir Zeki, profesor de neuroestetică la University College London.

În plus, studiile făcute pe baza imagisticii prin rezonanţă magnetică, au descoperit că evaluarea propriei atractivităţi faciale este legată de stima de sine, și că activează aceeași zonă neuronală.

Când vine vorba de atractivitatea unei feţe, studiile indică existenţa unor factori bazaţi pe trăsături specifice și biologice care ne influenţează percepţia.

Feţele cât mai simetrice și cât mai comune tind să fie cotate ca fiind mai atractive. Cea mai studiată trăsătură este simetria, care a fost analizată atât în societăţile din lumea occidentală, cât și în cazul triburilor deconectate de cultura mass-media.

De exemplu, un studiu efectuat pe tribul de vânători Hadza, din Tanzania, a demonstrat existenţa unei preferinţe pentru simetrie chiar mai puternică în cazul tribului, decât în cazul societăţii londoneze. Bărbaţii apreciaţi ca buni vânători s-au arătat în mod deosebit interesaţi de femeile cu feţe simetrice. Aceeași tendinţă a fost reperată și în cazul femeilor din trib care erau însărcinate, sau care alăptau – deci se aflau în poziţia de a se proteja mai mult decât altădată de mâncăruri sau boli care ar putea face rău copilului.

Că veni vorba de copii, și ei favorizează persoanele cu trăsături simetrice, însă oamenii de știinţă au observat totuși că bebelușii preferă feţele percepute și de alţii ca fiind atractive, celor pur simetrice.

Unele studii indică existenţa unui prototip al feţei, perceput ca extrem de atractiv. Cercetătorii au ajuns la acestă concluzie, observând că prin suprapunerea computerizată a cât mai multe feţe, rezultatul final este o faţă comună, dar extrem de atractivă. Simetria nu face decât să adauge un plus de atractivitate unei feţe comune.

Biologia infuenţează percepţia asupra frumuseţii și prin intermediul hormonilor. O femeie aflată în cea mai fertilă perioadă a lunii va considera mai atractiv un bărbat cu trăsături dure, dominant. De asemenea, se cunoaște că femeile la ovulaţie au tendinţa să cumpere haine mai sexi.

Există un consens printre oamenii de știinţă cu privire la faptul că percepţia propriei frumuseţi se formează în copilărie și că părinţii joacă un rol crucial în formarea unei imagini de sine sănătoase a copilului.

Unele persoane pot deveni de-a dreptul obsedate de vreo trăsătură a corpului pe care o consideră urâtă, fapt care îi poate împiedica să aibă relaţii sănătoase cu cei din jur.

De partea cealaltă sunt oamenii care văd în propriul corp un instrument al puterii. De exemplu, un maratonist se poate simţi mândru de rezistenţa corpului său.

Relaţia dintre putere și frumuseţe este vizibilă și sub aspectul efectului frumuseţii asupra celor din jur. Publicaţiile de psihologie abundă în studii care arată că persoanele percepute ca fiind atractive sunt discriminate pozitiv datorită frumuseţii. Însă experienţa fotomodelelor cu o imagine de sine foarte scăzută este un argument puternic pentru faptul că frumuseţea nu acţionează ca o soluţie sigură nici pentru succes, nici pentru fericire.