Studiu: Creativitatea se împletește adesea cu boala psihică

706

Cei mai afectaţi sunt scriitorii, supuși mai mult decât alţi artiști riscului de a suferi de anxietate, tulburare bipolară, schizofrenie, depresie unipolară sau abuz de droguri. Aceasta este concluzia unui studiu suedez, care susţine că există o legătură, încă greu de descris precis, între creativitate și bolile psihice.

Cei mai afectaţi sunt scriitorii, supuși mai mult decât alţi artiști riscului de a suferi de anxietate, tulburare bipolară, schizofrenie, depresie unipolară sau abuz de droguri. Aceasta este concluzia unui studiu suedez, care susţine că există o legătură, încă greu de descris precis, între creativitate și bolile psihice.

Cercetătorii de la Institutul suedez Karolinska spun că bolile psihice ar trebui văzute într-o lumină nouă, una care să permită recunoașterea trăsăturilor avantajoase sau chiar dezirabile ale acestora.

„Dacă cineva adoptă perspectiva potrivit căreia anumite fenomene asociate cu bolile pacienţilor sunt avantajoase, aceasta ar deschide o cale cu totul nouă în abordarea tratamentului,” a declarat dr Simon Kyaga pentru BBC. „În acest caz, medicul și pacientul trebuie să ajungă la un acord în privinţa a ceea ce trebuie tratat, și cu ce cost. În psihiatrie și în medicină în general există o tradiţie de a vedea boala în termeni categorici (alb-negru) și de a face efortul de a trata pacientul prin înlăturarea a tot ceea ce este văzut drept mobid în boala sa,” a explicat medicul.

Totuși, așa cum sublinia Beth Murphy, director la centrul britanic MIND, este, în același timp important „să nu idealizăm persoanele cu probleme de sănătate mintală, portretizându-i prea des drept genii creatoare cu probleme.”

S-au luptat cu boala

  • Romanciera Virginia Woolf (foto), autoare a eseului „A Room of One’s Own” suferea de depresie și s-a sinucis prin înec.
  • Autorul Hans Christian Andersen, care a scris „Răţușca cea urâtă” și „Mica sirenă” avea depresie.
  • Autorul și jurnalistul Ernest Hemingway, care a scris „Pentru cine bat clopotele” avea depresie și s-a sinucis prin împușcare.

Citește și

E mai responsabil ca un depresiv să nu aibă copii?