Studiu: naşterea mai grea azi decât pe vremea bunicii

738

Multe îndatoriri pot fi îndeplinite mult mai repede azi decât acum 50 de ani, dar naşterea unui copil pe cale naturală se pare că nu este una dintre ele, potrivit unui studiu realizat de guvernul american.

Comparativ cu anii 1960, în ultimii ani, femeile din SUA au petrecut cu două până la trei ore mai mult în travaliu, conform cercetătorilor de la Institutul Naţional de Sănătate al Statelor Unite, care au declarat că rezultatele sugerează că medicii s-ar putea vedea obligaţi să regândească definiţia unui travaliu „normal".

O implicaţie majoră a acestor rezultate: în prezent obstetricienii se grăbesc să recurgă la cezariană prematur, deoarece folosesc un criteriu expirat când apreciază cât timp ar trebui să dureze un travaliu „normal".

Studiul

Constatările s-au bazat pe două studii efectuate de statul american la câteva decenii distanţă.

Unul, între 1959 şi 1966, a inclus aproximativ 39.500 de femei care au născut la termen, în timp ce alt studiu a fost bazat pe mai mult de 98.000 de femei care au născut la termen, între 2002 şi 2008. Toate femeile au avut parte de un travaliu spontan (care nu a fost indus de către medici).

Când s-a ajuns la durata travaliului, femeile care năşteau pentru prima dată din lotul 2002-2008 au petrecut în medie mai mult de 2,6 ore în prima etapă a travaliului, care este şi etapa care durează cel mai mult din tot procesul de naştere, în comparaţie cu cele din 1959-1966. Diferenţa a scăzut la două ore pentru femeile care nu erau la prima naştere. În prezent femeile care nasc pentru prima dată petrec în medie 6,5 ore în travaliu, faţă de omoloagele lor de acum 50 de ani, care petreceau în travaliu maxim 4 ore, conform constatărilor publicate în Jurnalul American de Obstetrică şi Ginecologie.

Administrarea anesteziei epidurale pentru femeile contemporane s-a făcut în 55% dintre cazuri, comparativ cu doar 4% pentru femeile din grupul de studiu de acum 50 de ani. 12% au născut prin cezariană, comparativ cu 3% în 1960, iar 31% au primit oxitocină, care stimulează contracţiile, faţă de 12% acum 50 de ani.

Laughon a remarcat faptul că multe femei au acum travalii induse sau cazariene planificate, comparativ cu acum câteva decenii, astfel încât femeile care intră în travaliu spontan în zilele noastre pot să difere în anumite privinţe de omoloagele lor de acum 50 de ani.

De unde diferenţa?

Nu doar orele de travaliu sunt diferite, ci chiar mamele sunt diferite, relevă studiul. În medie, în prezent, ele sunt cu 4 ani mai în vârstă şi cântăresc mai mult, iar nou-născuţii lor sunt de asemenea mai mari.

„Dar chiar şi atunci când luăm aceste schimbări demografice în considerare, travaliul încă durează mai mult decât ar trebui", a declarat cercetătorul-şef Katherine Laughon, de la Institutul Naţional de Sănătate a Copilului şi Dezvoltare Umană.

Deşi Laughon a spus că studiul nu a fost în măsură să abordeze pe deplin motivele care cauzează această diferenţă, o explicaţie parţială poate fi atribuită anesteziei epidurale, care este mult mai frecventă decât acum 50 de ani. Anestezia epidurală este cunoscută pentru a încetini travaliul cu 40 până la 90 de minute.

O altă mare schimbare este faptul că multe femei, în prezent, au parte de travaliu indus, nu li se permite să intre în travaliu spontan. Doar una din trei femei a avut parte de travaliu natural în rândul celor care au nascut între 2002 şi 2008.

Femeile de astăzi au cu 19% mai multe şanse să li se administreze un medicament numit oxitocină, care creşte puterea contracţiilor uterine. Dar acest lucru ar trebui să scurteze travaliul, iar autorii studiului menţionează că, „dacă femeillor li s-a permis să intre în travaliu fără oxitocină, travaliul ar putea să dureze chiar mai mult decât media estimată."

Redefinirea travaliului „normal"

Indiferent de motivele care stau la baza acestei diferenţe, medicii s-ar putea vedea nevoiţi să redefinească travaliul „normal", un concept care se bazează pe ce era normal pentru femei cu o jumătate de secol în urmă.

De exemplu, medicii au considerat travaliul ca fiind anormal dacă, după două ore de „activitate" în prima etapă a travaliului, nu există nicio schimbare la nivelul colului uterin. La acel moment, ei pot interveni, fie prin administrarea oxitocinei, fie prin cezariană.

Laughon este conştientă că rezultatele studiului său ar putea fi considerate controversate de către un număr de doctori obstreticieni care le-ar putea vedea ca un atac împotriva anesteziei epidurale, de exemplu, pe care Laughon a menţionat că o consideră o măsură normală şi perfect sigură.