Bolile mintale, mai frecvente la copiii născuţi prin fertilizare

355

Riscul de boli mintale la copii este mai ridicat în cazul celor născuţi prin tratamente de fertilitate, precum fertilizarea in vitro. Aceasta este concluzia unui studiu amplu realizat de cercetători de la Universitatea din Copenhaga.

Studiul, primul care a comparat frecvenţa bolilor mintale la copiii născuţi prin tratamente de fertilizare cu cea a copiilor născuţi normal, a luat în calcul peste 2,4 milioane de copii, născuţi între 1969 și 2004.  Dintre aceștia, 5% s-au născut cu probleme mintale, adică 170.240 de copii.

Fișele medicale ale copiilor au fost analizate pe o perioadă de 20 de ani. În urma cercetărilor, a ieșit la iveală faptul că acei copii născuţi în urma tratamentelor de fertilizare prezentau un risc de a suferi de boli mintale cu 33% mai crescut decât la copiii născuţi normal.

Riscul este destul de modest, spun cercetătorii danezi, dar rezultatele sunt semnificative din punct de vedere statistic în cazul schizofreniei, psihozelor, tulburărilor afective, autismului sau ADHD-ului.

Dr. Allan Jensen, de la Universitatea din Copenhaga, atrage atenţia medicilor specialiști care tratează probleme de fertilitate să aibă în vedere și acest aspect atunci când efectuează un tratament. Dr. Jensen a ţinut totuși să precizeze că riscul este mic și că trebuie tot timpul puse în balanţă și beneficiile psihologice și sociale ale unei sarcini.

„Mecanismul exact din spatele acestui risc crescut nu ne este încă foarte clar. Știm însă că bolile mintale au o componentă genetică”, a declarat Jensen, fapt care a determinat o parte a cercetătorilor să considere că nu procesul de fertilizare în sine este de vină, ci chiar cauzele infertilităţii, diferitele probleme care le-au determinat pe mame să apeleze la această procedură. Aceștia spun că de multe ori mamele sunt cele care le transmit copiilor mutaţii genetice care determină bolile mintale.

Studiul a fost prezentat la întâlnirea anuală a Societăţii Europene pentru Reproducere Umană și Embriologie, care are loc la Munchen în perioada 29 iunie-2 iulie.