Când doctorii nu știu ce să facă, e timpul pentru medicina alternativă. Adevărat sau fals?

Când este vorba despre cazuri în care „doctorii nu știu ce să facă“, prima imagine este probabil cea a cancerului. Tratamentul convenţional, care poate prelungi viaţa cu câţiva ani sau, uneori, doar câteva luni, vine cu un preţ ridicat în calitatea vieţii, iar pacienţii ajung să prefere calea „naturală“: medicina alternativă.

Mary Nedlouf, din oraşul Orlando, statul Florida (SUA), fusese diagnosticată cu cancer de sân şi încercase toate metodele convenţionale de tratament: o dublă mastectomie (îndepărtarea chirurgicală a ambilor sâni), chimioterapie şi radioterapie. Cu toate acestea, când în vara anului 2006 cancerul a recidivat, doctorul Nikita Shah, oncologul care o trata, a trebuit să se recunoască învins: boala era de neoprit.

Ceea ce putea să mai aştepte Mary de la tratamentele convenţionale era o uşoară regresie a bolii – pentru câteva săptămâni ori luni sau poate, cu mai mult noroc, pentru câţiva ani de viaţă în plus. Era o dramă pentru care nici ea şi nici soţul ei nu erau pregătiţi.

În acel moment, „un medic homeopat“ din statul Connecticut le-a oferit o speranţă şi le-a promis vindecarea. Cum? Prin metode medicale alternative: „terapie de biorezonanţă“, „analiză de cvadrant“ şi „autosanguis“[1]. Medicul homeopat le-a explicat că trebuie să ajungă la „rădăcina cancerului“, că pot fi până la 20 de asemenea rădăcini; a investigat antecedentele pacientei, a sondat-o cu nişte electrozi, i-a recomandat să mănânce sănătos şi să folosească o anumită pastă de dinţi şi i-a prescris numeroase medicamente homeopate şi suplimente alimentare.

(Di)Soluţii fără număr…

Lista metodelor medicale alternative este atât de lungă şi în continuă transformare, încât exemplele următoare nu pot constitui o listă exhaustivă: acupunctură, terapii ayurvedice, terapii de chelatare, argint coloidal, curăţarea colonului, „metoda Gerson“, homeopatie, iridologie (o metodă neştiinţifică de „diagnosticare“ prin examinarea irisului), naturopatie, osteopatie, „hiperoxigenare“, macrobiotice, regimul Livingston-Wheeler etc.

Pacienţii sau familiile lor ajung să recurgă la asemenea terapii „alternative“ pentru că, de cele mai multe ori, acestea sunt „naturale“ şi oamenii cred sincer, din varii considerente, că un remediu natural nu poate face decât cel mult bine.

De multe ori însă, ei sunt influenţaţi de persoane care direct sau indirect beneficiază de pe urma administrării unor asemenea tratamente.

Pentru că în spatele acestor metode alternative de tratament nu se află societăţi de binefacere sau sfinţi dedicaţi slujirii suferinţei umane, ci companii sau persoane care, încasează profituri semnificative ori, în cel mai bun caz, persoane cu un ego hipertrofiat (care cred în metoda lor de tratament şi ţin să demonstreze cu orice preţ că metoda e bună, măcar la unii dintre pacienţi). Şi deşi numai o minoritate cedează acestor manevre, numărul este totuşi semnificativ. Cu ce preţ? Nu este vorba doar de bani, ci şi de viaţă. Pentru că, aşa cum se spune, dacă tâlharii de drumul mare cer „banii sau viaţa!“, şarlatanii cer „banii şi viaţa!“[2].

Jefuitorii de suflete

Revenind la Mary Nedlouf, costurile au fost de vreo 3.000 de dolari pe săptămână: prea mult pentru cineva drag? „Orice ar fi vrut, aş fi făcut“, avea să spună soţul ei, care în final a trebuit să achite nota de plată.

„Orice ar fi vrut, aş fi făcut“, avea să spună soţul ei.

Femeia era convinsă că se afla în curs de vindecare, deși se simţea tot mai rău. În decembrie, cancerul străpunsese peretele toracic şi atacase pielea pacientei, cu cruzimea şi indiferenţa specifice acestei boli, adesea incurabile. Rănile erau atât de oribile încât personalul hotelului la care locuia pacienta refuza să atingă cearşafurile, pe care numai bărbatul a acceptat să le spele. Apoi o vertebră s-a fracturat, cauzându-i dureri insuportabile.

În cele din urmă, domnul Nedlouf a realizat că aceste câteva luni de tratament fuseseră doar goană după vânt şi a decis încetarea terapiilor alternative. Facturile se ridicau la vreo 41.000 de dolari. Însă costurile emoţionale nu pot fi cuantificate. Peste câteva săptămâni, Mary a murit. Said Nedlouf spune că aceste tratamente „alternative“, care le întreţinuseră speranţa, „m-au jefuit de un timp preţios în care să o mângâi, să mă pregătesc de sfârşit, să mă pregătesc pentru plecarea ei“.

Există concluzii certe (pe care e bine să le știm)

Nu există nicio demonstraţie în acest moment că terapiile alternative reuşesc acolo unde se opreşte medicina convenţională. Unele dintre aceste soluţii ale medicinii „alternative“ pot să nu facă rău, dar de cele mai multe ori nu fac nici bine. În schimb, vin la preţuri financiare şi emoţionale nejustificate de o contravaloare corespunzătoare.

Nu există nicio demonstraţie în acest moment că terapiile alternative reuşesc acolo unde se opreşte medicina convenţională.

Datele acumulate până acum sugerează că s-ar putea ca, adesea, aceste tratamente alese în locul celor oferite de medicina convenţională să facă mai mult rău. În cursul lunii iunie 2012, un grup de cercetători canadieni au publicat rezultatele unui studiu în care au analizat 185 de paciente cu cancer de sân care au refuzat tratamentele standard recomandate de medicina convenţională şi le-au comparat cu cele ale pacientelor care au acceptat aceste tratamente.

Concluzia? Rata de supravieţuire la 5 ani pentru pacientele care au refuzat terapiile standard a fost de 43,2%, pe când pentru pacientele care au acceptat terapiile standard a fost de 81,9%. Nu toate pacientele care au refuzat tratamentul standard au utilizat tratamente „alternative“, dar la cele care au utilizat asemenea terapii alternative, rata de supravieţuire la 5 ani a fost de doar 57,4%, o valoare încă semnificativ mai mică decât la cele care au acceptat terapiile standard. Rezultate asemănătoare au fost înregistrate şi în alte două studii anterioare la paciente cu cancer de sân[3].

Un alt studiu, din anul 2003, efectuat în Norvegia, care a analizat 515 pacienţi de cancer (diferite localizări), a ajuns la concluzii similare: pacienţii care au utilizat terapii alternative au avut o perioadă de supravieţuire mai scurtă, nu mai lungă[4].

Mai multe tratamente despre care s-a pretins că sunt capabile să vindece cancerul s-au dovedit în mod clar a fi lipsite de eficacitate[5].

Şi cu toate acestea, persoane lipsite de scrupule continuă să le promoveze şi să obţină câştiguri materiale, exploatând suferinţa
pacienţilor. Nu s-a demonstrat vreodată că un remediu homeopat ar putea să vindece cancerul sau alte afecţiuni grave; pacienţi care au recurs la asemenea terapii homeopate au sfârşit tragic[6].

Pentru alte tratamente, dovezile sunt insuficiente (nu s-a demonstrat că nu sunt eficace, dar nici că sunt). Pot exista tehnici de medicină „alternativă“ care să amelioreze simptomele cancerului, dar până acum, în general, nu s-a demonstrat că această categorie de remedii sau tehnici pot să vindece cancerul.[7] Situaţia este foarte asemănătoare şi pentru alte afecţiuni incurabile în prezent (de exemplu scleroza multiplă sau epilepsia).

Prin urmare, să nu utilizăm tratamente neconvenţionale niciodată, chiar dacă medicii nu pot face (aproape) nimic? Asemenea tratamente nu ar trebui utilizate în locul terapiilor standard, ci cel mult (unele) împreună cu terapiile standard, după o informare obiectivă despre acele tratamente. În orice caz, este bine de evitat remediile „alternative“ care vin la preţuri exorbitante. Să nu cumpărăm speranţă fără să ne pese de preţul plătit.