Jumătate dintre medicamentele prescrise în Franţa „sunt inutile sau periculoase”

141

Doi reputaţi medici francezi avertizează că jumătate dintre medicamentele care sunt prescrise pacienţilor francezi sunt fie inutile, fie chiar toxice.

Doi reputaţi medici francezi avertizează că jumătate dintre medicamentele care sunt prescrise pacienţilor francezi sunt fie inutile, fie chiar toxice.

Philippe Even, fost director al spitalului parizian Necker și Bernard Debre, medic și membru al partidului de dreapta al lui Nicholas Sarkozy, susţin că statul francez ar putea economisi 10 miliarde euro anual prin eliminarea compensărilor pentru medicamentele inutile sau periculoase, relatează MedLive.

Printre cele 58 de medicamente criticate de cei doi specialiști francezi se numără:

Zyban – un medicament anti-fumat, ale cărui efecte adverse psihologice sunt mai mari decât beneficiile medicale;

Contraceptivele de generaţia a treia – „nu sunt mai eficiente decât cele vechi, dar aduc în plus riscul emboliilor pulmonare", spun cei doi specialiști;

Statinele – prescrise frecvent pentru controlul colesterolului;

Requip – un medicament pentru controlul Parkinson-ului, bănuit că reduce complet libidoul pacientului;

Anumite antiinflamatoare.

Un scandal de proporţii mai mici, dar cu un mobil similar, a avut loc și în România, în anul 2002. În centrul atenţiei a fost atunci Ginko Biloba, care genera cheltuieli anuale de peste 100 miliarde de lei vechi. La zece ani de la declanșarea scandalului, după ce mai multe studii de specialitate din străinătate au demonstrat eficacitatea redusă a medicamentului în tratarea Alzheimerului sau a altor forme de demenţă, Ministerul Sănătăţii a reevaluat poziţia medicamentului pe lista compensatelor și a decis limitarea subvenţionării.