Când te plictiseşti, parcă şi timpul trece mai greu, te simţi parcă blocat şi uneori, în astfel de momente, ajungem chiar să fim copleşiţi de o stare de tristeţe sau nervozitate. Află câteva din activităţile pe care le-ai putea întreprinde pentru a scăpa de plictiseală.

Plictiseala este unul dintre motivele care îi împing pe unii internauţi să posteze comentarii răutăcioase pe site-urile de socializare (fenomen cunoscut sub denumirea de trolling) este concluzia unui studiu britanic citat de Daily Mail.

Dar plictiseala nu se rezumă la spaţiul virtual. Uneori ajungem să ne plictisim la o şedinţă, la o conferinţă şi poate, uneori, chiar la o întâlnire cu prietenii. Toată această stare de plictiseală acumulează frustrări, uneori chiar mânie, şi ne poate determina în unele momente să luăm decizii greşite, sugerează profesorul de marketing şi psihologie Art Markman, de la Universitatea din Texas, Austin, în articolul său din Psychology Today. De exemplu, spune el, ai putea avea tendinţa de a mânca în exces din plictiseală.

Pentru a depăşi starea de plictiseală care te-a cuprins, am adunat pentru tine câteva metode pe care să le aplici în aceste momente.

În primul rând, ai putea citi cartea aceea pe care de mult voiai să o răsfoieşti, dar nu ai apucat. Ai o mulţime de motive să citeşti o carte bună, iar învingerea plictiselii e doar unul dintre acestea. Ai putea chiar să te documentezi despre pasiunile tale. Poţi fie naviga pe internet pentru a găsi informaţia necesară, fie poţi face o vizită până la librăria sau biblioteca din apropiere pentru a vedea ce cărţi pe respectiva temă găseşti.

Ieşi la o plimbare. Ai putea profita de vremea frumoasă pentru a ieşi la o plimbare prin parc, fie cu prietenul tău patruped, fie cu un prieten sau chiar singur. Activitatea fizică este benefică pentru minte şi corp şi te poate ajuta să micşorezi nivelul de stres şi agitaţie pe care l-ai acumulat din momentele de plictiseală.

Poate aceste momente în care te plictiseşti sunt ideale pentru a învăţa ceva nou. Dacă nu ştii să găteşti, ar putea fi momentul propice să înveţi sau să încerci să găteşti un fel de mâncare. Dacă întotdeauna ţi-ai dorit să înveţi limba japoneză, ai putea să te înscrii la cursuri speciale în acest sens.

Ai putea chiar să devii voluntar în cadrul unei organizaţii. Pe lângă faptul că vei avea împlinirea interioară că îi vei ajuta pe alţii, îţi vei aduce ţie însuţi o serie de beneficii pentru sănătate şi cu siguranţă nu vei avea timp pentru a te plictisi nicio clipă. Nu este însă neapărat nevoie să te înscrii într-o astfel de organizaţie, poţi să te oferi să îl ajuţi pe vecinul tău mai în vârstă la cumpărături sau chiar să te oferi să îl ajuţi pe copilul unei vecine la lecţii.