Cum să dezvolţi abilităţile de limbaj ale bebelușului înainte de a vorbi

570

Bebeluşii pot fi ajutaţi să-și dezvolte abilităţile de vorbire şi limbaj încă din primele luni de viaţă, cu mult înainte să înceapă să vorbească, spun oamenii de ştiinţă de la Universitatea Rutgersen.

Cercetătorii de la Universitatea Rutgersen, New Jersey, SUA, în urma unui studiu pe care l-au realizat, susţin că este posibilă dezvoltarea sau îmbunătăţirea abilităţilor verbale ale bebeluşilor înainte ca aceştia să înceapă să vorbească. În primele luni de viaţă, când încep să facă distincţie între sunetele care formează limbajul şi celelalte sunete, bebeluşii pot fi învăţaţi să recunoască multe sunete specifice limbajului. Acest lucru îi va ajuta când vor începe să reproducă cuvintele, notează sciencedaily.com.

Studiul, condus de April Benasich, a fost realizat pe un eşantion de 45 de bebeluşi cu vârste între 4 şi 6 luni. Câţiva dintre aceştia au fost expuşi unor stimuli sonori uşor diferiţi. De câte ori îşi mişcau capul în direcţia sunetului nou, primeau drept recompensă nişte imagini video colorate şi animate pentru a-i motiva să distingă alte sunete. Ceilalţi, care ascultau „pasiv”, nu erau recompensaţi cu nimic. Tuturor însă li s-a monitorizat activitatea cerebrală înainte, în timpul studiului şi după aceea.

Potrivit concluziilor, bebeluşii care fuseseră bine „antrenaţi” în primele luni de viaţă erau capabili să distingă o serie mai mare de sunete, lucru vital pentru dezvoltarea limbajului. Creierul acestora realizase o hartă cerebrală mult mai repede şi într-un mod mult mai precis, fiind capabili să construiască o reţea de sunete mult mai amplă şi mai precisă.

Benasich explică faptul că, la naştere, creierul bebeluşilor este ca un burete capabil să absoarbă cât mai mult şi să creeze conexiuni neuronale noi într-un ritm foarte rapid. În acest fel, până la vârsta de şase luni şi cu un „antrenament” potrivit, se formează nişte „hărţi acustice”, adică nişte grupuri de neuroni interconectaţi care ajută la decodificarea mai rapidă a limbajului.

Acest studiu a demonstrat că antrenamentul prin stimuli şi recompensă aplicat bebelușilor îi ajută să se concentreze mai bine la sunetele noi, să creeze mai multe reţele neuronale, să îmbunătăţească procesarea cognitivă şi să-şi însuşească mai eficient abilităţile de limbaj. Acest lucru ar putea fi util pentru copiii care vor învăţa o limbă nouă, deoarece aceştia ar putea avea un accent mai bun şi capacitatea de a pronunţa anumite sunete din limba respectivă fără prea mult efort. De asemenea, experimentul lui Benasich şi al echipei sale ar putea avea beneficii şi pentru copiii cu un risc crescut de probleme lingvistice, potrivit time.com.

Studiul va fi publicat luna aceasta în Journal of Neuroscience.

Foto: captură YouTube