Când l-a respins știinţa pe Dumnezeu?

26

A apărut numărul din noiembrie al revistei Semnele timpului, o ediţie în care știinţa și religia sunt puse faţă în faţă.

Așa cum este practicată în prezent, știinţa este o combinaţie ciudată între studiul naturii și o filosofie seculară care Îl exclude pe Dumnezeu. Aceasta nu este o căutare onestă a adevărului, e de părere Ariel Roth care arată pas cu pas Când L-a respins știinţa pe Dumnezeu.

Premiul Nobel pentru Medicină 2010 a fost acordat părintelui fertilizării in vitro. Decizia Academiei Suedeze, inacceptabilă pentru marile biserici creștine, a aprins din nou dezbaterea dintre știinţă și religie. Christian Sălcianu întreabă dacă nu cumva a fost acordat Premiul Nobel pentru o erezie?

Poporul evreu a trecut ca pe uscat prin mijlocul apelor, dar nu în Marea Roșie, ci undeva în Delta Nilului, conform unor cercetători americani. Florin Bică respinge concluzia și analizează minunile biblice și atitudinea scepticilor în articolul Microscopul teologiei vs. Decalogul știinţei.

Mai multe biserici din Florida au protestat, la sfârșitul lunii octombrie, faţă de decorarea unui parc cu motive specifice sărbătorii Halloween, acuzându-i pe organizatori că promovează imagini ale „crimei și torturii". Marius Necula aduce în prim plan omul contemporan, aflat într-o permanentă tensiune între căutarea de înalt și divin și Chemarea întunericului.

Ce au în comun cea mai mare deversare petrolieră marină din istoria industriei și cel mai mare accident chimic din istoria Ungariei? În articolul Mareea Neagră și noroiul roșu Alina Kartman analizează trei păcate capitale comise de responsabilii de management al crizei.

Tratat cu ostilitate încă din timpul vieţii, atacat de-a lungul istoriei de iudeii și de creștinii sceptici sau apostaţi, profetul biblic Daniel a fost, în același timp, preţuit și apărat în toate generaţiile, de la evreii credincioși la Iisus Christos, și până la cercetătorii moderni. Aceștia din urmă au răspuns sistematic la criticile și obiecţiile aduse cărţii și profeţiilor sale. Florin Lăiu le trece în revistă în articolul Daniel în groapa criticilor.

În prima pagină editorialul lui Norel Iacob oferă soluţia pentru Pandemia nebăgată în seamă, alternativa creștină la ostilitatea faţă de imigranţi.

Ultimul cuvânt al numărului din noiembrie, O viaţă scrisă dinainte, este avanpremiera ediţiei din decembrie: Nașterea lui Iisus. Va fi o ediţie specială Semnele timpului de 64 de pagini, însoţită de un CD cu colinde interpretate de grupul vocal acapella Sens. Revista + CD, la preţul de 5 ron, pot fi comandate aici.

 

Revista Semnele timpului apare lunar, în 48 de pagini la preţul de 4.5 ron. Vă puteţi abona pe o perioadă de 6 luni (24 ron) sau 12 luni (48 ron) prin contact la redactie@semneletimpului.ro sau tel. 021 323 00 20 (interior 107). Pentru abonare la newsletter zilnic accesaţi acest link.