„Fără conexiune” – Semnele timpului, mai 2012

95

Trăim într-o societate în care ne îndepărtăm unii de alţii fără să ne dăm seama, alegând în schimb, singurătatea. Acum, mai mult ca niciodată, societatea ne împinge la solitudine prin aria din ce în ce mai diversă de servicii destinate persoanelor singure. Numeroase statistici dovedesc că singurătatea este o realitate pentru oamenii de toate vârstele. În același timp însă, aceeași societate se grăbește să îi catalogheze pe cei izolaţi drept rataţi.

Cum să facem faţă acestui paradox? Care sunt consecinţele singurătăţii și de ce tot mai mulţi oameni o preferă? Ce soluţii practice există pentru cei singuri? Iată întrebările la care Alina Kartman dă răspuns în articolul de fond al revistei Semnele timpului.

Norel Iacob deschide ediţia din luna mai cu o întrebare care, pe cât este de veche, pe atât este de actuală: Poate fi Dumnezeu dat afară din istorie? În ziua de azi, oamenii de rând pendulează între teoria secularizării și teoriile care susţin că religia a suferit doar o transformare, pentru a înţelege ce loc mai ocupă credinţa în societatea de azi. Miza este clară: am putea vreodată prin progresul societăţii și al tehnologiei să ne desprindem de nevoia de Dumnezeu?

Exorcismul este pentru mulţi credincioși un subiect tabu, și pentru mulţi amatori de filme horror hollywoodiene, cireașa de pe tort. Marius Necula se dezbară de amândouă și trage liniile de demarcaţie între realitate și ficţiune, vorbind pe rând despre interesul societăţii pentru exorcism, depre ritualul de exorcizare, semnele posedării, dar și despre victimele unor practici de exorcizare eronate, printre care nu uită să menţioneze și tragedia de la Mănăstirea Tanacu.

O abordare clară a unei probleme controversate are Emma Modoran, în articolul intitulat Adopţia și căsătoria homosexualilor prin ochelarii CEDO. Fiecare stat este liber să acorde sau nu un anumit statut cuplurilor homosexuale și cărora să le garanteze sau nu libertatea de a adopta copii. Cum statele nu iau la unison aceste hotărâri, multe cupluri din diferite ţări intentează procese de discriminare la Curtea Drepturilor Omului (CEDO). Află din articol cum soluţionează CEDO cele mai fierbinţi polemici ale momentului.

Robert Ancuceanu deschide o serie de discuţii pe tema aditivilor alimentari (sau a E-urilor), încercând să demonteze ceea ce el numește o epidemie de suspiciuni, care bântuie mentalul colectiv. Începând de la istoria E-urilor, este amintit şi faptul că unele E-uri sunt chiar naturale și sănătoase, astfel încât multe povești despre acești coloranţi și aditivi se reduc la mituri urbane.

Un eveniment care a ţinut prima pagină a presei din România, a fost difuzarea de către cotidianul Adevărul a unei ediţii revizuite a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu, gest care a scandalizat Biserica Ortodoxă Română. Adrian Neagu expune toate faţetele controversei și analizează culisele din spatele acuzelor lansate de BOR.

Ediţia de mai a revistei conţine un reportaj inedit, intitulat Închisoarea, grădina lui Dumnezeu cu flori sălbatice. Eliza Berzescu spune povestea de viaţă și credinţă a unui fost pușcăriaș, o poveste ce te va ţine cu sufletul cu gură și te va face să apreciezi fiecare secundă de libertate pe care o ai.

Ce poate ţine Europa unită? Ce poate salva Uniunea Europeană de la destrămare? Cultivarea unei identităţi comune, crede secretarul general al Parlamentului European, Klaus Welle. Despre cum se poate obţine o identitate comună, dacă se poate obţine una și ce alţi factori ar mai putea sta la baza unităţii Europei, scrie Andrei Eugen Lakatos.

Florin Lăiu încheie ediţia revistei din luna mai cu partea a patra din Dosarul Revenirea. Dacă în primele trei părţi s-a urmărit ce spune Biblia despre venirea lui Iisus și s-a vorbit despre importanţa cărţilor biblice Daniel și Apocalipsa pentru înţelegerea timpului, în partea a parta se face o trecere în revistă a peisajului confesional creștin din secolele XVIII-XIX și a influenţelor pe care diversele mișcări spirituale le-au avut asupra lumii.

Niciun articol afișat