Ne paşte un ultim Exod

10

Paştele este în prezent o sărbătoare creştină cu diverse nume pe mapamond, cu multe tradiţii şi rădăcini interesante: prea-creştine şi pre-creştine. Motivaţia religioasă şi spiritul religios al sărbătorii este comemorarea învierii Domnului Iisus Christos, la trei zile după crucificare.

Semnificaţiile sărbătorii Paştelui sunt evaluate de profesorul Florin Lăiu în articolul de copertă al ediţiei Semnele timpului din luna aprilie. Sub titlul „Ne paşte un ultim Exod", autorul explorează dimensiunile Paştelui iudaic, care a fost nu doar o umbră a morţii sacrificiale a lui Christos, ci şi a evenimentului celei de-a Doua Veniri. Articolul descoperă o istorie care leagă eliberarea poporului evreu din Egipt, în urmă cu cca. trei milenii şi jumătate, de eliberarea lumii din păcat – mai întâi prin cruce, apoi prin viitoarea revenire aşteptată a lui Iisus.

Editorialul lui Norel Iacob reţine atenţia cititorului asupra evenimentelor recente din Japonia. „Lecţii japoneze" este titlul sub care sunt prezentate „lecţii greu de crezut sau de uitat" pe care niponii le-au oferit lumii după cutremurul din 11 martie. Şi, mai mult decât lecţiile în sine, editorialul surprinde şi câteva dintre secretele din spatele lor.

Marius Necula porneşte de la întrebarea „Tu ce ai făcut în ultimii 500 de ani?", investigând interesul tot mai mare pentru reîncarnare. Secţiunea de actualitate a revistei debutează cu articolul „Amintiri dintr-un trecut absent", o incursiune a autorului în credinţele orientale în reîncarnare şi, totodată, o perspectivă documentată privind prezenţa acestui fenomen în lumea occidentală.

„Cruciadă împotriva crucii" este articolul în care Emma Modoran porneşte de la dezbaterile recente privind prezenţa simbolurilor religioase în şcolile şi în instituţiile publice, pentru a vedea cât de neutru trebuie să fie un stat faţă de religie. Analiza urmăreşte asemănările şi deosebirile în abordarea subiectului de pe cele două maluri ale Atlanticului, arătând care sunt situaţiile absurde la care se poate ajunge atunci când neutralitatea autorităţilor guvernamentale este greşit înţeleasă.

Recenzia lunii, publicată în secţiunea de perspective a revistei, aduce în atenţie cartea Raţiuni ale inimii de Clifford Goldstein. Adrian Bocăneanu face conexiuni interesante între viaţa autorului şi carte, subliniind că întrebările şi răspunsurile acestuia se nasc din însăşi experienţa autorului. Recenzia „Ai motive să crezi!" convinge cititorul că lecturarea cărţii Raţiuni ale inimii nu este doar o provocare, ci o necesitate.

Christian Sălcianu scrie despre „Schimbarea la faţă a Vaticanului", evidenţiind dublul rol al Romei: punct de reper spiritual şi jucător politic suficient de important încât să nu poată fi ignorat de nimeni. Analiza relaţiei dintre Vatican şi SUA, dar şi evaluarea provocărilor cu care se confruntă Vaticanul în mileniul III sunt câteva dintre ingredientele care fac din articol o lectură interesantă pentru cei preocupaţi de perspectivele de ansamblu şi de analizele politice.

„Manifest pentru sfinţii în viaţă" porneşte de la apropiata beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, eveniment care va atrage atenţia întregii lumii asupra Vaticanului, în data de 1 mai. Florin Bică scrie despre originile cultului sfinţilor şi prezintă 3 obiecţii majore cu privire la calendarul cu sfinţi. Totodată, cititorii află care este provocarea pentru ei înşişi.

Divorţurile celebrităţilor, care ţin prima pagină a ziarelor, este pretextul pentru o analiză a mutaţiilor sociale cu privire la căsătorie. Alina Kartman scrie în „Până când moartea iubirii ne va despărţi?" despre obstacolele pe care le întâmpină o căsnicie şi despre cele 4 elemente pe care specialiştii le consideră necesare pentru ca o căsătorie să reziste probei timpului.

Ediţia lunii aprilie aduce şi obişnuitele rubrici Conexiuni, Retrospectiva, Ultima pagină, cu ştiri, informaţii şi detalii interesante.