Cum îţi poţi simplifica şi uşura viaţa

1232

Odată cu scurgerea anilor, viaţa noastră devine mai complicată, iar în unele cazuri, noi singuri ne complicăm existenţa, ajungând astfel să ne simţim copleşiţi. De aceea, am adunat câteva sfaturi simple şi utile care să te ajute să îţi simplifici cât mai mult viaţa şi să te poţi bucura de fiecare clipă.

Cristina Hartmann, avocat de profesie şi scriitoare, are o metodă în trei paşi pentru a-şi simplifica viaţa, arată Inc.com. În primul rând, ea consideră că oricine are nevoie de o filosofie de viaţă care să cuprindă acel set de principii conforme cu propriile valori. Pe baza acestei filosofii îţi va fi mult mai uşor să îţi stabileşti obiectivele, priorităţile şi să decizi când este vremea unor schimbări.

Următorul pas este să îţi stabileşti sarcinile şi să le împarţi în două categorii: acele lucruri care „trebuie făcute”, ca de exemplu plata facturilor sau dormitul, şi acele lucruri pe care „vrei să le faci”. Activităţile care nu se încadrează în cele două categorii pot să dispară, este de părere Hartmann.

Nu în ultimul rând, ultimul pas constă în instalarea unei ordini atât în jurul tău, cât şi în interiorul tău. Fără a te desprinde de dezordinea din casă, de pe birou sau chiar din mintea ta, nu vei putea ajunge să îţi simplifici viaţa.

Gabriel Harper, antreprenor şi dezvoltator web, este de părere că simplitatea vieţii vine din prezent. El este de părere că timpul pe care îl petrecem „încercând să umplem o gaură inexistentă din viaţa noastră” este modul prin care ne complicăm existenţa, notează Inc.com. În goana de a ne construi tot felul de planuri şi liste sau noi prieteni, uităm să apreciem ceea ce avem deja în prezent. Iar în unele situaţii, acele lucruri după care „alergăm” există deja în viaţa noastră, doar că am uitat cât de valoroase sunt de fapt.

O altă metodă de simplificare a vieţii este comunicarea, susţine într-un articol Marc Chernoff, coautorul blogului de dezvoltare personală Marc and Angel. Nici noi, dar nici cei din jurul nostru nu deţin puterea de a citi gândurile oamenilor. Comunicând, eviţi o mulţime de situaţii problematice care nu fac altceva decât să îţi complice existenţa.

De asemenea, rezolvă sarcinile pe rând şi evită multitasking-ul. Chiar dacă ai impresia că astfel vei termina mai repede mai multe lucruri, aceasta este doar o falsă impresie. A lucra în regim multitasking înseamnă de fapt a „jongla” cu respectivele sarcini, un fel de trecere şi revenire de la una la cealaltă, susţine dr. Guy Winch, autorul cărţii Emotional First Aid: Practical Strategies for Treating Failure, Rejection, Guilt and Other Everyday Psychological Injuries. Acest lucru îţi scade productivitatea şi s-ar putea să constaţi că ai nevoie de mai mult timp pentru a termina activităţile începute concomitent, decât ai fi avut nevoie dacă le făceai pe rând. Află de ce multitaskingul este dăunător.

Iată câteva dintre lucrurile pe care le poţi face pentru a-ţi simplifica viaţa. Cu ce alte sfaturi ai mai completa lista?