Poate ai auzit de mai multe ori vorbindu-se despre comportamentul pasiv-agresiv, dar nu ştiai exact la ce se referă. Descoperă care sunt caracteristicile acestuia şi cum să te porţi cu persoanele care au acest tip de comportament.

Ce este comportamentul pasiv-agresiv şi cum se manifestă?

Comportamentul pasiv-agresiv îşi are originea în incapacitatea persoanei de a-şi exprima furia, nemulţumirea într-un mod sănătos, direct şi deschis. Aceasta îşi reprimă atât de mult simţămintele, încât poate ajunge să nici nu realizeze că este supărată. Persoana cu un comportament pasiv-agresiv este caracterizată de o discrepanţă între ceea ce spune şi ceea ce face. Spre exemplu, în momentul luării unei decizii, pare să fie de acord cu aceasta, însă după aceea îşi poate exprima nemulţumirea prin nerespectarea deciziei luate.

De multe ori, persoana pasiv-agresivă are o atitudine de ostilitate şi revoltă faţă de autoritate, pe care nu şi-o exprimă însă în mod direct, ci cârtind. Bombăne mereu, are întotdeauna altă părere pe care nu şi-o exprimă, nu are încredere în cei din jur, este ineficientă şi negativă. Comportamentul pasiv-agresiv poate avea diferite manifestări, însă la baza acestora se află teama de conflicte şi dorinţa de a le evita şi simţământul de neajutorare, punctează psychologies.ro.

Care sunt caracteristicile unei persoane pasiv-agresiv?

În afară de cele descrise mai sus, persoana pasiv-agresivă se remarcă prin dezinteres sau chiar dispreţ în momentul adoptării unor decizii. Evitarea intenţionată a responsabilităţii este, de asemenea, un semn caracteristic al comportamentului pasiv-agresiv, care se manifestă fie prin amânare (în mod intenţionat şi inutil), fie prin uitare din rea-voinţă.

Bosumflările, iritabilitatea şi tendinţa de a se certa, protestele dese şi nerealiste sunt alte trăsături ale acestui tip de comportament. Când i se cere un lucru, persoana pasiv-agresivă are tendinţa de a refuza, de a protesta, de a argumenta inutilitatea sau absurditatea lucrului care i se cere.

Care sunt cauzele acestui tip de comportament?

Unii psihologi susţin că astfel de comportamente îşi au originea în copilăria subiecţilor. Părinţii care nu au arătat suficientă căldură părintească pot provoca în copii incapacitatea acestora de a-şi exprima furia faţă de părinţi la un moment dat. În felul acesta, ei acumulează frustrări, şi atunci când ajung adulţi, tind să dezvolte comportamente pasiv-agresive.

Andrea Brandt, terapeut, susţine că acest tip de comportament are legătură cu felul în care au fost crescute persoanele pasiv-agresive. Spre exemplu, cei care au crescut în familii în care unul dintre părinţi era dominant, iar celălalt, supus, este foarte probabil să dezvolte acest tip de comportament. Ei învaţă că persoanele puternice, dominante nu pot fi abordate în mod direct, dar pot fi minţite sau li se pot ascunde anumite lucruri, ca să obţii de la ele ceea ce îţi dorești, notează Huffington Post.

Cum interacţionăm cu astfel de persoane?

În primul rând, trebuie identificat comportamenul pasiv-agresiv. Odată depistat, trebuie evitată greşeala de a fi indulgent, tolerant cu astfel de comportamente, pentru că în felul acesta se pierde orice şansă de a-l corecta. Dacă persoanei pasiv-agresive nu i se acceptă sau tolerează astfel de comportamente, în mod probabil va înţelege că nu are atitudini potrivite.

Apoi, este necesară stabilirea unor limite. Persoana pasiv-agresivă trebuie să ştie că nu i se va permite să se poarte urât sau oricum doreşte, în timp ce restul persoanelor se vor comporta la fel ca înainte.

Un al treilea lucru esenţial în ceea ce priveşte abordarea persoanelor pasiv-agresive este comunicarea. Reproşurile nu sunt o soluţie, ci mai degrabă comunicarea asertivă. Lange şi Jacubowski (1976) susţineau că „asertivitatea implică apărarea drepturilor personale şi exprimarea gândurilor, sentimentelor şi convingerilor în mod direct, onest şi adecvat, fără a viola drepturile altei persoane”.

Stilul de comunicare asertiv implică să acorzi importanţă părerilor şi intereselor celor implicaţi în conversaţie, să ştii să asculţi, să nu aduci tot timpul acuzaţii şi să existe o concordanţă între mesajul verbal transmis, mimică şi gestică. Dacă îi demonstrezi persoanei pasiv-agresive că poate avea încredere în tine, că vrei să colaborezi cu ea pentru a rezolva problema şi dacă ţii cont de sentimentele şi părerile ei chiar dacă nu eşti de acord cu ele, înseamnă că eşti asertiv şi interacţiunea poate avea rezultate pozitive.

Dacă cei care interacţionează cu persoane pasiv-agresive o fac în mod corespunzător, este posibil ca acestea să înţeleagă cât de mult îi afectează pe cei din jur comportamentul lor. Bineînţeles, dorinţa de schimbare şi schimbarea vin din interior şi depinde de cei în cauză, dar familia şi prietenii pot juca rolul unor terapeuţi foarte buni, dacă vor să ajute la îndreptarea comportamentului neadecvat al persoanei pasiv-agresive.