Primul comisar antisclavie

667

Nu, nu ne-am întors în timp, dar situaţia dramatică a traficului de fiinţe umane și a sclaviei moderne impune numirea în Marea Britanie a primului comisar antisclavie independent, fost șef al diviziei de trafic uman în cadrul Metropolitan Police. În România ce s-ar impune?

„Am văzut cu ochii mei cum sclavia modernă poate devasta vieţi și îi poate lipsi pe oameni de umanitatea și demnitatea lor”, a declarat Kevin Hyland, numit în noua sa funcţie de către ministrul de Interne, Theresa May.

De ce ne interesează asta pe noi?

Fiindcă sclavia modernă este o problemă globală a societăţii consumeriste în care trăim astăzi, iar România nu face excepţie. La începutul acestui an, poliţiștii și procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au anihilat o reţea care făcea trafic cu imigranţi filipinezi şi nepalezi către state Schengen. Conform datelor oficiale, din ianuarie 2012, de la angajatorii români au dispărut în jur de 40 de cetăţeni nepalezi şi filipinezi, care au plecat în state Schengen cu vize obţinute în baza unor acte false.

Conform Gândul, aceste vize se plăteau și cu 1.500-2.000 de euro de persoană, iar dacă cetăţenii străini nu puteau plăti asemenea sume, erau scoşi în mod ilegal din România, cu sprijinul altor conaţionali sau cetăţeni români, prin traversarea pe jos, prin zona verde, a graniţei româno-ungare.

Impresionante sunt și mărturisirile care au apărut recent în presă ale unei bone filipineze, care povestește cum a fost umilită de angajatorul ei român, un bărbat foarte bogat, a cărui identitate a fost protejată de angajata sa. Ynia Love a fost umilită şi jignită de mai multe ori, dar episodul care a făcut-o să demisioneze a avut loc într-un loc public, un mall, unde tânăra a pierdut o căciulă, iar angajatorul a pus-o să îngenuncheze în public pentru a-și cere scuze. Acum, povestea ei şi a altor filipineze sosite în ţara noastră a fost transpusă într-o piesă de teatru.

Cât de rău e?

La ora actuală nu există multe instrumente de măsurare a incidenţei sclaviei moderne. Guvernele și organizaţiile umanitare se bazează în principal pe raportul TIP (Trafficking in Persons), care este principala armă diplomatică prin care guvernul american poate aborda alte guverne pe această temă. Dar recent a apărut și Indexul Global al Sclaviei, care analizează dimensiunea fenomenului sclaviei moderne în 160 de state de pe tot globul, în funcţie de trei factori: prevalenţa estimată a sclaviei moderne, căsătoria infantilă și traficul de persoane care intră sau ies din ţară.

Acest Index Global al Sclaviei spune că în 2013 aproape 30 de miliane de persoane au fost victime ale sclaviei moderne. Dintre acestea, 76% se concentează în următoarele 10 ţări: India, China, Pakistan, Nigeria, Etiopia, Rusia, Thailanda, Congo, Myanmar și Bangladesh. România se află pe locul 125 din 160, cu aproximativ 24.141 de sclavi, la o populaţie de 21.326.905 de oameni.

Conform raportului TIP din 2014, România a fost introdusă în categoria Tier 2, cea a ţărilor care nu respectă cu totul standardele impuse pentru eliminarea traficului uman, dar care arată că fac efortul de a progresa. Mai mult de 19 ţări se încadrează în categoria Tier 3, a ţărilor care nu respectă nici standardele minime pentru a combate această problemă și nici nu dau semne că au intenţia de a o face. Printre aceste ţări se numără Rusia, Coreea de Nord, Siria, Iran, Cuba, Algeria și altele.

Datele raportului TIP arată că România este o ţară-sursă, de tranzit, dar și destinaţie pentru bărbaţi, femei și copii care sunt traficaţi pentru muncă forţată sau pentru sex. „Românii reprezintă o sursă semnificativă de victime pentru Europa”, scrie în raport, copii și adulţi fiind obligaţi să muncească în agricultură, construcţii, serviciu domestic, hoteluri și manufacturare sau să cerșească și să fure în ţări precum Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie și chiar Azerbaijan.

Ce putem face ?

Profitul anul global al baronilor sclaviei moderne este de aproximativ 21 de miliarde de euro, conform The Guardian. Dacă s-ar lua măsurile potrivite, acești bani ar putea intra în schimb în economia legală. Atenţia asupra costului economic nu subminează în niciun caz suferinţa umană inimaginabilă pe care o îndură sclavii moderni, însă cei care formulează legi au nevoie de altfel de argumente. Dacă guvernele și sectoarele private ar fi ușor de convins să acţioneze doar pe motive umanitare nu ar exista astăzi aproape 30 de milioane de persoane blocate în sclavie.

Din fericire, raţiunile economice le susţin pe cele umanitare. Eliberarea acestor persoane poate contribui semnificativ la economie. Având o șansă să muncească libere și să se întreţină pe ele și familiile lor, fostele victime vor profita de ea. Prin această motivare, productivitatea crește și, în urma ei, și consumul de hrană, medicamente, îmbrăcăminte, locuinţe și alte lucuri care înainte le-au fost negate. Cel mai probabil aceste persoane vor vrea să își educe copiii, știind din proprie experienţă că educaţia este o unealtă puternică împotriva sclaviei și așa mai departe.

Prin urmare, Marea Britanie a numit un comisar independent care să urmească acest fenomen și să ofere consultanţă forţelor de ordine pentru a pune capăt acestor obiceiuri infracţionale. Iar asta în circumstanţele în care, conform raportului TIP, Marea Britanie este clasată în topul Tier 1, împreună cu celelalte ţări ale căror guverne respectă întru totul standardele minime impuse pentru stoparea acestui fenomen. România, în schimb, este o ţară de Tier 2. Ce ar putea ea să facă?

Raportul TIR are câteva sugestii. ONG-urile care oferă servicii acestor victime ar trebui să primească finanţare publică; ar trebui să existe centre private sau guvernamentale care să ofere adăpost victimelor repatriate; victimelor ar trebui să li se reamintească în mod constant că pot cere compensaţii și ar trebui să primească ajutor pentru a le și încasa; nu ar trebui publicate numele celor care depun mărturie la procese; firmele de recrutări care dau dovadă de astfel de practici ar trebui urmărite penal; traficanţii condamnaţi ar trebui să primească pedepse pe măsura severităţii infracţiunilor comise; oficialii găsiţi vinovaţi de astfel de infracţiuni ar trebui să fie pedepsiţi cu închisoarea etc.

Dar poate cele mai importante măsuri sunt cele cu rol preventiv. Statul ar trebui să depună eforturi pentru a identifica victimele potenţiale în comunităţile vulnerabile, cum ar fi imigranţii fără documente, copiii implicaţi în cerșit și prostituţie, populaţia rromă etc. Aceste persoane au nevoie de acte de identitate și au nevoie să știe că există o altă șansă și pentru ele.