Colegii americane renunţă la denumirile creștine

24

De la 1 iulie Colegiul Biblic Johnson își va schimba numele în Johnson University. „Când oamenii se gândesc la colegii biblice, își imaginează școli mici, fără dotări și fără fonduri. Nu cred că suntem așa ceva", explică schimbarea președintele instituţiei, Gary Weedman.

Pe lângă imagine, alte avantaje notate de președintele colegiului ar fi acelea că diplomele ar putea fi mai ușor acceptate de alte instituţii. În plus, absolvenţii ar putea intra mai ușor și în ţări unde există filtre sau interdicţii cu privire la religie și educaţie religioasă. Weedman a oferit cazul unei absolvente care a aplicat pentru o universitate din Carolina de Sud. Comitetul universităţii a anunţat-o că, deși avea cele mai mari note, nu putea fi acceptată, fiindu-i suspectată educaţia primită într-un colegiu biblic.

La nivel naţional în America sunt peste 1400 de colegii biblice. Douăzeci și cinci de colegii biblice, între care și Johnson Bible College, cu 800 de studenţi, sunt acreditate la același nivel cu University of Tennessee. „Nu știu dacă noul nume ne va deschide uși, dar sigur numele Johnson Bible College închide uși", afirmă Rafael Rodriguez, profesor de Noul Tetament în cadrul colegiului.

Au fost și reacţii negative, suspectându-se devierea de la misiunea creștină. David Woods, absolvent în 1968 și acum pastor afirmă însă că mișcarea e una strategică și nu implică schimbarea filosofiei. „Nu schimbăm numele lui Iisus sau altceva de felul acesta. Suntem un instrument și trebuie să ne asigurăm că avem un instrument bun pentru a ne face eficient lucrarea."

În general instituţiile de învăţămând își schimbă numele când își schimbă misiunea, publicul ţintă sau gradele academice superioare pe care le oferă. Mai multe instituţii religioase au renunţat în ultimii ani la părţi din numele lor, evitând denumiri cu relevanţă denominaţională sau misionară precum „colegiul baptist", „școala penticostală", „colegiul misionar", „școala de colportaj".

Cel mai recent caz este al John Wesley College, care și-a schimbat la începutul anului numele în Laurel University. „Prin alegerea noului nume școala își reafirmă hotărârea de a rămâne fidelă moștenirii și misiunii creștine interdenominaţionale", a spus președintele instituţiei, Larry McCullough. „Vrem un nume care să vorbească despre viitor, care să arate un nou orizont, să transmită energie și progres într-un mod foarte simplu."