Părinţii cred că acţionează corect atunci când se implică în viaţa academică a copilului lor, ajutându-l la teme. Însă unii experţi au demonstrat că un astfel de comportament nu este benefic pentru performanţa copilului, ci ar putea avea efect contrar.

Cercetătorii Keith Robinson și Angel L. Harris au analizat o serie de studii desfășurate în SUA în perioada 1980-2000. Informaţiile colectate au inclus atât datele demografice, legate de rasa, etnia, statutul socioeconomic și performanţele academice ale elevilor americani, cât și gradul de implicare al părinţilor în viaţa academică a copiilor.

„Am descoperit că cele mai multe forme ale implicării parentale nu au adus nici un beneficiu la rezultatele sau notele testelor copiilor, indiferent de rasa, etnia sau statutul economic”, precizează autorii studiului, într-un articol pentru The New York Times.

Una dintre concluzii a arătat că, în general, copiii ajutaţi la teme au performanţe slabe la învăţătură. Deși concluzia este una mai puţin intuitivă, nu pare neverosimilă dacă judecăm după concluziile unui studiu britanic ce arăta că unul din șase părinţi nu îi ajută de fapt pe copii la teme, ci le rezolvă chiar ei. Experţii au observat însă că există o excepţie de la regulă, în cazul adolescenţilor asiatici (coreeni, chinezi sau indieni).

De asemenea, discuţiile regulate ale părinţilor cu elevii caucazieni (albi) din ciclul elementar, legate de experienţele la școală, au avut un impact negativ asupra performanţelor lor academice la materii precum cititul și matematica. Pe de altă parte însă, astfel de conversaţii au fost benefice din aceste puncte de vedere în cazul copiii hispanici. De aceea, scriu experţii, „factorii de decizie politică nu ar trebui să promoveze un singur model potrivit pentru toţi în ceea ce privește implicarea părinţilor”.

În ciuda rezultatelor, experţii nu diminuează importanţa rolului părinţilor în scopul creșterii performanţelor academice ale copiilor lor, însă sugerează că implicarea lor ar trebui să fie diferită de „modalităţile convenţionale promovate de societate”. Ei au descoperit și anumite strategii prin care implicarea părinţilor poate fi benefică pentru succesul copiilor. De exemplu, discuţiile legate de școală sunt importante în acest sens, „în ciuda complicaţiilor menţionate mai sus”. Totodată, așteptările părinţilor legate de urmarea unei forme de învăţământ superior, activitatea de a le citi copiiilor sau plasarea lor la cursurile anumitor profesori pot duce la creșterea performanţelor acestora, punctează autorii, citaţi de The Atlantic.

Studiul a fost însă criticat de Shannan Younger, scriitoare și blogger specializat pe probleme legate de familie și creșterea copilului, autoare a unor articole în Chicago Parent Magazine. „Nu au găsit nici o conexiune clară între implicarea parentală și creșterea performanţelor elevului măsurată în termenii rezultatelor la testele standardizate. Unii elevi de gimnaziu ajutaţi de părinţi au înregistrat o scădere a rezultatelor la teste, despre care Robinson spune că ar putea fi atribuită faptului că părinţii nu înţeleg pe deplin materialul acoperit la școală”, scrie Younger într-un articol pe Chicago Now.

Ea menţionează că ajutorul pe care îl oferă adolescentei sale la teme, care nu trebuie confundat cu a le rezolva complet, a adus o mulţime de beneficii de ambele părţi. Doar câteva dintre acestea sunt asigurarea că fiica ei se descurcă bine la școală, descoperirea materiilor sau problemelor unde copilul întâmpină dificultăţi sau extinderea oportunităţilor de învăţare dincolo de spaţiul de la școală.