Români medaliaţi cu argint la Olimpiada de Știinţe UE

101

Cele două echipe de elevi români care au participat anul acesta la Olimpiada de Știinţe a Uniunii Europene s-au întors acasă cu două medalii de argint. Lotul olimpic român se află la cea de-a doua participare la acest concurs, se arată pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Cele două echipe de elevi români care au participat anul acesta la Olimpiada de Știinţe a Uniunii Europene s-au întors acasă cu două medalii de argint. Lotul olimpic român se află la cea de-a doua participare la acest concurs, se arată pe site-ul Ministerului Educaţiei.Olimpiada de Știinţe a Uniunii Europene a avut loc în Cehia, în perioada 11-16 aprilie și a adunat participanţi din 20 de ţări.Ţara noastră a participat cu două echipe formate din câte trei elevi. Acești au susţinut două probe practice, cu caracter interdisciplinar (biologie, chimie și fizică).Cei șase laureaţi ai concursului sunt Cristiana Dimulescu (Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti din Craiova), Mihai Prună (Colegiul Naţional Vasile Lucaciu din Baia Mare) şi Mihai-Radu Popescu (Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa), respectiv George-Aurelian Rizea (Colegiul Naţional Dinicu Golescu din Câmpulung Muscel), Victor Şerban (Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti) şi Florin Sebastian Dumitru (Liceul de Informatică Bucureşti), se arată pe site-ul Ministerului.