Video: Divorţul este contagios ca o răceală

108

Divorţul este contagios în mediile sociale. Este concluzia unui studiu citat de CNN. La baza studiului a stat ideea că, după cum emoţiile sau acţiunile se pot transmite de la o persoană la alta în cadrul unui grup, în mod similar, decizia unui cuplu de a divorţa se poate răspândi ca un virus, afectând alte cupluri. Oamenii cu prieteni care divorţează au 147% şanse de a divorţa la rândul lor.

Riscul divorţului se extinde de la un cuplu către rude şi prieteni, în primul rând, dar şi la persoane cu care acesta are legături mai puţin evidente, spune James H. Fowler, profesor la Universitatea din California.

Cercetările au evaluat influenţa divorţului asupra relaţiilor de cuplu ale fraţilor sau surorilor. Persoanele care au un frate sau o soră care a divorţat, au cu 22% mai multe şanse de a rupe relaţia de cuplu, comparativ cu persoanele care nu au fraţi sau surori divorţate. „Am descoperit că atunci când fraţii divorţează, faptul tinde să se extindă”, a spus Fowler.

Studiul a arătat însă că influenţa prietenilor de familie este mai mare decât aceea a fraţilor. Decizia unui cuplu de a se despărţi poate determina o decizie similară a unui cuplu de prieteni şi chiar a unui cuplu de prieteni ai prietenilor. „Unii oameni pot să fie purtători ai bolii, fără să arate simptomele”, a spus profesorul Fowler.

Cercetările au demonstrat de asemenea efectul influenţei în lanţ. Un om care urmează să divorţeze i se confesează unui prieten despre ceea ce i se întâmplă. Prietenul nu este influenţat și nu divorţează, însă îi povesteşte, la rândul lui, unui alt prieten despre ceea ce i s-a întâmplat celui dintâi, influenţându-l pe acest al treilea prieten să rupă relaţia de cuplu.

Potrivit studiului, un om care are colegi de muncă divorţaţi are un risc cu 55% mai mare de a divorţa, comparativ cu aceia care lucrează împreună cu persoane care au relaţii de cuplu stabile. „Ne putem gândi la o contaminare obişnuită cu o simplă răceală. Iei virusul şi este probabil să îl dai şi altora. Lucrul acesta nu este valabil doar în cazul viruşilor. Este valabil pentru o mulţime de comportamente sociale”, a declarat profesorul Fowler.

Impactul divorţului unui cuplu asupra vieţii de familie a altor cupluri a fost explicat prin faptul că atunci când o persoană îi expune unui prieten sau coleg motivele pentru care divorţează, prietenul sau colegul începe să se gândească la rândul său la beneficiile pe care le poate aduce divorţul. În plus, riscul de influenţare înspre divorţ este cu atât mai mare cu cât divorţul a devenit o realitate socială acceptabilă, deși doar cu trei decenii în urmă era considerat un subiect tabu.

Puterea de influenţă a cuplurilor divorţate asupra altor cupluri scade însă în cazurile în care acestea din urmă au copii.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea din California în colaborare cu specialişti de la Universitatea Harvard şi Universitatea Brown şi a avut în atenţie 5.000 de persoane.