Tinerii declară decesul familiei

1347

Viitorul familiei și viitorul tinerei generaţii sunt două subiecte ce generează o multitudine de frământări în societatea contemporană. Prin intermediul unui nou raport Pew, cele două probleme sunt transpuse într-un singură. Un sondaj de opinie sugerează că tinerii nu par să mai fie convinși că mariajul și planificarea familială ar trebui să mai fie o prioritate pentru generaţia lor.

Cercetătorii le-au solicitat subiecţilor de toate vârstele să răspundă dacă societatea ar arăta mai bine în cazul în care oamenii s-ar concentra pe realizarea de căsătorii și nașterea de copii, relatează The Atlantic.

Cu doar 29% dintre tinerii cuprinși cu vârstele de 18 și 24 de ani care mai afirmă importanţa căsătoriei și a maternităţii, concluzia logică ar fi că viitorul familiei nu este deloc sub cele mai bune auspicii. Iar datele sunt greu contestabile, în condiţiile în care acest trend descendent este întâlnit în special în cazul persoanelor sărace. Oamenii bogaţi și educaţi par să stea mai bine la acest capitol.

În 2010, vârsta medie de căsătorie a fost de 26 ani și jumătate în cazul femeilor și aproape 29 de ani în cazul bărbaţilor. În această situaţie, este ușor de înţeles de ce un tânăr din categoria milenialilor (sau generaţia Y, adică tinerii care s-au născut după 1990) ar putea fi indiferent faţă de beneficiile unei căsătorii și a maternităţii.

La fel de lesne de înţeles este și faptul că persoanele în vârstă de 65 de ani să afirme într-o proporţie de două ori mai mare (61%) că familia și copiii sunt importante. Cu alte cuvinte, spre finalul adolescenţei, căsătoria încă nu intră în calcule. Situaţia se schimbă odată cu înaintarea în vârstă.

Cum se explică contradicţiile?

Alăturat altor date, prezentul sondaj Pew sugerează o situaţie mult mai complexă, aparent chiar contradictorie. De exemplu, conform unui sondaj Gallup din 2013, 75% dintre respondenţi au fost fie căsătoriţi sau au afirmat că doresc să se căsătorească.

Doar 9% dintre mileniali au declarat că nu au de gând să intre într-o relaţie oficializată. Procentul este mult mai mic decât relevă sondajul Pew. În aceste condiţii, cum pot ambele concluziile să fie armonizate?

Nu poate fi exclus dintre explicaţii și faptul că întrebările din sondajul Pew au permis mai multă flexibilitate în opţiuni. Una dintre întrebări era legată de faptul dacă societatea ar arăta mai bine dacă oamenii și-ar face o prioritate din căsătorie și creșterea copiilor.

O altă întrebare a conferit posibilitatea unei interpretări mai largi. Astfel, respondenţii trebuiau să răspundă dacă societatea ar arăta la fel de bine în cazul în care oamenii ar avea și alte priorităţi decât căsătoria și copiii. Aici apare problema în discuţie. O persoană care apreciază cariera ca fiind la fel de importantă precum familia este posibil să declare că timpul pentru legalizarea unei relaţii vine mai târziu. Așa se poate explica faptul că 69% dintre tineri consideră că societatea se poate dezvolta la fel de bine și fără viaţa de familie.

Practic, rezultatele sondajului spun ceva despre percepţiile din societatea contemporană – ale americanilor, în primul rând, dar nu numai ale lor. Astfel, este posibil ca oamenii să își dorească o casă plină de copii, dar să nu considere neapărat că societatea va avea de suferit din cauza faptului că alte persoane nu doresc același lucru.

Cu alte cuvinte, tinerii nu par să mai susţină argumentele tradiţionale conform cărora familia este celula fundamentală a societăţii. În mod evident, se conturează tot mai mult ideea că societăţii îi poate merge bine și fără mariaj.

Un alt gen de relaţie

Pare să fie ciudată concluzia sundajului Pew. Mai ales în condiţiile în care un alt studiu atesta că mariajul este considerat de 20 de ori mai important pentru bunăstarea unei persoane decât salariul câștigat și de 13 ori mai important decât a avea proprietatea unei locuinţe.

„Căsătoria le oferă oamenilor sentimentul de stabilitate şi senzaţia că viaţa lor are sens”, a explicat Dawn Snape, unul dintre autorii studiului.

Totuși conceptul de căsătorie este astăzi redefinit, fapt care explică de ce două persoane necăsătorite pot să stea împreună și să se recomande ca fiind un cuplu și să se declare fericite așa. Un studiu a scos recent la iveală faptul că oamenii care trăiesc în concubinaj se declară mai fericiţi decât cei căsătoriţi.

Explicaţia ar putea fi aceea că, pentru unii, a sta împreună cu persoana iubită generează mai puţine obligaţii decât mariajul și permite mai multă flexibilitate, autonomie și dezvoltare personală în cuplu. Drept urmare, numărul celor care aleg să locuiască împreună fără a se căsători este în creştere, în timp ce numărul căsătoriilor descreşte semnificativ, lucru valabil și în România.

Căsătoria înlocuită de intimitate

Iar la capitolul redefiniri pot fi incluse și relaţiile sexuale. Dacă în societatea tradiţională se considera că relaţia de intimitate trebuie rezervată pentru momentul căsătoriei, în prezent asistăm la o schimbare radicală de situaţie, care trece dincolo de faptul că mariajul este ignorat sau concubinajul a devenit o alternativă a acestuia.

Aspectul fundamental care contribuie la distrugerea conceptului de familie este faptul că relaţia de intimitate este începută cu mult timp înainte de vremea căsătoriei. Fapt care explică și de ce ideea oficializării relaţiei de cuplu vine târziu (în cazul în care mai vine) sau este eludată complet, în condiţiile în care miza căsătoriei a fost deja consumată.

Un studiu arată că până la vârsta de 20 de ani, 75% dintre americani au făcut sex înainte de căsătorie. „Sexul înainte de căsătorie reprezintă un comportament normal pentru marea majoritate a americanilor, și așa este de zeci de ani”, spune cercetătorul Lawrence Finer, director al Institutul Guttmacher.

Cercetătorii consideră că rezultatele pun la îndoială eficienţa programelor de educaţie în vederea abstinenţei și utilitatea sumelor alocate acestuia. Luând în calcul această realitate, putem concluziona că viitorul familiei pare compromis. Rata mare a divorţurilor vine să puncteze și mai mult declinul familiei tradiţionale.

Într-o societate în care valorile au fost relativizate în mod sistematic era inevitabil să nu apară consecinţe pe termen lung care să atenteze chiar asupra viitorului familiei. Întoarcerea din drum este posibilă atâta timp cât se va reveni la valori care de ceva timp au fost declarate expirate. Va fi posibil însă acest demers?

Niciun articol afișat