Alegerile Evei

1392

Identitatea femeii a fost văzută în societate, secole de-a rândul, ca un apendice la identitatea bărbatului. Femeia trebuia să fie supusă și să asigure infrastructura reușitei bărbaţilor din viaţa ei, fie că era vorba despre asigurarea curăţeniei și prepararea hranei, fie de asigurarea urmașilor și educarea lor.

Istoria a adus, cu mult efort, drepturi noi femeii. Însă egalitatea, a cărei validări teoretice a reprezentat o victorie însemnată în feminism, mai are încă nevoie de o recunoaștere la nivel practic. Iar studiile sociologice nu se zgârcesc să demonstreze acest lucru.

O cercetare efectuată de Kieran Snyder – doctor în lingvistică – pentru fortune.com a dezvăluit existenţa a două diferenţe semnificative în evaluarea performanţelor la locul de muncă în cazul bărbaţilor și în cazul femeilor.

Cele 248 de evaluări colectate de la 28 de companii au arătat că managerii (indiferent că sunt bărbaţi sau femei) tind să dea mai ușor feedback negativ femeilor decât bărbaţilor. În plus, acest feedback negativ critică trăsăturile de personalitate ale femeilor într-o proporţie mai mare decât le critică pe cele ale bărbaţilor. În 76% dintre cazuri, critica viza defecte precum „caracterul aspru”, „prejudecăţile” sau „stridenţa” în cazul femeilor. Doar 2% în cazul evaluărilor negative ale bărbaţilor vizau direct în trăsăturile de personalitate ale acestora.

Dificultăţi de gen

Editorialista Tara Mohr dezvoltă descrierea acestui decalaj într-un material publicat pentru New York Times, în care scrie că „femeile care vor să își desfăşoare activitatea în mod competent trebuie să meargă ca pe sfoară și să ia decizii grele încercând în paralel să treacă drept fete de treabă în faţa tuturor, tot timpul.”

Mohr explică faptul că străduinţele neobosite ale femeilor de a fi pe placul tuturor sunt o reminiscenţă istorică a timpurilor în care femeile, fiind împiedicate de societate să își asigure material existenţa, aveau nevoie de compasiunea și protecţia celor mai puternici, pe care trebuiau să îi convingă să le ofere ce aveau nevoie.

Această situaţie le-ar fi făcut pe femei foarte sensibile la critică și laudă, fiindcă acestea acţionau ca barometre ale eficienţei străduinţei lor. Această sensibilitate persistă și astăzi, ca urmare a modului în care societăţile le educă pe femei în spiritul colaborării pentru menţinerea relaţiilor (o capacitate care este în mod particular încurajată în educarea fetelor). Însă acest stil de educaţie nu le protejează în faţa criticii, care s-a adaptat noilor poziţii în care femeia a reușit să ajungă.

Editorialista citează ca exemple contexte în care femei realizate profesional sunt criticate dur și nedrept, amintind cazuri precum acela în care o senatoare americană a fost criticată de colegii ei pentru că este supraponderală sau o jurnalistă CNN cu reputaţie (Christiane Amanpour) a fost criticată pentru că a sugerat că ar simţi furie după moartea unor copii în Siria, iar Hillary Clinton a fost criticată pentru că pare obosită în reportajele care o arată în delegaţii în jurul lumii. Tot Mohr evaluează că „în epoca internetului, acest criticism devine adesea vulgar, sexualizat și furtunos”.

Cum poate fi combătut criticismul

Soluţiile pe care le propune Mohr, care, printre altele, oferă şi coaching dedicat femeilor, cuprind mai ales exerciţii personale, individuale.

Ea le recomandă femeilor să își aleagă modele feminine care să le inspire prin modul lor de reacţie la critică și să le exemplifice o practică sănătoasă în faţa contestării.

Mohr le mai sugerează să interpreteze feedback-ul de orice natură (pozitiv și negativ) ca mai degrabă oferind informaţii despre dorinţele și obiectivele celuilalt, nu ca o validare sau invalidare a capacităţilor lor personale.

De asemenea, autoarea le propune femeilor să își consolideze o imagine de sine cât mai fidelă realităţii, astfel încât să nu se descurajeze şi nici să nu fie descumpănite atunci când primesc feedback negativ care nu reflectă adevăratele lor capacităţi.

Dincolo de aceste măsuri individuale, unii vor spune că, până ce societatea nu își va schimba mentalitatea faţă de femei, nu se va schimba mare lucru. Aşadar, ce poate face societatea pentru a-și schimba stilul în care le educă pe femei, predispunându-le la vulnerabilităţi de care, pe bărbaţi, îi scutește?

Cine schimbă pe cine?

Rezolvarea pare să fie mai degrabă în mâinile femeilor, dacă ne uităm la comentariile sociologilor faţă de teoria care descrie puterea de influenţă a agenţilor sociali (familia, prietenii, mass media). Altfel spus, genul este un produs al culturii, dar să nu exagerăm cu această viziune.

Teoreticienii care consideră că femeile își învaţă rolul în societate în funcţie de reacţiile pozitive și negative pe care le le are societatea faţă de ele ignoră un aspect foarte important subliniat de critici: capacitatea indivizilor de a respinge sau de a modifica așteptările sociale faţă de un anumit rol.

Forţa de modelare pe care o exercită societatea nu este una cu efecte mecanice, așa cum avertiza sociologul R. W. Connell în lucrarea lui intitulată Gender (Polirom, 2002). Societatea, spunea el, „invită” individul să „participe” la o practică socială în anumiţi termeni. Însă individul este liber, și deseori se întâmplă, să refuze să joace rolul pe care i-l dictează societatea.

Dacă în trecut, femeia era obligată de circumstanţe obiective să accepte invitaţia la inegalitate pe care i-o făcea societatea, fiindcă altceva i-ar fi îngreunat semnificativ traiul, astăzi lucrurile nu mai stau așa. Nu că egalitatea ar fi fost atinsă. Și nu că alegerile ar fi astăzi mult mai ușoare.

Însă libertatea de mișcare mai mare în domeniul profesional le-a oferit femeilor posibilitatea de a se mișca mai ușor și printre rolurile sociale. Și le-a legitimat puterea de a alege. Primordial, acum, este ca femeile să aleagă educaţia care să le ajute să își selecteze înţelept opţiunile, oricum ar fi ele: tradiţionale sau nu.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.