M. Britanie vrea „să exporte” căsătoria gay în alte ţări

67

Foarte mândru de faptul că proiectul de lege pe care l-a iniţiat a devenit legea prin care căsătoria gay a devenit legală, prim-ministrul britanic David Cameron a declarat că îşi doreşte ca şi alte ţări din Commonwealth să urmeze modelul.

Declaraţia a fost făcută în cadrul recepţiei anuale organizate pentru comunitatea gay de Cameron, în sediul din Downning Street. Ţările în care Cameron doreşte să exporte căsătoria gay sunt cele 54 de state care alcătuiesc Comunitatea Naţiunilor (Commonwealth) – o organizaţie interguvernamentală a 53 de state membre independente, care au făcut parte iniţial din Imperiul Britanic.

În prezent, în 41 din cele 54 de state ce alcătuiesc Commonwealth căsătoria gay este ilegală, iar cinci aplică pedeapsa cu moartea pentru aceast comportament.

Însă declaraţia lui Cameron l-a făcut şi mai nepopular în rândul opozanţilor căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, care nu consideră că exportarea căsătoriei este o responsabilitate a lui David Cameron. „Măsura este una prea nedemocratică şi arată aroganţa englezilor faţă de naţiunile din Commonwealth", a declarat Andrea Minichiello Williams, director al organizaţiei Christian Concern pentru Christian Telegraph.

„Această politică atacă însăşi inima căsătoriei şi va slăbi puterea pe care o are aceasta în societatea contemporană. Aceste ţări, care sunt ţinta cruciadelor lui David Cameron, ar trebui să nu se lase influenţate de premier", a mai adăugat Williams.