Furia este asemenea unei avalanșe care, odată pornită, își urmează cursul până la capăt; este puternică și ne manipulează ușor, transformându-ne în adevărate bombe cu ceas. De aceea trebuie să ştim cum să o gestionăm şi cum să ne păstrăm echilibrul în orice situaţie.

Dincolo de frustrare și de alţi declanșatori comuni ai mâniei (pericolul, abuzul, durerea etc.), regăsim o varietate a factorilor care o generează, precum și o fluiditate a interpretării lor. Unii oameni se înfurie din cauza autobuzului pierdut sau a criticilor primite, alţii își păstrează calmul în faţa neplăcerilor. Fiecare are (cel puţin) un punct vulnerabil, un călcâi sensibil ca al lui Ahile care îl face să ia foc în anumite condiţii și să se manifeste agresiv.

Atât raportarea la evenimente, cât și afişarea emoţiilor diferă de la om la om, influenţate fiind de educaţie, autodisciplină și temperament.

Spre deosebire de cei impulsivi, care dau frâu liber pornirilor fără a le trece prin filtrul gândirii, cei pasiv-agresivi aleg indiferenţa, sarcasmul sau îmbufnarea ca formă de convertire a furiei lor, în vreme ce pasivii preferă tăcerea. Însă nici suprimarea, nici eliberarea fără discernământ a furiei nu ne conferă vreun avantaj semnificativ în ceea ce privește atingerea confortului emoţional. Cum tratăm situaţiile care ne frustrează, ne revoltă ori ne indispun contaminează nu doar starea noastră de bine, ci și relaţiile cu cei din jur; ne afectează munca, stima de sine, sănătatea.

Neputinţa de a integra simţământul mâniei într-o formulă raţională de asumare a realităţii poate cauza boli ale inimii, diabet, slăbirea sistemului imunitar, insomnie, stres cronic, depresie, tulburări de alimentaţie, abuz de droguri sau alcool ș.a.

Contrar miturilor că furia este imposibil de controlat sau că impune autoritate în faţa oamenilor (motive pentru care ar trebui tolerată), nevoia de a înţelege cum, când și de ce apare mânia ne poate ajuta să o temperăm cu succes, dacă dorim să facem lucrul acesta.

1. Înţelegerea „jocurilor de culise”

Atât furia emoţională, cât și agresivitatea (ca materializare a emoţiei în comportament) ne pot juca feste, insinuându-se necontrolat în trăirea și conduita de zi cu zi. O bună modalitate de a determina în ce măsură ni se potrivesc simţămintele, respectiv reacţiile, cu realitatea obiectivă este să accesăm zona din spatele cortinei; să înţelegem jocurile de culise.

De ce suntem iuţi la mânie?

Se întâmplă adesea să ne supărăm din motive banale, să devenim irascibili din cauza unui cuvânt sau a unui gest mărunt, comis fără voie de interlocutor. Multe dintre ocaziile care ne încearcă răbdarea sunt, de fapt, lipsite de o importanţă majoră. Cu toate acestea, trezesc în noi nevoia de a fi incisivi, taxând comportamentele dezagreate.

La o privire mai atentă, observăm că nu vasele murdare, lipsa de punctualitate sau vremea mohorâtă ne irită, ci aspecte secundare care îmbracă diferite pretexte pentru a ieși la iveală. Sau că – prin furie – ascundem teamă, jenă, rușine, nesiguranţă şi alte sentimente pe care nu știm cum să le exprimăm, pentru că nu am fost învăţaţi să le recunoaștem, să le acceptăm și să le exteriorizăm ca atare.

În alte cazuri, motivul pentru care ne „sare ţandăra” cu uşurinţă se leagă de modelul preluat din familie. Dacă părinţii sau cei apropiaţi nouă și-au rezolvat problemele prin ceartă, irascibilitate și lipsă de control, cresc riscurile de a avea răspunsuri similare chiar și în situaţii ce nu justifică escaladarea conflictelor și a tensiunii.

Putem recurge la astfel de izbucniri zgomotoase ca la o formă incontestabilă de putere atunci când nu știm să obţinem un compromis prin negociere; când – mânaţi de intenţiile unui ego fragil sau de nevoia de control – respingem opiniile străine și perspectivele diferite; când ne lipsește inteligenţa emoţională, fugind constant de vină, eșec, vulnerabilitate şi de alte stări sufleteşti greu de procesat.

De multe ori, în spatele acceselor de furie există surse care depășesc motivele aparente, iar explorarea acestora înseamnă un prim pas spre monitorizarea propriilor emoţii, etichetându-le și utilizându-le corespunzător pentru a ghida gândirea și comportamentul cotidian.

2. Recunoașterea semnalelor interne

Episoadele de furie declanșează o serie de reacţii în organism și secretă adrenalina, hormonul esenţial în gestionarea stresului provocat de circumstanţe primejdioase.

Printre semnalele cele mai evidente se numără: un ritm crescut al bătăilor inimii, respiraţie precipitată, transpiraţie, încordare sau tremur al corpului, încleștare a maxilarului, senzaţie de gol în stomac, dureri de cap, agitaţie psihomotorie, incapacitate de concentrare.

Conștientizarea indiciilor transmise de organism ne permite să acţionăm raţional înainte de a pierde controlul sub presiunea momentului.

La impactul cu factorul declanșator, corpul întreg este supus unei tensiuni accelerate. Eliberarea ei brută ar însemna să facem ravagii în jur: verbal (prin folosirea unor cuvinte dure, a expresiilor jignitoare sau a unui ton ridicat), dar și fizic (printr-un limbaj gestual agresiv, prin aruncarea de obiecte, prin atac la persoană).

La polul opus, inhibarea furiei ar însemna o falsă rezolvare a problemei, o amânare iluzorie cu efecte adverse resimţite în timp. Mânia redusă la tăcere tinde să se întoarcă împotriva noastră în cele mai nepotrivite ocazii. Dacă, în schimb, redirecţionăm energia negativă pe un făgaș constructiv, vom reuşi eliberarea emoţiilor într-o manieră sigură, lipsită de riscuri și de regrete ulterioare.

3. Identificarea factorilor declanșatori

Oricât de reţinuţi am fi, viaţa ne testează constant slăbiciunile, asemenea unui dascăl atent. Cunoscându-ne antecedentele și slăbiciunile, putem identifica factorii sub incidenţa cărora tindem să acţionăm impulsiv: obișnuim să ne enervăm în trafic, clacăm dacă avem o dispută, devenim irascibili când suntem obosiţi, ne pierdem cu firea în preajma anumitor persoane. Anticiparea ne plasează cu un pas înaintea înclinaţiilor vulcanice, care abia aşteaptă prilejuri de manifestare.

Plecând de la înţelegerea și asumarea propiilor limite, avem două variante posibile: fie ocolim subiectele şi subiecţii care ne tulbură liniştea, fie învăţăm să îi abordăm diferit, într-o manieră nouă, superioară reacţiei naturale de furie.

Prima alternativă ne obligă, totuşi, să fim realişti. Credinţa că putem elimina orice element perturbator din apropiere ţine de domeniul fanteziei, astfel că formularea de noi răspunsuri adaptative la factorii declanşatori ai comportamentelor agresive pare cea mai plauzibilă soluţie în contextul dat.

Pentru aceasta este nevoie să descurajăm modelele de gândire automată care ne alimentează furia prin mecanisme precum: presupunerile, rigiditatea, generalizarea, negativismul și blamarea.

Cele cinci pot acţiona împreună sau separat. Alăturarea lor reprezintă calea sigură către groapa cu lei. Un exemplu comun, desprins din stilul tipic de relaţionare între parteneri, ar suna în felul următor: „În 10 minute ajung acasă şi sunt sigur/ă că nu a făcut ce (l-)am rugat(-o) (presupunere), lucru pe care nu îl voi tolera (rigiditate), pentru că mereu face aşa (generalizare), iar atmosfera se strică (negativism) numai din vina lui/ei (blamare).” O presetare de acest gen este un ritual garantat de invocare a furiei.

4. Menţinerea autocontrolului

Deși accesibile și foarte populare, metodele prin care putem câștiga timp în momentele de tensiune extremă sunt adesea subestimate. Experienţa confirmă că tehnicile simple ajută la ţinerea sub control a emoţiilor subordonate mâniei: resentimentul, exasperarea, indignarea, vexarea (insulta), animozitatea, irascibilitatea, ostilitatea, ura (clasificare după Daniel Goleman).

Clasica numărătoare până la 10, exerciţiile de respiraţie, mersul pe jos, întinderea sau masarea zonelor tensionate, distragerea atenţiei de la contextul problematic și-au demonstrat, de-a lungul timpului, utilitatea în ceea ce privește redobândirea echilibrului interior.

Un alt exerciţiu folositor în calibrarea emoţională este apelul la introspecţie. În acest scop, specialiștii recomandă adresarea unor întrebări menite să limpezească mintea și să modereze elanul prin obiectivizarea unor situaţii apăsătoare pentru individ:

• Cât de important este ceea ce mă înfurie acum?

• Merită să mă enervez din acest motiv?

• Merită să îmi stric restul zilei pentru asta?

• Este adecvat comportamentul meu în situaţia dată?

• Ce aș putea schimba la reacţiile mele?

• Este mai avantajos pentru mine să iau atitudine sau să mă retrag?

5. Dezvoltarea unor obiceiuri benefice

Scriptura spune că „cine se aprinde iute face multe prostii” (Proverbele 14:29), adevăr experimentat de mulţi dintre noi, pe propria piele. Pentru a ne scuti singuri de consecinţele „prostiilor” născute din pierderea stăpânirii de sine, avem la dispoziţie numeroase obiceiuri și principii călăuzitoare.

Odihna, mișcarea, îmbrăţișarea unei viziuni optimiste asupra vieţii, comunicarea asertivă, meditaţia, rugăciunea, umorul, evitarea consumului de droguri și alcool ne ajută să cultivăm răbdarea și să perfecţionăm frâiele necesare unui control eficient al impulsurilor, inclusiv al furiei.

Pe de altă parte, principii ca iubirea aproapelui, disponibilitatea de a ierta, respectul și corectitudinea, valorizarea relaţiilor interumane în detrimentul orgoliului personal, detașarea de poverile trecutului creează contextul propice pentru ca noi să abandonăm treptat obișnuinţa reacţiilor necugetate.

Dar maturitatea emoţională și schimbările de comportament nu se obţin peste noapte, printr-o simplă apăsare de buton ori prin rostirea unei formule magice capabile să ne preschimbe în cea mai bună variantă a noastră. Nu putem da dovadă de autocontrol dacă nu luptăm zilnic pe mai multe fronturi. Elementele unui stil de viaţă echilibrat, precum și o structură morală bine conturată sunt componentele-cheie ce contribuie la dobândirea înţelepciunii care îl face pe om răbdător (Proverbele 19:11) și plin de pricepere (Proverbele 14:29).

Când problemele legate de gestionarea furiei degenerează în situaţii primejdioase (certuri repetate cu prietenii și familia, implicarea în confruntări fizice, abuzarea partenerului sau a copiilor, încălcarea legii, pierderea cumpătului în trafic și săvârșirea de acte necugetate, spargerea obiectelor din jur) este semn că trebuie să cerem ajutorul. Anumite predispoziţii sau tulburări emoţionale ne pot face eligibili pentru sprijinul unui persoane avizate, empatice și de încredere, care să ne ghideze atent în călătoria spre noi înșine.

***

În ciuda renumelui său negativ, furia este o emoţie naturală cât se poate de legitimă. Nu suntem simpli roboţi programaţi să trateze cu indiferenţă viaţa. Capacitatea de a simţi furie ne ajută să reacţionăm la ameninţări și pericole, să respingem nedreptăţile, minciuna sau ura. Există numeroase evenimente, atitudini și circumstanţe care merită încrâncenarea noastră. Pe de altă parte, această emoţie fundamentală ne macină și ne roade pe dinăuntru. Ne domină și ne slăbește voinţa.

Furia compromite stăpânirea de sine, iar omul nestăpân pe sine „este ca o cetate surpată și fără ziduri” (Proverbele 25:28), pe când „cel încet la mânie preţuiește mai mult decât un viteaz, și cine este stăpân pe sine preţuiește mai mult decât cine cucerește cetăţi” (Proverbele 16:32).

Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.