Sindromul clovnului. Triștii din spatele zâmbetelor

6506

Celor din jur le pot părea lipsiţi de probleme. Au un loc de muncă bun, o casă, o familie și o viaţă socială activă. Însă în spatele aparenţelor se ascund atacuri de panică secrete, insomnie, sentimente zdrobitoare de inferioritate și chiar gânduri de suicid. Astfel de cazuri sunt din ce în ce mai răspândite, scriu jurnaliștii de la Daily Mail.

Surprinzător este că sentimente de acest fel au chiar și actorii de comedie care, prin definiţie, sunt oameni care inspiră o stare de bine și debordează de umor. Pentru specialiști nu este o raritate ca tocmai comedianţii să sufere de depresie cronică. Cunoscutul actor Jim Carey a mărturisit, în urmă cu câţiva ani, că se luptă cu o boală extrem de dură, care îl aruncă din culmea euforiei în abisul întunecat al depresiei: suferă de tulburare bipolară.

Însă această realitate este la ordinea zilei pentru milioane de oameni obișnuiţi. Sub masca zâmbitoare se poate ascunde o durere greu de imaginat. „Depresia zâmbitoare”, cum a numit-o psihiatrul londonez Cosmo Hallstrom, se manifestă la pacienţii care „au simptome de depresie, însă adesea nu vor recunoaște că suferă.” Ba mai mult, spune specialistul, astfel de oameni vor încerca să ascundă orice problemă. „Uneori spun ‘nu, nu sunt deprimat’ și îţi zâmbesc. Dar e un zâmbet trist”, a explicat Hallstrom.

Simptomele recunoscute ale depresiei sunt tendinţa de a plânge, sentimentele de letargie, apatie, poate chiar lipsa dorinţei de mișcare. Însă nu toate persoanele care suferă de depresie vor manifesta astfel de simptome. Pacienţii „zâmbitori” ar putea fi chiar din rândul celor care nu conștientizează că suferă de depresie, susţine Bridget O’Connell, directorul Departamentului de Informare al organizaţiei de caritate pentru persoanele cu probleme mentale „Mind”.

Daily Mail prezintă cazul tinerei Allison, în plină ascensiune profesională ca specialist de marketing. Tânăra a povestit că, în jurul vârstei de 26 de ani, starea ei a devenit greu de suportat. „Tuturor le păream deșteaptă și încrezătoare”, mărturisește Allison, însă realitatea era cu totul alta. „Ajungeam acasă seara cu o durere de cap orbitoare și plângeam ore în șir înainte să adorm, la 4 dimineaţa, apoi mă trezeam și mergeam iar la serviciu.”

Allison povestește că o vreme nu a spus nimănui prin ce trece de teamă să nu fie judecată drept nebună sau ironizată de cei din jur. Atunci când și-a făcut curaj și a vorbit cu șeful ei, acesta i-a spus sec că depresia nu face parte din fișa postului și că ar fi mai bine pentru toată lumea dacă s-ar retrage de la locul de muncă și ar spune colegilor că suferă din cauza unui virus. După demisie, s-a internat într-un spital de psihiatrie, perioadă despre care Allison spune că a fost una de transformare.

Terapia de condiţionare cognitivă a comportamentului a dat roade și, spune Allison, a ajutat-o să își reantreneze creierul să lupte cu gândurile negative care o asaltau. „Credeam că trebuie să ascund astfel de lucruri. Însă după terapie, pentru prima dată, am fost capabilă să vorbesc deschis despre cum mă simţeam”, a mai povestit tânăra care astăzi activează în diverse campanii împreună cu organizaţiile pentru sănătatea mentală.

Specialiștii recunosc existenţa unui stigmat al persoanelor care suferă de depresie, însă spun că acesta începe să se diminueze și că oamenii vorbesc mai deschis despre suferinţa psihică. Pentru Allison, a vorbi deschis a însemnat să își pună viaţa în ordine. „Cred că viaţa mea ar fi arătat altfel dacă aș fi primit ajutor mai din timp și aș fi fost mai deschisă cu privire la ce mi se întâmplă”, a spus tânăra care îi încurajează pe cei care suferă „să nu își nege suferinţa, fiindcă aceasta ar fi ca și cum ar pune un plasture peste o rană mare și urâtă, fără să dezinfecteze.”