Reguli de aur pentru disciplinarea eficientă a copiilor

1507

Numeroase studii au arătat că pedepsele fizice și cele verbale aplicate copiilor nu sunt cele mai bune metode de disciplinare și pot produce consecinţe negative asupra dezvoltării fizice, psihice și emoţionale ale micuţului. În schimb, experţii recomandă câteva strategii eficiente prin care părinţii își pot educa cu succes copiii și îi pot ajuta să își transforme comportamentul în bine.

În urma experienţei sale în calitate de consilier de familie, dr. Jefferey Bernstein a observat că disciplinarea copilului este privită de mulţi părinţi drept o unealtă prin care aceștia își arată autoritatea sau prin care îi pedepsesc pe micuţi pentru faptele comise. Deși nu neagă importanţa autorităţii parentale și a strategiilor care îl fac pe copil să înţeleagă că a greșit, „ar trebui să consideri disciplina ca o metodă de a-ţi învăţa copilul, nu de a-l controla”, scrie expertul într-un articol pentru Psychology Today.

În acest sens, dr. Bernstein subliniază cât de important este să îi oferi tu însuţi copilului tău un exemplu de urmat. „Îţi place sau nu, ești un model pentru copilul tău”. Ţipatul, intimidarea, abuzurile verbale și fizice ca forme de disciplinare sunt contraindicate pentru că îi pot modela în mod negativ comportamentul.

De asemenea, în ceea ce privește modul de abordare al copilului, expertul sugerează părinţilor să își stăpânească emoţiile și să adopte o atitudine calmă, dar fermă. Altfel, riscă să îi creeze copilului impresia că este controlat, că i se impune un anumit comportament de urmat.

În ceea ce privește consecinţele unui comportament negativ, dr. Bernstein este de părere că ele trebuie aplicate imediat, nu întârziate. Acestea trebuie, totodată, să îl ajute pe copil să înţeleagă faptul că acţiunea lui a fost greșită, dar și motivul pentru care comportamentul lor nu este unul acceptabil. De exemplu, spune expertul, privarea copilului de anumite lucruri care îi fac plăcere (ieșiri, computer, TV etc.) nu este întotdeauna cea mai bună soluţie de disciplinare.

Totodată, pentru a stabili eficient consecinţele aplicate în cazul unei fapte rele, părinţii trebuie să înţeleagă motivul pentru care micuţul a acţionat în acel mod.

Jennifer Wolf, consilieră pe probleme parentale, recomandă setarea anumitor limite. „Comunicarea limitelor îi arată copilului că ai încrederea că sunt capabili să își stăpânească propriul comportament într-un anumit context”.

Nu în ultimul rând, oferă-i copilului laude atunci când comportamentul său este unul pozitiv sau în concordanţă cu principiile pe care i le-ai recomandat să le urmeze. Micuţii au nevoie de o confirmare din partea ta în ceea ce privește comportamentul lor. De aceea, răsplătirea prin cuvinte frumoase care le arată că ai observat eforturile pe care le depun în scopul îmbunătăţirii pot fi extrem de eficiente în educarea lor, punctează Wolf.