Fiecare baterie reîncărcabilă – de smartphone, laptop sau tabletă – care există în lume conţine cobalt. În spatele celor aproximativ 8 grame de cobalt rafinat din bateria litiu-ion a unui telefon inteligent există însă o poveste dramatică, în care se amestecă exploatarea, mizeria, suferinţa și moartea.

Goana după aur a exploratorilor americani are echivalentul ei în societatea modernă, punctează BBC. Extracţia de cobalt a crescut vertiginos în ultimii ani, preţul metalului albastru-argintiu triplându-se în doar 18 luni, în timp ce estimările arată că în fiecare an cererea de cobalt se va majora cu 8 până la 10%. De fapt, din 1994 până în 2015 producţia de cobalt a crescut de aproximativ 5 ori.

Cobaltul este un metal apreciat pentru duritatea și rezistenţa manifestate în condiţii de căldură și coroziune extreme. Calităţile sale îl recomandă pentru fabricarea unei game extinse de produse, de la baterii și motoare de aeronavă la implanturi și proteze medicale. Jumătate din cobaltul produs merge însă în bateriile litiu-ion reîncărcabile, ce alimentează diverse dispozitive electronice, de la smartphone până la mașinile electrice.

Peste 60% din cantitatea de cobalt extrasă la nivel global provine din „centura de cupru“ din regiunile sud-estice ale statului Congo. În timp ce 80% din exploatare are loc în minele industriale, 20% din cantitatea de cobalt din Congo provine din minele artizanale, în care lucrează adulţi și copii de vârstă foarte mică. Povestea exploatării lor arată că fiecare gram de metal preţios are și o încărcătură tulburătoare de suferinţă, pe care companiile importatoare de cobalt o ignoră sau o minimalizează adesea.

O industrie ridicată pe umeri firavi de sclav

Rapoartele ONG-urilor și investigaţiile presei au arătat în repetate ocazii că extracţia de cobalt poluează mediul, afectând sănătatea publică într-un mod dramatic, și exploatează muncitorii, care prestează o muncă riscantă, extenuantă și foarte slab remunerată.

Din rândul muncitorilor fac parte adesea copii de numai 4 ani, arată o investigaţie Sky News. Atunci când echipa Sky News a vizitat un șir de mine din fosta provincie Katanga a statului congolez, a găsit copii lucrând din greu în fiecare mină la care a ajuns.

Dorsen, un băieţel de numai 8 ani, lucra fără să aibă încălţăminte în picioare – un articol de lux în condiţiile în care în ultimele două zile de lucru nu reușise să câștige bani suficienţi pentru mâncare, deși trudise 12 ore pe zi.

Lucrul în mină este deosebit de primejdios. Tunelurile nu au niciun fel de suport, sunt săpate manual fără vreun echipament de protecţie și se surpă uneori, mai ales când sunt ploi torenţiale în zonă.

Copiii de numai 4 ani sunt consideraţi suficient de mari pentru a lucra la sortarea pietrelor de cobalt, iar cei de 8-10 ani transportă saci grei cu piatră la râu, pentru a spăla metalul de impurităţi. Niciunul nu poartă mănuși sau mască de protecţie, deși praful inhalat poate cauza o serie de probleme medicale, unele mai grave decât altele.

Există peste 255.000 de muncitori congolezi care lucrează în minele artizanale, dintre care cel puţin 35.000 sunt copii, estimează cercetătorul Siddharth Kara, de la Școala Harvard de Sănătate Publică, în urma unei investigaţii la 31 de situri miniere.

Deși preţul cobaltului a crescut cu 300% în nici 2 ani, salariile decente nu ajung niciodată în buzunarele mereu goale ale lucrătorilor de aici. Elodia are 15 ani și este orfană de ambii părinţi, răpiţi de mina de cobalt în care lucrează și ea pentru a supravieţui. Lucrează multe ore pe zi, încovoiată de greutatea bulgărilor de piatră, pe care-i dislocă ajutată de o cazma, în timp ce fiul ei, de numai două luni, legat cu o cârpă pe spate, inhalează praful toxic. Primește numai 65 de cenţi pe zi pentru această trudă, care o poate ucide pe ea, dar și pe bebelușul ei.

Arthur, un băiat de 16 ani câștigă 1,8 dolari pe zi, fără ca situaţia lui să fie neapărat una mai bună. Și-a petrecut două luni într-o echipă care a săpat un tunel adânc de 26 de metri și coboară zilnic în mină, cu aceeași frică în suflet – că și acest tunel va avea soarta multora care s-au prăbușit în Kasulo, îngropând de vii nefericiţii care trudeau în măruntaiele pământului. Pe deasupra, banii pe care-i primește de la comercianţii chinezi pentru cobaltul extras nu-i revin în întregime. Copiii de vârsta lui plătesc adesea mită funcţionarilor locali, pentru ca aceștia să închidă ochii faţă de nerespectarea regulii care interzice munca minorilor în situri precum Kasulo (un cartier urban din Kolwezi, aflat în centrul zonei miniere din Congo).

Un studiu publicat în septembrie 2018 a arătat că există un nivel prea mare de cobalt în sângele și în urina locuitorilor din Kasulo. Copiii care trăiesc în zona minieră au înregistrat cantităţi de cobalt de 10 ori mai mari decât copiii din alte zone, aceste valori fiind „mult mai mari decât am accepta pentru lucrătorii din fabricile europene“, afirmă medicul toxicolog Ben Nemery. Deși nu sunt cunoscute încă toate consecinţele expunerii de lungă durată la cobalt, Nemery spune că studiul a indicat daune ale ADN-ului la copiii din zonă, iar un studiu în curs de desfășurare sugerează că nou-născuţii prezintă un risc crescut de apariţie a malformaţiilor congenitale.

Lista afecţiunilor medicale provocate de poluarea minieră este una amplă, susţine toxicologul Celestin Banza, de la Universitatea din Lubumbashi. În listă se regăsesc tulburările metabolice, tumorile, arsurile la nivelul ochilor și gâtului și sterilitatea.

Incidenţa crescută a bolilor cardiace și respiratorii, în special printre copii și femei, a fost raportată de Jean-Marie Kazadi, expert medical pentru provinciile Haut-Katanga și Lualaba.

O ipocrizie care se propagă prin tot lanţul de aprovizionare

Deși brandurile electronice și de automobile susţin că nu permit exploatarea copiilor în lanţurile lor de aprovizionare, adevărul este că acestea nu investesc timp și resurse pentru a depista încălcările flagrante ale drepturilor omului, cu preţul cărora sunt obţinute produsele lor, afirmă cercetătorul Siddharth Kara. Pentru că firmele chineze colectează direct de la mine valorosul metal, companiile obișnuiesc să transfere responsabilitatea asupra acestora.

Dealerii chinezi nu pun întrebări asupra modului în care a fost extras cobaltul, singurul lor interes fiind acela de a obţine un preţ cât mai bun, a arătat investigaţia Sky News. De la intermediarii chinezi din Congo, cobaltul ajunge de regulă la exportatorul Congo Dongfang International, o filială a companiei Zhejiang Huayou Cobalt, care este principalul furnizor pentru producătorii de baterii din lume.

Amnesty International a constatat în 2016 că în nicio ţară firmele nu sunt obligate să raporteze lanţul propriu de aprovizionare cu cobalt și că 16 multinaţionale (printre care Apple, Microsoft, Tesla sau Samsung) își obţin preţiosul minereu din minele congoleze, unde muncitorii sunt supuși violenţei și intimidării în mod frecvent.

Aceasta, în condiţiile în care nimic din profitul uriaș al companiilor nu merge spre crearea unui sistem de verificare independent al lanţului de aprovizionare, așa cum nu este direcţionat nici spre o remunerare rezonabilă sau spre ameliorarea condiţiilor de lucru și de viaţă ale muncitorilor.

Reprezentanţii Huayou Cobalt au asigurat organizaţia pentru drepturile omului că își alege în mod riguros furnizorii și că nu are cunoștinţă de faptul că vreunul ar exploata copii sau le-ar oferi muncitorilor condiţii nesigure de lucru.

Multinaţionalele au intrat în același joc al disculpării – Microsoft a menţionat dificultatea de a coborî până la ultimele verigi ale lanţului de aprovizionare, Samsung a negat afacerea cu furnizorul chinez, deși a precizat că este imposibil să spună dacă rezervele de cobalt vin din minele congoleze din Katanga, iar Tesla a declarat că folosește baterii cu cantităţi foarte mici de cadmiu.

„Este vorba de unele dintre cele mai mari companii din lume, ale căror profituri combinate se ridică la 125 de miliarde de dolari şi care nu au nicio scuză că nu investesc o parte din acest profit pentru a depista sursa mineralelor pe care le folosesc“, punctează Mark Dummet, care lucrează în cadrul Amnesty International.

Cercetătorul notează că un posesor de smartphone ar putea să se îngrozească dacă ar ști în ce condiţii muncește un copil pentru produsele care au devenit un soi de extensie artificială a corpului său.

După cum ar fi, probabil, șocat să vadă și locuitorii relocaţi din zonele cu depozite de cobalt, care sunt trimiși să trăiască acolo unde nu există școli și niciun fel de asistenţă medicală. Sau să observe râurile din care a dispărut și ultimul pește, dar din care localnicii sunt forţaţi să consume apa, în lipsa unei alte surse mai bune. După cum i-ar fi greu să privească fotografiile sugarilor cu malformaţii, realizate de jurnalista germană Lena Mucha, care s-a întâlnit cu mamele din Lubumbashi, capitala minieră a ţării.

„Toţi folosim cobalt, dar este important să îi facem pe oameni să știe care este povestea din spatele lui“, spune jurnalista.

O poveste dramatică, din care Adela Masengo, căreia exploatarea minieră i-a făcut cadou orbirea fiicei mai mari și malformaţiile severe ale mezinilor, n-ar putea înţelege nimic. Dar din care noi, cei cărora tehnologia ne-a oferit posibilitatea de a cunoaște o parte din victimele pe care se clădește, am putea conchide trist că o cifră cu multe zerouri din buzunarul propriu cântărește pentru omul modern infinit mai greu decât o viaţă umană care se stinge la o distanţă aseptică de mii de kilometri.