22 de copii morţi în urma unui prânz otrăvit

9

Nu mai puţin de 22 de copii au murit în urma unui prânz otrăvit cu o substanţă care se foloseşte în agricultură, în satul Dharamsati din India (nordul Indiei), lucru care a provocat proteste violente.

Copiii au murit după ce au luat masa de prânz, care conţinea un insecticid, la şcoală, iar alţi 25 se află în spital. În mâncare a fost găsită o substanţă numită organophosphorus, care se foloseşte în agricultură. Expunerea la aceasta poate produce bătăi neregulate ale inimii, dificultăţi în a respira, paralizie şi epilepsie, notează CNN.

În prezent, în India există un proiect prin care li se oferă copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni şi 14 ani o masă pe zi, la şcoală, o încercare a autorităţilor de a stopa malnutriţia. Aceasta afectează aproximativ jumătate din copiii indieni, potrivit informaţiilor transmise de guvernul Indiei.

Deşi au mai existat reclamaţii legate de calitatea alimentelor care se servesc, accidentul acesta este primul de acest fel. Copiii care au decedat aveau vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. În urma autopsiei s-a constatat că moartea acestora a fost rezultatul unei otrăviri, iar acum se fac cercetări pentru a stabili dacă aceasta a fost accidentală sau provocată. Această întâmplare tragică a provocat proteste violente în ţară.