Pentru prima oară în istoria generaţiei noastre se vorbește de foamete fără ocolișuri”, scrie jurnalistul Cătălin Striblea, analizând triada crizei sanitare, a crizei economice și a secetei extreme care a lovit Europa.

În aceste vremuri nesigure, stilul nostru de viaţă și rutinele cu care eram obișnuiţi au fost supuse provocărilor”, a declarat prinţul Charles, care a lansat un apel pentru implicarea britanicilor în muncile agricole din acest an, subliniind că ultimele săptămâni „au dovedit că mâncarea e preţioasă, de-o uriașă valoare, și, mai presus de toate, nu este un bun garantat”. Pandemia a avut un impact puternic asupra recoltelor din Europa, penuria muncitorilor sezonieri fiind resimţită după ce au fost impuse restricţii de circulaţie. Marea Britanie a lansat campania „Pick for Britain” („Culegeţi recolta pentru Marea Britanie”), după ce ţara a beneficiat de doar o treime din muncitorii din UE care vin aici pentru activităţi agricole sezoniere.

Un adevăr deja probat de impactul pe care l-a avut criza generată de COVID-19 asupra lanţurilor de aprovizionare alimentare – tone de mâncare au fost aruncate de fermierii care nu au mai putut să-și desfacă marfa, în timp ce, în aceleași regiuni sau în altele, seceta severă compromite deja recoltele de toamnă.

Vreme de criză și consum „obscen”

Cererea de făină a determinat o moară a unei familii din Oxford să lucreze, pentru prima oară în cei 125 de ani de activitate, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, pentru a putea răspunde comenzilor.

Deși, între timp, moara a revenit la programul de 5 zile pe săptămână, „cererea rămâne constant de dimensiuni obscene”, în cuvintele unuia dintre proprietari.

Este o cerere „fără precedent”, spune și Alex Waugh, directorul Asociaţiei Naţionale a Morarilor Britanici și Irlandezi, explicând că, în perioada izolării, consumul de făină din gospodăriile britanicilor s-a dublat, ajungând la 4 milioane de pungi pe săptămână.

În Marea Britanie, făina este ambalată în saci mari și livrată brutăriilor, iar o cantitate ceva mai mică ajunge în magazine, ambalată în pungi de 1 kilogram. În lipsa acestora, britanicii au recurs fie la achiziţia en-gros (saci de dimensiuni de până la 70 de kilograme), fie la cumpărarea făinii de pe eBay, la preţuri piperate.

Și în Franţa cererea de făină s-a dublat în luna martie, iar în Italia a urcat la cel mai ridicat nivel de la al Doilea Război Mondial.

În orice caz, a trecut foarte mult timp de când rafturile magazinelor să fie golite aproape cu furie în ţări unde magazinele sunt înţesate de produse de o varietate derutantă. După ce, pentru zeci de ani, criza alimentară s-a golit de sens pentru populaţie, conturul ei s-a profilat ameninţător pentru scurt timp, cel puţin în imaginaţia panicată a consumatorilor, oferindu-ne o idee despre isteria pe care o provoacă până și lipsurile mărunte.

Între timp, pandemia a mai redus debitul risipei alimentare din gospodării, dar a deschis robinetul irosirii la celălalt capăt al lanţului de aprovizionare.

Pandemie și recolte care putrezesc

Munţi de alimente ajung să fie îngrășământ pentru pământ, în timp ce fermele din SUA (și nu numai) nu reușesc să-și mai distribuie marfa, după ce pandemia a închis restaurante, cafenele, hoteluri sau școli publice și private.

Căpșunile de pe coasta Californiei și salata din Salinas Valley (care reprezintă 70% din cultura de salată din SUA) au fost afectate în mod deosebit. Fie au rămas neculese, fie sunt deja gunoi pentru pământ, fie zac în depozite, spune Kara Heckert, director regional al trustului American Farmland.

Anul trecut în luna aprilie, jumătate din producţia de fasole verde și de varză era deja livrată, pe când anul acesta s-au pierdut 5-6 tone de legume, povestește Paul Allen, proprietarul fermei RC Hatton, din Pahokee, Florida. „Retailul nu poate absorbi (producţia, n.r.). Orice ai fi cultivat, nu ai altceva de făcut decât să lași nerecoltat și să ajungă din nou în pământ”, spune fermierul.

Pierderile ar putea urca la 1,32 miliarde de dolari, în perioada martie-mai, potrivit unui raport al Coaliţiei Naţionale pentru Agricultură Sustenabilă.

Fermierii americani aruncă până la 3,7 milioane de galoane (peste 14 milioane de litri) de lapte zilnic, potrivit cooperativei de marketing a laptelui Dairy Farmers of America.

O parte din produse au fost donate de fermieri băncilor de produse alimentare (care livrează gratuit, al rândul lor, persoanelor vulnerabile), dar organizaţiile de caritate dispun de un număr redus de voluntari și de frigidere, pe de o parte, iar, pe de alta, fermierii nu pot susţine costurile transportului de alimente spre băncile alimentare.

Cu restaurantele închise, un miliard de kilograme de cartofi este pe cale să se irosească, scrie Bloomberg, avertizând că provocarea cu care se confruntă lanţurile alimentare ar putea duce la o creștere suplimentară a preţurilor, în condiţiile în care milioane de persoane au deja o situaţie financiară precară, din cauza crizei generate de COVID-19.

Acest lucru va avea probabil consecinţe devastatoare asupra securităţii alimentare”, concluzionează Bloomberg.

O ultimă problemă apărută în acest lanţ global de distribuţie a alimentelor este seceta, care ar putea amplifica efectele crizei economice provocate de pandemie, generând un lanţ de scumpiri.

Când Berlinul e mai uscat decât Sahara

În februarie, presa scria despre seceta severă cu care se confruntă o mare parte din sud-estul Australiei, deficitul de precipitaţii fiind unul pe termen lung în bazinul Murray-Darling și în alte regiuni. Între timp, ploile mult așteptate au venit, iar graficele Biroului de Meteorologie au arătat că nivelul de umiditate în primii 100 de centimetri de sol s-a îmbunătăţit.

Seceta nu s-a încheiat însă, avertizează Matthew Coulton, directorul sectorului dedicat apei, din cadrul Biroului de Meteorologie, explicând că „secetele lungi pot avea perioade verzi”, dar că este nevoie de 2 sau chiar de 3 luni de precipitaţii pentru ca barajele să se umple și comunităţile regionale să se repună pe picioare.

Între timp, Europa Centrală și cea de Est au cele mai scăzute cantităţi de apă din ultimul secol.

Deșertul Sahara este umed comparativ cu Berlinul”, a declarat meteorologul Schenk, precizând că, în deșert, luna aprilie aduce aproximativ 20 de litri de ploaie pe metrul pătrat, în timp ce în Berlin au fost zero precipitaţii.

Estul și sudul Germaniei se confruntă cu o secetă excepţională, după ce 2018 și 2019 au fost ani cu debite mici, spune Schenk.

Ţara se confruntă deja cu incendii de vegetaţie, iar fluviul Elba are o adâncime medie de 95 de centimetri, la jumătate din valoarea obișnuită, fiind doar unul dintre numeroasele cursuri de apă pe care s-a suspendat transportul în ultimii doi ani, din cauza nivelului scăzut.

În urmă cu o lună, purtătorul de cuvânt al serviciului meteorologic din Polonia (IMGW-PIB) declara că ţara se confruntă cu una dintre cele mai grave situaţii din istoria măsurătorilor hidrologice din ultima sută de ani. Din 500 de staţii de măsurare a nivelului râurilor, 42 au înregistrat un nivel sub normă, faţă de 10, anul trecut.

Seceta prin care trece România este comparabilă cu cea din anul 1947, spun specialiștii, enumerând printre cauzele acestei situaţii iarna lipsită de zăpadă, absenţa ploilor de primăvară și vântul puternic.

Fermierii se plâng că își aruncă legumele, pe care nu le mai pot vinde ca în anii precedenţi, din cauza pandemiei, iar peste criza generată de pandemie se suprapune o secetă „extremă”, spune ministrul agriculturii, care estimează o pierdere a culturilor de aproximativ 50%, cele mai afectate fiind culturile de cereale.

Seceta este o criză mai gravă decât coronavirusul, a declarat Milos Zeman, președintele Cehiei, care i-a cerut premierului să construiască rezervoare de apă, în timp ce ţara este lovită de cea mai grea secetă din ultimii 500 de ani.

Temeri legate de o criză alimentară

După ce a estimat o reducere la jumătate a producţiei de grâu, România, cel mai mare exportator de grâu din UE, a sistat exporturile spre alte destinaţii decât Uniunea Europeană. Măsura a fost ridicată o săptămână mai târziu, în urma unei mustrări din partea Comisiei Europene, scriu jurnalistele Irina Vilcu și Andra Timu, subliniind faptul că Europa de Est are amintiri dureroase legate de lipsa de alimente în comunism.

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, le-a scris liderilor UE care doresc creșterea cheltuielilor pentru o politică agricolă comună în următorii 7 ani, insistând pe nevoia de a sprijini producţia și agricultura locală. De asemenea, Morawiecki a cerut organizaţiilor antimonopol să analizeze nivelul preţurilor la alimente, care se estimează că va crește cu 15% în acest an, o problemă greu de gestionat în ţările în care deja populaţia cheltuie un procent însemnat din buget pentru alimente.

Noul coronavirus ne-a arătat că suntem dependenţi de China în ce privește ajutorul medical, dar această situaţie este și mai rea. Poţi să începi să-ţi produci singur echipamentele medicale, dar nimeni nu va produce imediat mâncare, dacă există o urgenţă”, a declarat Martin Pycha, șeful Asociaţiei Agricole din Cehia.


În România, spun meteorologii, va fi foarte dificil ca ploile care apar local să acopere deficitul de 7 luni din sol. „
Suntem în pragul unei crize alimentare”, punctează și Costel Vânătoru, cercetător în agricultură, evidenţiind nevoia de a gestiona înţelept această situaţie, pentru a nu retrăi crizele alimentare grave, precum cea din 1947. Vom lua mai multe măsuri pentru a ne asigura că avem suficiente stocuri”, a declarat ministrul român al agriculturii, Adrian Oros, precizând că monitorizează situaţia și că exporturile de cereale ar putea fi interzise din nou, în cazul în care securitatea alimentară a populaţiei ar fi ameninţată.

Protejând securitatea alimentară

În perioada de început a pandemiei, aprovizionarea excesivă a consumatorilor cu anumite produse alimentare a determinat creșterile rapide ale preţului alimentelor, dar și o accesibilitate selectivă, ceea ce a dus la creșterea numărului de persoane stresate de insecuritatea alimentară. În același timp, susţinerea sectorului agroalimentar a slăbit, după ce bugetele naţionale au fost afectate de pandemie cu posibile repercusiuni asupra evoluţiei preţurilor alimentare și, în consecinţă, asupra accesului populaţiei la anumite alimente, scrie într-un editorial Petronela Cotea Mihai, vicepreședinta Asociaţiei Presei Agricole din România.

La nivel global, soluţia vine din cooperarea statelor, inclusiv în ce privește prevenirea restricţiilor și blocajelor alimentare; la nivel naţional, statul trebuie să protejeze lanţurile alimentare regionale și locale, dar fermierii autohtoni vor juca un rol important în asigurarea securităţii alimentare, dacă vor reuși să depășească dificultăţile legate de secetă și de efectele restricţiilor legislative impuse în pandemie cu privire la tehnologiile de producţie, subliniază autoarea editorialului.

Dezvoltarea infrastructurii de depozitare și procesare pentru micii producători, cu investiţii din partea Ministerului Agriculturii, și sprijinirea lanţurilor de aprovizionare scurte sunt câteva dintre măsurile pe care micii producători români le-au solicitat de curând guvernului.

Agricultorii români au nevoie și de un plan strategic de refacere a sistemului de irigaţii al ţării, o măsură deja anunţată în programul de investiţii al guvernului, dar unele măsuri se vor dovedi greu de aplicat câtă vreme România tremură economic din toate încheieturile”, scrie jurnalistul Cătălin Striblea, estimând că anul acesta ne bazăm pe rezervele mari de grâu existente, dar că previziunile cu privire la ce se va întâmpla peste doi ani, de exemplu, sunt imposibile.

Chiar dacă toate pârghiile par să fie în mâna guvernului, avem și noi la îndemână alegeri simple, dar eficiente.

Pandemia a schimbat semnificativ consumul alimentar, spune Sorin Minea, președintele Romalimenta, care crede că în situaţii de criză financiară, de exemplu, e înţelept să cumperi mai puţin, dar lucruri superioare calitativ. Ne-am putea permite alimente de calitate mai bună dacă ne-am dezvăţa de risipă, care e alimentată de ieftiniri și promoţii, susţine Minea.

Recalibrarea consumului și stoparea risipei nu presupun întotdeauna sacrificii la care e greu să consimţi, dar reclamă disponibilitatea de a ne schimba obiceiurile, precum și viziunea despre lume și viaţă (am scris pe această temă în articolele „Zero Waste – o practică remarcabilă pentru salvarea planetei” și „Acum știm cât este nota de plată a apetitului nostru pentru carne”).

Se poate trăi și fără a risipi apa, fără ca reducerea consumului să modifice dramatic confortul personal, după cum au descoperit, în al 11-lea ceas, locuitorii orașului Cape Town, care au trecut milimetric pe lângă sistarea alimentării cu apă a orașului (despre această criză, despre legătura dintre secetele tot mai severe și încălzirea globală, precum și despre soluţiile la criza de apă tot mai accentuată cu care se confruntă planeta, am scris în articolul „Setea planetei albastre”, dar și aici și aici).

Cu un viitor secetos anunţat tot mai frecvent de experţi și cu o potenţială criză alimentară la orizont, gestionarea cumpătată a resurselor epuizabile este prima lecţie pe care trebuie să ne-o însușim, pe o planetă care ne rămâne, de la an la an, din ce în ce mai mică.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului.