Românii s-au obişnuit cu sărăcia

10

    Peste 50% dintre românii din mediul urban au înregistrat, în 2010, scăderi ale venitului comparativ cu anul 2009. „În lunile aprilie-mai ale acestui an, 37% dintre românii din mediul urban declarau că ar avea veniturile scăzute. Acest procent a crescut semnificativ în ultimele trei luni, grupul celor ce au înregistrat diminuări ale veniturilor mărindu-se cu 15 puncte procentuale", conform unui studiu întreprins de compania de cercetare de piaţă 360insights.

    Autorii studiului susţin că sărăcia provocată de criza economică şi financiară a ajuns să fie considerată o „normalitate cotidiană". „Admiterea acestui fapt vine împreună cu o stare generală de pesimism, neîncredere şi dezolare." Conform studiului, cel mai puţin afectate de criză sunt persoanele cu venituri mari şi persoanele cu studii superioare.

    Confruntaţi cu sărăcia, românii încearcă să găsească metode de supravieţuire. Unii reduc consumul, iar alţii cheltuiesc cu mai mult chibzuinţă. Jumătate dintre români au redus cheltuielile pentru diverse produse şi servicii, precum alimente, utilităţi, vacanţe şi concedii. Electrocasnicele, accesoriile vestimentare sau piesele de mobilier nu mai constituie o prioritate.

    Sunt şi români care încearcă să găsească surse alternative de câştig. Astfel, 66% dintre respondenţi au declarat că îşi caută surse de venituri suplimentare, pentru a compensa reducerile salariale, notează Mediafax. Dintre cei care vor să obţină venituri suplimentare, 85% susţin că scopul prioritar al câştigurilor ar fi achitarea cheltuielilor de bază ale casei. Ceilalţi 15% doresc venituri suplimentare pentru a-şi menţine nivelul de confort cu care s-au obişnuit.

    29% dintre respondenţi au declarat că vor să plece la muncă în străinătate

    Sărăcia îi scoate pe români în stradă. Zeci de mii de bugetari vor protesta, astăzi şi în zilele următoare, în toată ţara şi la Guvern, faţă de tăierea salariilor, anunţă Adevărul. „Noi sperăm ca aceste proteste în cascadă să îi determine pe guvernanţi să ajungă la decizii fireşti faţă de salariaţii din învăţământ şi nu numai", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea. Protestatarii cer, între altele, stoparea disponibilizărilor, programe pentru păstrarea locurilor de muncă şi pentru înfiinţarea altora noi, salariu minim garantat de 750 de lei.

    Criza economică îi afectează şi pe vecinii de peste Ocean, la 18 luni de la preluarea mandatului prezidenţial de către Barack Obama, numărul celor care trăiesc sub pragul sărăciei crescând cu încă 4 milioane de americani, anunţă gandul.info. Numărul săracilor americani a ajuns astfel la 44 de milioane. Pe lângă cei care, din punct de vedere statistic, au intrat deja în rândul săracilor, milioane de alţi americani din clasa de mijloc se află în proces de „sărăcire". Semne că nici economia americană nu este pe val au apărut şi săptămâna trecută, când şase bănci au intrat în faliment, ridicând la 125 numărul băncilor care s-au prăbuşit de la începutul anului în curs, conform Mediafax.