Cei mai mulţi americani vor liber la contracepţie

7

Controversatul program propus de Barack Obama, prin intermediul căruia angajatorii ar fi obligaţi să asigure cheltuielile de contracepţie ale angajatorilor nu ridică mari dileme pentru americanii de rând. Potrivit unui sondaj dat publicităţii luni, citat de Religion News, cei mai mulţi americani sunt de acord cu acest sistem de asigurare şi consideră că şi angajatorii religioşi ar trebui să furnizeze astfel de asigurări.

Sondajul a fost efectuat de LifeWay Reseach şi a arătat că aproape două treimi dintre americani (63%) cred că firmele ar trebui să deconteze măsurile de contracepţie utilizate de angajaţi, chiar şi în cazul în care apelul la aceasta contravine eticii angajatorului.

Potrivit actului Affordable Care (Accesibilitatea serviciilor Medicale), legea prin care Obama a reformat sistemul american de sănătate publică, în anul 2010, cei mai mulţi angajatori, chiar şi unii dintre angajatorii religioşi (precum colegiile şi spitalele catolice) sunt obligate să asigure cheltuielile pentru contracepţie. Administraţia lua în calcul extinderea politicii pentru a cuprinde şi alte organizaţii religioase.

Zeci de dieceze catolice şi colegii creştine din SUA au protestat vehement faţă de această propunere. Însă cei mai mulţi americani consideră că firmele (63%), organizaţiile neguvernamentale (56%) şi chiar instituţiile catolice (53%) ar trebui să ofere gratuitate la contracepţie angajaţilor lor.