Pastila de a doua zi, fără ştirea părinţilor

272

Departamentul american de Educaţie a început să ofere, în premieră naţională, pastila de a doua zi (contracepţie de urgenţă după un contact sexual, ce se administrează în primele 72 de ore) şi alte pastile contraceptive fetelor din 13 licee din statul New York, relevă cotidianul The Post.

Campania CATCH (iniţialele de la Conectarea adolescenţilor cu sănătatea inteligentă) face parte dintr-un program naţional, menit să pună capăt epidemiei de sarcini în rândul adolescentelor, care detemină multe fete sărace să renunţe la şcoală.

Tot gratuit şi confidenţial, Departamentul de Educaţie oferă fetelor şi injecţii contraceptive, din trei în trei luni. De contracepţie fără ştirea părinţilor au parte peste 22.000 de eleve.

Deşi părinţii au fost informaţi în prealabil de aceste măsuri şi aveau ocazia să interzică programul în ceea ce le priveşte pe fetele lor, doar 1-2% dintre părinţi au solicitat acest lucru. De aceea, părinţii nu vor şti ce fete folosesc pastila de a doua zi şi care nu o folosesc.

În SUA, 29% dintre elevii de clasa a IX-a şi-au început viaţa sexuală şi mai mult de jumătate dintre fete sunt active sexual până la absolvirea liceului.