Mii de tinere devin în fiecare an ţinta industriei pentru adulţi, însă puţine dintre ele reuşesc să mai parcurgă drumul invers şi să iasă din mrejele unei industrii definite de promiscuitate, degradare şi ruşine.

O asemenea poveste, plină de speranţă, a povestit şi Crissy Moran (37 de ani), fostă actriţă în filme pentru adulţi, care a ales să renunţe la stilul de viaţă care îi aducea venituri de 15.000 de dolari pe lună şi să devină creştin practicant.

Crissy povesteşte într-un interviu pentru Christian Post că provine dintr-o familie dezbinată, cu un tată alcoolic. Părinţii săi au divorţat pe când ea avea 14 ani, la doar trei ani după ce decisese să devină creştină. Însă evenimentele din familie au îndepărtat-o de biserică şi, la puţină vreme, frumuseţea sa a atras atenţia fotografilor de la agenţiile de fotomodele.

Colaborările acestea au mers spre apariţii în videoclipuri, pentru ca în 1999 Moran să îşi înceapă cariera în industria filmelor pentru adulţi. După ce a publicat pe internet o serie de fotografii nud, interesul crescut pentru asemenea materiale a determinat-o să îşi deschidă un site personal, pe care a postat fotografii şi peste 40 de filme celebre, toate aparţinând genului xxx.

Deşi se afla pe culmile succesului, Moran declară că nimic din ce făcea nu îi plăcea şi totul i se părea ne-natural. „În timpul carierei mele, simţeam un conflict interior cu privire la ceea ce făceam. Nimeni nu îmi vorbea despre Iisus acolo", a declarat ea. De aceea, întâlnirea cu un fotograf creştin care i-a vorbit despre Dumnezeu i s-a părut providenţială.

Din 2006, Crissy Moran a renunţat la pornografie şi a decis să se reîntoarcă la credinţă. În prezent, Moran colaborează cu Treasures, o organizaţie non profit care oferă asistenţă femeilor care părăsesc industria xxx.