Pornografia, un pericol real pentru copii

178

„Mulţi copii devin dependenţi de pornografie din cauza faptului că distribuitorii americani de pornografie le oferă materiale pornografice ilegale, cu caracter obscen, gratuite", avertizează Patrick Trueman, preşedintele organizaţiei Morality in Media (MIM).

Media de vârstă la care copiii văd primele materiale pornografice în mediul online este de 11 ani, dar sunt şi copii care au acces la astfel de materiale de la vârste mult mai mici, notează christianpost.com.

Morality in Media desfăşoară în cursul acestei săptămâni o campanie naţională, în SUA, la care participă 70 de organizaţii americane. Vor fi organizate 30 de evenimente prin care se va atrage atenţia asupra pericolelor pornografiei asupra copiilor. „Copiii noştri într-o societate sexualizată", „Protejarea copiilor în mediul online" şi „Cum să-i educăm pe tineri cu privire la efectele dăunătoare ale pornografiei" sunt câteva dintre temele abordate.

„Mulţi copii sunt expuşi la pornografie chiar şi atunci când nu o caută în mod intenţionat", a declarat Dawn Hawkins, director executiv al MIM. Copiii sunt curioşi, iar părinţii trebuie să fie atenţi şi să îi supravegheze chiar dacă au impresia că propriii lor copii nu ar accesa materiale pornografice.

„Un alt lucru pe care părinţii nu îl înţeleg este că pornografia de astăzi este diferită faţă de aceea din revistele deocheate din anii 1970-1980. Astăzi, este mult mai explicită", a subliniat Hawkins.

Campania de prevenire a pericolelor pornografiei pentru copii face parte dintr-o campanie mai largă destinată combaterii generale a pornografiei, campanie desfăşurată între 11 iulie şi 7 august.

(Foto: lifesitenews.com)