Reportaj BBC: Cum este să fii asexual?

755

Într-o societate care idolatrizează sexul, a fi asexual este cel puţin o ciudăţenie a naturii.

La doar 21 de ani, tânăra de origine britanică, Jenni Goodchild, nu simte niciun fel de atracţie sexuală. Povestea ei este doar unul dintre cazurile de asexualitate din Marea Britanie, despre care se estimează că ar constitui povestea a 1% din populaţia ţării.

Tânăra explică faptul că, spre deosebire de celibat, care este rezultatul unei alegeri, asexualitatea nu este adoptată intenţionat, ci este o orientare. „Oamenii mă întreabă 'dar dacă nu ai încercat niciodată, cum știi că nu îţi place?'," povestește Jenni. „Păi, dacă ești heterosexual ai încerca să ai relaţii cu cineva de același sex cu tine? Cum știi că nu ţi-ar plăcea?", le răspunde Jenni. „Pur și simplu știi că nu te interesează; nu te interesează indiferent dacă ai încercat sau nu."

În ciuda particularităţii ei, Jenni, care este studentă la Oxford, are un prieten cu un an mai mare decât ea. Tim, care nu este asexual, se declară fericit în această relaţie.

Relaţia este posibilă fiindcă, așa cum scriu jurnaliștii de la BBC, există o diferenţă între a fi asexual și a fi aromantic. „Asexualii aromantici nu au niciun fel de atracţie romantică, așa că în multe dintre cazuri nu le place să fie atinși, nu își doresc niciun fel de intimitate fizică," explică sociologul Mark Carrigan, de la Universitatea Warwick.

În schimb, „asexualii romantici nu experimentează atracţia sexuală, însă o experimentează pe cea romantică. Deci, deși nu se vor simţi atrași sexual de cineva, se vor simţi atrași să se apropie de o persoană, să încerce să afle mai multe despre ea, să împărtășească lucruri," a adăugat specialistul.

Nu e ușor ca într-o societate care gravitează destul de mult în jurul sexului să fii deschis cu privire la o orientare contrară majorităţii. Jenni spune că primește adesea întrebări ridicole sau chiar jignitoare. Mulţi o întreabă dacă nu este egoistă că îl ţine pe Tim într-o relaţie din care nu va obţine ce își dorește, în loc să îi permită să aibă o relaţie cu cineva ca el. „Dar el pare destul de fericit, așa că îi voi lăsa lui alegeera aceasta," a declarat Jenni, pentru BBC.

„Prima dată când Jenni mi/a spus că este asexuală, gândul meu iniţial a fost 'hmm, e cam ciudat'," a mărturisit Tim în reportaj. „Însă apoi mi-am dat seama că știu suficiente cât să nu fac presupuneri cu privire la ce înseamnă asexualitatea," a mai declarat tânărul.

Relaţia lui Jenni și Tim are o parte fizică, însă aceasta se oprește la săruturi și îmbrăţișări.

Asexualitatea, care este diferită de tulburarea apetitului sexual scăzut, prin aceea că subiecţii nu o consideră o problemă sau o formă de incapacitate, nu a fost încă studiată suficient pentru a lămuri toate neclarităţile din jurul ei. Încă nu se știe dacă este ceva ce o persoană experimentează temporar, sau dacă este o condiţie permanentă. Termenul, ca atare, a fost folosit prima dată în anul 2001. Astăzi există o organizaţie, Asexual Visibility and Education Network, care activează ca o platformă online menită să ajute persoanele asexuale să își gestioneze optim nevoile emoţionale.

Fără îndoială, pentru a-ţi asuma un statul precum cel de persoană asexuală este nevoie de înarmarea cu o doză puternică de rezistenţă la presiunea societăţii. Cu o astfel de rezistenţă și-a dorit și o familie din Mara Britanie să își echipeze băieţelul pe care, până la cinci ani, l-au crescut ca și cum ar fi fost de sex neutru.

„Sexul afectează ceea ce copiii poartă și lucrurile cu care se pot juca, ceea ce le modelează apoi personalitatea," explică mama micuţului Sasha, care mărturisește că a ales să îl crească astfel pe micuţ pentru a nu-i îngrădi potenţialul. „Am vrut să evit stereotipiile (…) Stereotipurile îmi par în mod fundamental prostești. De ce să ne dorim să băgăm oamenii în niște cutii?," a mai explicat mama în vârstă de 46 de ani.

Anul trecut, un cuplu canadian a stârnit un puternic val de opoziţie când s-a aflat că insistă să își crească copilul ca pe o persoană de sex neutru.

Despre acel caz, psihiatrul american Harold Koplewicz remarca, potrivit Dailz Mail, că este „tulburător". „Când copiii se nasc, ei nu sunt 'tabula rasa'. Ne naștem cu creiere masculine și creiere feminine. Există un motiv pentru care băieţeii sunt mai duri și există un motiv și pentru care fetiţele își dezvoltă mai bine abilităţile de limbaj."

Surse: BBC, Daily Mail