Și dacă ne-am muta cu toţii în ţara visurilor noastre?

1617

„În România duceam o viaţă decentă. Nici bună, nici rea. Copilul avea 3 ani, familia îmi era aproape, îmi permiteam 3 vacanţe în regim super low-cost pe an, mă răsfăţam uneori cu somon la micul dejun și ieșeam să sărbătorim în restaurante. Dar cum știam că toate astea pot fi doar temporare, am decis totuși să plec la Londra”, își motivează o româncă plecarea din ţară.

Mulţi români au aceeași dilemă precum alicee: să se chinuie și să o ia de la capăt într-o altă ţară, unde poate nu se vor simţi niciodată ca acasă, sau să se chinuie să aibă un trai decent în România, dar să aibă mereu sentimentul că pot mai mult, că și copiii lor merită mai mult?

O dilemă cu implicaţii globale

Românii nu sunt singurii care își pun aceste probleme. Destule persoane, din destule alte ţări visează la un trai mai bun în altă parte. Problema este că această „altă parte” coincide pentru mulţi potenţiali migratori, iar asta are un efect asupra tuturor. Tocmai din această cauză, Institutul Gallup a realizat un studiu care urmărește schimbările globale în funcţie de potenţialul migrator al fiecărei ţări.

Pe fondul crizei economice, dorinţa oamenilor de a migra permanent în alte ţări a scăzut cu 13%, la nivel global. Cu toate astea, dacă toţi cei care vor să își părăsească ţările chiar s-ar muta în locurile dorite, populaţia ar continua să crească în Americi, Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Doar în Asia și Africa Sub-Sahariană populaţia ar scădea.

În studiu, fiecare ţară primește un scor PNMI (Potential Net Migration Index). Acesta este numărul estimat al adulţilor care spun că vor să își părăsească definitiv ţara, scăzut din numărul estimat al celor care spun că ar vrea să se mute în ţara respectivă, raportat la totalul populaţiei adulte a ţării. Sondajul a fost realizat în perioada 2010-2012, în 154 de ţări.

În Canada și Statele Unite scorul a scăzut, dar este în continuare pozitiv, de 120% în Canada și 45% în SUA. În Orientul Mijlociu și Africa de Nord scorul e neschimbat faţă de acum câţiva ani, cu doar câteva excepţii. În Siria, Liban și Iordan scorul a scăzut din cauza războiului sirian și a crizei refugiaţilor, în timp ce Arabia Saudită și Kuwait au scoruri de 218% și 198%.

Doar câteva ţări din Asia au scoruri care tind spre cele două din Orientul Mijlociu. Australia, Noua Zeelandă și Singapore sunt singurele ţări asiatice care au un scor pozitiv de peste 100%, următoarea fiind Malaezia, cu doar 12%, în timp ce restul continentului este preponderent negativ.

Deși Europa are un scor pozitiv, lucrurile diferă între vest și est. Cele mai dorite ţări sunt în ordine descrescătoare: Elveţia, Cipru, Luxembrug, Suedia, Norvegia, Islanda și Regatul Unit, cu indici de la 53% până la 136%, în Elveţia.

Cele mai puţin dorite ţări europene sunt în ordine descrescătoare: Armenia, Macedonia, Moldova, România, Lituania, Kosovo și Serbia. Toate aceste ţări au indici negativi, de la -38% și până la -21%.

Când citim aceste cifre putem înţelege mai bine panica englezilor cu privire la un val de imigranţi din România și Bulgaria. Datele Oficiului Naţional de Statistică din Marea Britanie estimează că populaţia ar putea crește cu 40% în următorii 25 de ani, dacă imigraţia nu este controlată strict. Asta ar însemna crearea a încă 10 milioane de locuri de muncă, locuri de cazare, acces la sănătate, educaţie și ciuntirea identităţii naţionale. Iar acesta este „blestemul” tuturor ţărilor cu cele mai mari scoruri PNMI.

România, pe ducă

În România scorul PNMI continuă să scadă, de la -21% în perioada 2007-2009, până la -27% în 2010-2012, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai multe persoane vor să părăsească ţara și din ce în ce mai puţine vor să se mute aici.

În 2010, numărul emigranţilor români era de 2.769 milioane, reprezentând 13,1% din totalul populaţiei. Potrivit datelor Băncii Mondiale, cei mai mulţi români au emigat către Italia, Spania, Ungaria, Israel, SUA, Germania, Canada, Austria, Franţa şi Marea Britanie.

Implicaţiile demografice ale acestor tendinţe sunt extrem de îngrijorătoare. Românii sunt emigranţi de meserie, iar cei mai mulţi dintre cei care pleacă sunt tineri care nu își găsesc un loc de muncă în ţară. Cuplând asta cu scăderea ratei natalităţii, avem o populaţie care a îmbătrânit vizibil în ultimele două decenii, urcând pe locul 2, în previziunile Eurostat de îmbătrânire a populaţiei.

Atunci când tinerii educaţi şi întreprinzători îşi părăsesc ţara în valuri masive, economia pe termen lung va suferi. Ţara a investit în educaţia lor, care a devenit un bun, doar că acest bun va fi folosit într-o altă ţară. Acolo ei câştigă bani, plătesc taxe, cosumă bunuri şi servicii, activităţi de care propria ţară are nevoie ca să iasă din criză. Sigur, emigrarea reduce costurile cu compensaţiile de şomaj şi alte servici, dar cine rămâne să plătească datoriile ţării, dacă toţi tinerii pleacă?

Mai mult decât atât, un studiu realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România arată că „migraţia destramă familiile” şi „face ca oamenii să fie interesaţi doar de bani”. În 2013, în România erau 50.000 de copii care aveau un părinte plecat în străinătate şi alţi 35.000 care îi aveau pe ambii plecaţi, conform ultimului raport publicat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Efectele negative ale valului de părinţi care se jertefesc pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor sunt redate la știrile de la ora 17:00: copii deprimaţi și cazuri de suicid.

Din fericire, la sfârșit există un „dar”. Și anume că studiul Gallup reflectă mai degrabă dorinţele oamenilor, decât intenţiile lor, și deloc reușitele lor. Totul se învârte în jurul ideii „dacă mi se oferă oportunitatea”. Din fericire pentru viitorul anumitor ţări și din nefericire pentru indivizi, oportunităţile de stabilire definitivă într-o ţară străină nu sunt tocmai ușor de găsit. Din cauza crizei economice, la nivel global se înregistrează mai degrabă un efect de răcire a dorinţelor pătimașe de emigrare. Iar pe măsură ce economia își revine, unele destinaţii ar putea să pară din nou atractive, dar la fel ar putea să pară și rămânerea în ţară. Până la urmă totul se reduce la o decizie personală: Ce sunt pregătit să sacrific?

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.