Cum te eliberezi de tentaţiile digitale

11

Chiar dacă ai un termen limită scurt, un proiect important de făcut sau ești implicat în diverse activităţi, nu te poţi abţine să nu îţi verifici contul de Facebook, ori să pierzi timpul jucându-te pe telefonul mobil. De multe ori e greu să te desprinzi de astfel de activităţi care îţi scad atât productivitatea, dar te determină să pierzi timp preţios pe care nu îl mai poţi recupera.

Tehnologia poate crea o dependenţă atât de puternică încât uneori poate deveni dificil să ne dezlipim de calculator sau de telefonul mobil. Un studiu Pew a arătat că 44% dintre respondenţi nu se despart de telefonul mobil nici atunci când dorm, iar 30% dintre aceștia nu își inchipuie viaţa fără acest device.

Utilizatorii de smartphone ajung să își verifice telefonul chiar și de 150 de ori pe zi, într-un interval de doar 16 ore, arată un studiu comandat de compania Nokia, citat de Daily Mail.

În aceste condiţii, devine important să învăţăm cum ne putem desprinde de tentaţiile digitale care nu numai că ne scad productivitatea, dar ne micșorează și energia. Publicaţia Health a întocmit o listă de acţiuni pe care le poţi aplica pentru a prelua controlul în cazul în care te simţi copleșit de tentaţiile digitale.

1. Spune „NU" jocurilor. În primul rând acestea pot crea dependenţă. De la grafica atrăgătoare, până la îndeplinirea misiunilor, aceste aplicaţii te pot face să nu te desprinzi ore în șir de device. În plus, jocurile de pe reţelele sociale pot da sentimentul de „obligaţie socială" – adversarii tăi pot vedea că ai depășit un nivel, iar următoarea rundă începe imediat, lucru care te va ţine „legat" de tentaţia digitală mult timp.

2. Conștientizează timpul pe care îl pierzi inutil navigând pe reţelele sociale sau pe diverse site-uri. Este important să iei pauze atunci când lucrezi, dar uneori cele 5 minute pe care ţi le aloci pentru a te relaxa se transformă, fără să îţi dai seama, în zeci de minute irosite pe aceste platforme. În plus, ele nu te ajută să te destinzi așa cum ai nevoie. Ai putea, în schimb, să alegi să te plimbi în acest timp, să faci câteva exerciţii de întindere sau pur și simplu să inspiri profund.

3. Programează-ţi perioade de deconectare. Propune-ţi ca în fiecare zi să închizi orice sursă digitală pentru câteva ore bune. Folosește timpul petrecut departe de tentaţiile tehnologice pentru toate acele activităţi pe care îţi dorești să le faci, dar nu ai timp. Oricât de mult ai fi ispitit să îţi verifici contul de Facebook, așteaptă până la scurgerea timpului alocat. Primele zile vor fi mai dificile, însă pe parcurs vei conștientiza cât de benefic a fost acest exerciţiu și cât de multe ai avut de câștigat de pe urma lui.