România e ţara UE cea mai expusă îmbătrânirii

52

România este ţara europeană cea mai expusă riscului îmbătrânirii populaţiei, se arată într-un comunicat emis de Comunitatea Sant’Egidio București.Potrivit aceleiași surse, numărul persoanelor de peste 65 de ani din ţara noastră a crescut cu aproape 800.000 în zece ani, ajungând de la 2.413.623 (în 1990), la 3.194.874 (în 2010). Mai mult, speranţa de viaţa în România a înregistrat o creștere, stabilindu-se la 68,55 de ani, pentru bărbaţi și la 75,51 de ani, în cazul femeilor. „Ca ţară europeană, România trebuie să gândească noi strategii pentru a reda demnitatea vieţii bătrânilor,” se mai arată în comunicat. Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat un program care vizează dezvoltarea unei reţele de cămine pentru persoane vârstnice, finanţate de la bugetul de stat, cu un total de 200.000. 000 lei. În cadrul programului, zeci de spitale din toată ţara vor fi transformate în cămine de bătrâni, putând ajuta un număr cuprins între 1.500 şi 4.200 de persoane vârstnice, informează un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

(Foto: EVZ)