A fost descoperită o nouă planetă

141

Observatorul Naţional de Astronomie din Statele Unite a anunţat descoperirea unei noi planete, a cărei dimensiune este apropiată de cea a Pământului. Kepler-21b se află la o distanţă de 352 ani lumină de Terra.

„Până în urmă cu câţiva ani, cea mai mică planetă extra-solară pe care am descoperit-o era de mărimea lui Jupiter sau Saturn, care sunt de circa 10 ori mai mari decât Pământul. Acum am găsit ceva care are aproape dimensiunea Pământului, ceea ce demonstrează că avem tehnologia necesară pentru a descoperi astfel de planete", a declarat Katy Garmany, purtătoarea de cuvânt a Observatorului Naţional de Astronomie.

Potrivit astronomilor, Kepler-21b gravitează în jurul unei stele care se aseamănă foarte mult cu Soarele. Aflată la 6 milioane de km distanţă de stea, Kepler-21b are o temperatură atmosferică de circa 1.600°C, lucru care îi face pe cercetători să creadă că pe noua planetă nu există apă şi viaţă.

Sursa: huffingtonpost.com, HotNews